Uleiuri? Desigur! Fie că le folosesc pentru îngrijirea tenului sau a corpului, fie în gelurile de duș, chiar și în mâncare, le găsești în casa mea necondiționat.
Din 2013, de când am început să am un stil de viață mai sănătos (aveți aici un link despre cum a început totul), nu m-am oprit doar la mâncare, s-a schimbat și ritualul de îngrijire. Uleiurile bio au fost printre primele achiziționate și multe dintre ele le folosesc constant.
Așadar, m-am gândit să vă fac un top 3 uleiuri pe care le ador și pe care le folosesc aproape săptămânal în rutina mea de îngrijire.
Uleiul de cocos
Primul în top, este uleiul de cocos. Cocos, cocos și iar cocos, îl ador la propriu. Apă de cocos, fulgi de cocos, făină de cocos, lapte de cocos, iaurt de cocos.. le cam găsiți în bucătăria mea. I am a coconut addict!
Ce beneficii are uleiul de cocos pentru ten și corp?
- Hidratează și catifelează pielea.
- Este un foarte bun exfoliant. Încetinește procesul de îmbătrânire a pielii.
- Înlătură senzația de piele uscată. Este foarte bun pentru persoanele care au mâinile uscate, crăpate sau iritate.
- Vindecă vânătăile.
- Calmează iritațiile.
Pentru păr:
- Vitamina E din uleiul de cocos stimulează creșterea părului.
- Acizii grași și proteinele țin la distanță mătreața și întăresc firul de păr.
- Are rol în refacerea părului și tratează căderea acestuia.
- Îl recomand persoanelor cu părul uscat și deteriorat deoarece hidratează pielea capului.
- Oferă strălucire și suplețe.
Niste uleiuri de cocos foarte misto gasiti in magazinul Justlove.
Cum folosesc uleiul de cocos în ritual meu de îngrijire?
Îmi place ca seara înainte de culcare să mă dau cu ulei pe picioare, pe mâini și coate.
Pentru exfoliere – de obicei, folosesc ulei de cocos cu bicarbonat ca să-mi fac un gomaj pentru față și pentru corp îl combin cu cafea/zahăr/făină de porumb, în funcție de ce am prin casă.
Pentru demachiere – pur și simplu iau ulei pe degete și apoi masez circular pe față și gât. Mă ajută să iau surplusul de fond de ten și îmi catifelează pielea. Pentru că am tenul acneic, folosesc un gel de curățare special pentru acnee apoi ca să nu-mi lase tenul prea gras.
Având o piele hipersensibilă, mă irit foarte tare după epilat. Așadar, îl folosesc imediat după deoarece are rol antibacterian, iar aportul mare de acizi grași calmează iritațiile.
Dacă nu am chef de vreo mască, dar știu că stau câteva ore prin casă pun ulei de cocos pe lungimea părului, îmi prind un coc și îmi văd de treabă. Dacă știu că mă spăl pe cap a doua zi de dimineață îl las peste noapte.
Îl folosesc într-o sumedenie de măști, fie că sunt pentru față, corp sau păr. Dacă vreți idei de măști, let me know.
Dacă vreau să fac o baie luuungă în cadă, pun și puțin ulei. Pielea este mult mai catifelată după.
Pentru corp în loc de creme. Pe perioada verii îl aplic mai puțin pe tot corpul datorită temperaturilor ridicate.
Când folosesc tocuri, sub talbă mi se întărește pielea. Așadar, încerc să stau săptămânal aproximativ 20 minute cu picioarele într-un lighean cu apă călduță în care adaug diferite uleiuri. Uleiul de cocos nu lipsește niciodată.
După o zi de plajă. Uleiul de cocos calmează foarte bine pielea, e foarte elastică și hidratată.
Al doilea în top este uleiul de ricin
Îl folosesc pentru păr, unghii, sprâncene și conturul ochillor.
Ce beneficii are uleiul de ricin pentru ten și corp?
- Este indicat pentru petele pigmentate.
- Pentru bătături – indicat ar fi să folosiți uleiul de ricin în fiecare seară până când pielea devine catifelată.
- Împreună cu uleiul de jojoba ajută la curățarea punctelor negre și a porilor.
- Este indicat și pentru persoanele cu acnee.
Pentru păr:
- Oferă strălucire și volum.
- Ajută la creșterea și întărirea părului.
- Este indicat pentru firele despicate.
- Tratează infecțiile scalpului.
