De curând, mi-am adus aminte de cătină, de ale cărei proprietăţi terapeutice tot auzisem. M-am informat, am întrebat persoane care au folosit-o şi m-am gândit să împărtăşesc cu voi ce am aflat.
Este ideală pentru acest sezon, dar nu numai, ea fiind vitaminizantă, revigorantă, antianemică şi nu numai, despre alte calităţi vom vorbi în cele ce urmează. Cătina este cunoscută atât la nivel naţional, cât şi mondial. Proprietăţile curative ale acesteia sunt cunoscute încă din Antichitate.
Aceasta este cultivată special pentru scopuri farmaceutice, dar creşte şi în flora spontană a României, preferând locurile însorite.
Cele mai bogate în vitamine şi alte elemente nutritive sunt fructele, dar şi scoarţa, mugurii, rădăcinile, frunzele ce conţin substanţe curative. Acestea se pot folosi sub formă de tinctură, decoct, pulbere.
Sucul din fructele de cătină proaspăt stoarse la scurt timp după culegere, este indicat să se bea în 24 de ore de la preparare. Ori, puteţi face sirop din ele, acesta rezistând mai mult. Puteţi prepara şi gem, marmeladă, jeleu, peltea, toate foarte gustoase!
Dar nu numai sucul sau siropul vă pot aduce beneficii pentru sănătate, ci şi uleiul de cătină, pe care îl găsiţi la farmacie sau plafar, fie ca atare, fie sub formă de capsule. Este eficient în afecţiuni precum ulcerul gastric şi duodenal, alergiile, diarea, urticaria, reumatismul, afecţiunile neuroendocrinologice, circulatorii, hepatice, alcoolism, anemii, astenie şi stres, având o acţiune reconfortantă, uneori inclusiv efecte uşor narcotice.
De ce mai este cătina vestită?
În primul rând, fructele de cătină conţin de două ori mai multă vitamina C decât măceşul şi de 10 ori mai mult decât citricele. În fructele coapte conţinutul depăşeşte 400-800 mg la 100 g suc proaspăt. Alte vitamine prezente în fruct sunt A, B1, B2, B6, B9, E, K, P, F.
La acestea se adaugă conţinutul de celuloză, betacaroten, fosfor, calciu, magneziu, potasiu, fier şi sodiu, uleiuri complexe. Ajută în cazul afecţiunilor oftalmologice, coronariene, hipertensiunii arteriale şi gingivitelor, depresiilor, bolii Parkinson, tumorilor, adenoamelor şi leucemiei.
Şi încă nu am terminat!
Minunata cătină are leac şi pentru imunitate scăzută, sensibilitate la infecţii, hepatită acută, hepatită cronică evolutivă, ciroză în faze incipiente, bronşită, pneumonie, hemoragii interne, bolile splinei, sterilitate masculină şi feminină, îmbătrânire prematură, adjuvant în dermatoze diverse, dizenterie.
În ceea ce priveşte uzul extern, cătina ajută la vindecarea eczemelor, arsurilor termice şi chimice, degerăturilor, alergodermiilor, psoriazisului, rănilor cu vindecare lentă, fiind recunoscută pentru activitatea de protecţie împotriva radiaţiilor solare sau de altă natură.
Catina este un arbust de foioase care creste in principal in Europa si Asia. Uleiul din această plantă poate fi extras din pulpa de fructe și din semințe.
Uleiul de cătină are proprietăți diferite și beneficii atât pentru a îmbunătăți aspectul pielii, cât și pentru a promova sănătatea organismului.
Acest ulei a fost folosit de mii de ani în medicina tradițională în țări precum China, India și Pakistan pentru a trata tusea și a atenua alte disconforturi. În Rusia, pe de altă parte, este folosit în principal ca tratament pentru probleme de piele, cum ar fi psoriazis, și pentru rănile cauzate de degeraturi.
