Orezul este unul din cele mai comune alimente din bucătăria noastră. Original din Asia, acesta a ajuns și pe meleagurile noastre și l-am primit cu brațele deschise deoarece este foarte ușor de gătit, se păstrează mult timp, este extrem de sățios și este plin de fibre.
Această cereală a devenit destul de repede comuna în bucătăria noastră. O găsim peste tot și mai în glumă, mai în serios, este unul din cele mai utilizate alimente pentru a manipula voturile electorale.
Această cereală are peste 40000 de varietăți, având diferite forme, culori, mărimi, texturi sau arome. Găim orez aproape zilnic, însă te-ai întrebat vreodată câte calorii are? Haideți să vedem împreună câte calorii are orezul.
Calorii orez fiert
100 grame
|
200 grame
|
300 grame
|
După cum vedeți, acesta conține puține calorii pentru un fel principal. Din păcate nu este recomandat în diabet deoarece are un indice glicemic cam mare, însă în rest este recomandat. Este foarte sățios, așadar o porție de orez te poate sătura pentru mult timp.
Cu toate acestea, orezul este doar garnitura, trebuie să avem grijă cu ce îl asociem atunci când îl consumăm – este indicat să se mânânce cu legume și pui fiert sau la grătar. Este recomandat să se înlocuiască pâinea cu orez deoarece o porție de orez are cam același număr de calorii precum o porție de orez.
În tabel am calculat caloriile orezului fiert, deoarece acesta așa se mânâncă. Haideți totuși să vedem și câte calorii are orezul crud.
Calorii orez alb negătit
100 grame
|
200 grame
|
300 grame
|
Orezul crud are mult mai multe claorii pentru că este mult mai dens. Știm foarte bine că atunci când orezul este fiert, acesta se umflă foarte tare. Așadar, valorile calorile ale orezului crud pot induce lumea în eroare, crezând că acesta îngrașă având în vedere că conține 365 calorii la 100 grame.
Nu uita că o lingură de orez își mărește volumul de 3-4 ori atunci când este gătit, așadar este greșit să calculăm caloriile orezului crud atunci când mâncăm.Părerea mea este că înlocuirea pâinii cu orez este o idee foarte bună dacă vrei să slăbești și să mânânci mai sănătos. Nici pâinea nu e atât de rea, trebuie doar sa ai grija la câtă consumi.
Poți slăbi mâncând orez?
Orezul nu este foarte util în procesul de slăbire. O ceașcă de orez are aproximativ 206 calorii și 45 grame de carbohidrați. Într-o cantitate mică de mâncare este prea multă energie.
Orezul nu doar că are prea mulți carbohidrați, dar are și un indice glicemic foarte ridicat, de 73. Asta înseamnă că atunci când mănânci orez, îl digeri foarte repede și se transformă în glucoză în sânge, la fel de repede.
Ca răspuns, corpul produce insulină, care avertizează celulele adipoase să crească și să absoarbă glucoză. Corpul reacționează la orez, la fel cum reacționează la zahărul simplu.
Acum să analizăm orezul de conopidă. Acesta are doar 25 de calorii, 5 grame de carbohidrați și un indice glicemic aproape 0. Înlocuind orezul clasic cu orezul de conopidă, vei obține mai multe vitamine și fibre. Deci, dacă scopul tău este să slăbești, evita orezul și înlocuiește-l cu orez de conopidă cât mai des posibil. Poți mânca mai mult și te poți simți mai plin. Cu siguranță corpul tău nu va avea nicio problema dacă vei mânca orez din când în când, dar nu ar trebui să-l consumi ca pe un aliment de baza.
Da, sigur, este posibil să slăbești mâncând orez, dar doar dacă mănânci foarte puține alimente, pentru a păstra deficitul caloric. Asta înseamnă însă să te înfometezi.
Te poate împiedica orezul alb să slăbești?
Orezul alb se consumă de secole întregi. Dar cu toate acestea, se consideră că este un aliment rău pentru procesul de slăbire. Strămoșii noștri erau mult mai activi, deci pentru ei nu conta dacă orezul alb este sau nu bun pentru slăbit.În cazul nostru, însă, lucrurile stau diferit. Ne este greu să rămânem activi întreaga zi, deoarece munca fizică a fost înlocuită de gadgeturi și mașinării.
Deci, este sau nu bun orezul alb pentru slăbit, în zilele noastre?
Nutrientul principal de care corpul nostru are nevoie pentru a slabi este fibra. Alimentele bogate în fibre rămân mai mult timp în stomac și mențin stomacul plin pentru o durata mai lungă. Acest lucru ne împiedică să consumăm calorii care nu ne sunt necesare și să câștigăm în greutate.
Cu toate acestea, orezul alb conține doar câteva fibre. Astfel, dacă mănânci orez alb, ți se face foame la scurt timp după ce ai mâncat. Deci, răspunsul clar este că orezul, deoarece are foarte puține fibre, nu este bun pentru pierderea în greutate.