Pentru unghii:
Tratamentul cu ricin este foarte bun pentru unghiile exfoliate sau casante. Hidratează foarte bine cuticula.
Cum folosesc uleiul de ricin în ritual meu de îngrijire?
Dacă mă urmăriți pe instagram, știți că mă mai plâng uneori de sprâncenele mele nebune. Așadar, prima utilizare merge către sprâncene. Cândva în viața asta o să le am și eu mai de ”Doamne ajută!”.
Îl folosesc pentru cearcăne. Pur și simplu pun puțin ulei în zona cearcănelor înainte de somn. Îl folosesc în măștile pentru față, corp sau păr.
Și aici, aceeași treabă cu lungimile de păr. Încerc să alternez, o săptămână pun ulei de ricin, o săptămână ulei de cocos.
Aceeași poveste pentru bătăturile de la picioare. Și uleiul de ricin ajunge în lighean.
Am o problemă cu draga mea cuticulă, se întărește foarte repede și nu e estetic deloc. Înainte de culcare, masez ușor unghiile și las așa peste noapte.
Al treilea, uleiul de chimen negru
Știți că de ceva ani buni și frumoși, mă lupt cu acneea, ea cu mine și e război mare. Am tot auzit că uleiul de chimen negru e foarte bun pentru acnee și evident că l-am luat spre testare.
Ce beneficii are uleiul de chimen negru pentru ten și corp?
- Uleiul de chimen negru este renumit pentru faptul că reglează celulele imunitare ale corpului.
- Se utiliza în trecut pentru pielea psoriazica deoarece combătea durerea și petele eruptive.
- Este indicat pentru eczeme.
- Are efecte împotriva celulelor cancerigene, și aici mă refer la cancerul de piele.
- Luptă împotriva bacteriilor ce cauzează acneea.
- Luptă împotriva fungilor.
- Are efecte anti-inflamatorii, antioxidante și nutritive.
- Ajută la refacerea și regenerarea pielii.
Îl folosesc în măștile pentru ten. Uneori aplic doar ulei pe față, aștept 30 de minute, după care mă spăl.
Aceeași poveste pentru bătăturile de la picioare. Și uleiul de chimen negru ajunge în lighean. Toate uleiurile ajung acolo! Aplic puțin ulei și peste bătăturile de la picioare atunci când mă strânge încălțămintea.
Lucruri de luat în considerare…
După cum ați observat sunt un fan convins uleiuri. Dar ceea ce vreau să înțelegeți, este că, atunci când optați pentru variante naturale, de cele mai multe ori, rezultatele le veți observa după o perioadă de timp și e nevoie să fiți constați.
Nu înseamnă că mă dau o seară cu ulei de ricin și apoi o să am sprâncene perfecte sau că mă dau o dată pe lună cu ulei de cocos și am piele de bebeluș.
Eu m-am organizat puțin și fac în așa fel ca o dată pe săptămână să-mi fac un gomaj pentru față și corp, să-mi fac cel puțin o mască pentru față, să mă dau măcar cu un ulei pe lungimea părului, să am grijă de picioare. Mi-am făcut o promisiune că merit un timp pentru mine săptămânal.
Legat de activitățile zilnice, ulei de ricin pentru cearcăne și sprâncene, masarea bătăturilor, aici trebuie să recunosc că mai dau skip uneori.
Nu mă culc niciodată fără să mă dau cu ulei de ricin sau cocos pe mâini și coate, sau folosesc o cremă pe care o am mereu pe noptieră.
În cazul în care vă întrebați de unde îmi achiziționez uleiurile, fie merg pe varianta de Plafar, fie online. Prefer mai mult online că este mai comod pentru mine. Mă uit mereu să fie bio. Pe acestea le-am cumpărat de pe aoro.ro, când mi-am achiziționat și parfumul favorit pe timpul verii. Îl las aici dacă ești curioasă www.aoro.ro.
Trebuie să recunosc că decizia de cumpărare a fost și după felul cum arătau sticluțele marca Soaphoria. În general, recipientele pentru uleiuri sunt relativ banale, dar astea mi-au intrat la suflețel. Big love for them!
Gata, am încheiat primul top de uleiuri faciale. Știu, am tendința să mă lungesc când vorbesc despre un stil de viață sănătos sau produse naturale. Mă încântă maxim.
Voi folosiți uleiuri naturale în ritualul de îngrijire? Care sunt preferatele voastre?