Este în regulă să mănânci orez seara dacă încerci să slăbești?
Orezul este o sursă de amidon. Alimentele care conțin amidon tind să furnizeze calorii suplimentare, care apoi se stochează în organism. Este posibil ca atunci când mănânci alimente bogate în amidon, corpul tău să stocheze mai multe calorii pentru a le folosi la alte mese.
Singura modalitate prin care poți evita acest lucru este să-ți schimbi dieta și să elimini toate alimentele bogate în zahăr și carbohidrați. În această categoria sunt incluse toate produsele care conțin amidon: pâine, paste, cartofi, morcovi, mazăre, varză și multe altele.În schimb, ar fi bine să consumi cât mai multe cereale de calitate, cum ar fi orezul.
Cu toate acestea, dacă ții o dietă, ar trebui să mănânci alimente care să te ajute să-ți îndeplinești scopurile. În special, să obții suficiente calorii de la fiecare masă. Prin urmare, dacă încerci să slăbești, ar fi bine să mănânci 5 mese mai mici, pe tot parcursul zilei.
Orezul are mai multe fibre decât multe tipuri de carbohidrați. Asta înseamnă că nu va alimenta apetitul organismului, deci nu va trebui să te îngrijorezi cu privire la supraalimentare.
Deci, consumul de orez noaptea poate duce la creșterea în greutate?
Deși este posibil să nu te ajute să slăbești rapid, orezul ar putea totuși să te ajute să nu te simți înfometat dimineața, dacă îl consumi seară.
Pentru a pierde în greutate, este important să consumi mai multe fibre, mai puține grăsimi și mai puțîn zahăr.
Trebuie, de asemenea, să înțelegi că orezul nu te va ajuta să pierzi rapid în greutate. Este posibil să-ți reduci puțin greutatea corporală, însă mai mult ca sigur, rezultatele nu vor apărea într-o perioada scurtă de timp.
Prin urmare, cel mai bine este să mănânci o porție mai mare de orez seara și să-ți menții metabolismul accelerat pe tot parcursul zilei.
Adevărul este că mulți oameni cred că orezul consumat seara ajută la slăbit. Cu toate acestea, acest lucru nu este valabil pentru toată lumea. Unii oameni s-ar putea să nu slăbească deloc dacă mănâncă orez și chiar s-ar simți mai bine fără el.
Orezul brun este mai bun decât orezul alb?
Nu există doar un singur aliment sau o singură băutură responsabilă pentru pierderea și acumularea kilogramelor suplimentare. Aportul caloric este de vină.
Consumul de orez, de orice fel, nu poate ajuta la pierderea în greutate dacă aportul caloric este prea ridicat. Deci, mai întâi, ar trebui să lucrezi la asta.
Orezul alb, este cel mai bun, deoarece se digera mai bine și scade șansele de balonare. Unii oameni vor spune că orezul brun este mai bun, dar multe persoane au ajuns să se confrunte cu probleme digestive.
Cat inseamna 100 g orez fiert
100 g de orez fiert se referă la greutatea totală a orezului după ce a fost gătit, adică după ce a absorbit apă și a crescut în volum. În general, 100 g de orez fiert conțin:
- Calorii: Aproximativ 130 kcal.
- Carbohidrați: Aproximativ 28 g.
- Proteine: Aproximativ 2-3 g.
- Grăsimi: Aproximativ 0,3 g.
- Fibre: Aproximativ 0,4 g.
Aceste valori pot varia ușor în funcție de tipul de orez folosit (alb, brun, basmati, etc.) și de modul de preparare. Orezul fiert este o sursă importantă de carbohidrați și oferă energie rapidă organismului.
Buna ziua in legatura cu Orezul , am foarte multe dubii legate de acest subiect , eu sunt la o doeta foarte strica bazată pe calorii si ma intrebam cate calorii are orezul adica pe punga de la magazin scrie ca are 355 pe 100g dar pe rețelele de socializare scrie ca are 130 pe 100g , stiu ca este o diferenta intre cel crud si cel fiert dar chiar nu inteleg daca este fiert isi creste greutatea in masa deci cum are mai putine calorii?????? Ma puteți ajuta va rog ?
Prin fierbere orezul acumulează apa si își mărește volumul de trei ori!
Pentru a obține 100 g orezi fiert e nevoie de 1/3 din cele 100 g de orez crud .
E o regulă de trei simplă:
Dacă din 100 g orez crud rezultă 355 Kcal,
atunci pentru 130 Kcal vor fi necesare x g orez crud!130×100=13000:355=36,6 g orez crud!
Buna ziua ,am 58 de ani și 153 kg la înălțimea de 1.87 m ,ce dieta ar trebui sa tin. Mulțumesc
” O porție de orez are cam același număr de calorii precum o porție de orez”. Sa fie oare adevarat?