Principalele proprietăți ale uleiului de cătină:
Uleiul de catina are proprietăți anti-cancer
Potrivit mai multor studii, acțiunea combinată a substanțelor nutritive conținute în uleiul de cătină are proprietăți anti-cancer. În special, uleiul extras din semințele de cătină, ar putea să inducă apoptoza celulelor canceroase în ficat, în timp ce uleiul extras din fruct ar avea capacitatea de a inhiba creșterea celulelor canceroase în colon, în sân și în piele.
Aceste extracte blochează efectele dăunătoare ale unor substanțe, împiedicând astfel dezvoltarea celulelor canceroase.
Uleiul de catina are beneficii pentru sistemul imunitar
Catina este un mic fruct galben-portocaliu bogat în vitamine (în special vitaminele A, C și E), acizi grași, aminoacizi, oligoelemente și substanțe nutritive, inclusiv polifenoli, flavonoide, carotenoide și oligoelemente, cum ar fi fier, seleniu și zinc.
Acestea sunt toate componente care contribuie la îmbunătățirea funcțiilor imunitare ale corpului nostru. Acest ulei este deosebit de potrivit pentru prevenirea răcelii și bolilor sezoniere.
Sănătatea gastrointestinală
Extractele de catină au, de asemenea, numeroase substanțe antiinflamatorii și anti-ulceroase și, din acest motiv, ele sunt indicate și pentru o stare bună de sănătate la nivelul gastrointestinal. În particular, uleiul din semințe de catina, este util pentru tratamentul ulcerelor gastrice.
Acest ulei este, de asemenea, capabil să acționeze ca un fel de barieră care protejează stomacul și intestinul din interior, contracarând eventualele atacuri ale agenților patogeni.
Beneficii cardiovasculare
Bolile cardiovasculare sunt strâns legate de daunele cauzate de radicalii liberi și excesul de grăsimi din sânge.
Uleiul de cătină conține un aport ridicat de acizi grași, în special acid oleic și linoleic, care pot reduce nivelurile ridicate de colesterol, reglează tensiunea arterială și inhibă agregarea plachetară în sânge, îmbunătățind astfel sănătatea inimii.
Îngrijirea pielii cu ulei de catina
Uleiul de cătină este, de asemenea, foarte potrivit pentru tratarea diferitelor boli ale pielii, inclusiv psoriazis, eczeme, dermatite, arsuri, dar și leziuni aparute prin îngheț, răni, leziuni provocate de chirurgia cosmetică și tratamente cu laser. Uleiul are un conținut ridicat de substanțe nutritive esențiale pentru regenerarea celulelor epidermei.
Din acest motiv, ajută la minimizarea prezenței ridurilor și a altor imperfecțiuni ale pielii, oferind în același timp ton și elasticitate. Utilizarea sa este deosebit de populară în timpul verii pentru hidratarea pielii și evidențierea bronzului.
Ulei de cătină – top 12 beneficii pe care trebuie să le știi
Uleiul de cătină este promovat ca un superaliment, asociat cu numeroase beneficii pentru sănătate. Deși mulți dintre noi abia îl descoperim, el este folosit de mii de ani ca remediu natural pentru diverse afecțiuni.
Uleiul de cătină este extras din fructele, semințele și frunzele arbustului de cătină (Hippophae rhamnoides). Acesta poate fi aplicat pe piele sau administrat intern ca ulei terapeutic.
Practicanții medicinei indiene și chineze îl folosesc în diverse scopuri terapeutice, precum susținerea sistemului cardiovascular, prevenirea diabetului, protejarea împotriva daunelor la nivelul stomacului (ulcer) sau a pielii.
Iată cele 12 beneficii ale uleiului de cătină pe care trebuie să le cunoști și să le exploatezi în favoarea sănătății tale:
- Uleiul de cătină are un profil nutrițional impresionant
Uleiul de cătină conține o pleiadă de vitamine, minerale și compuși vegetali benefici. Se remarcă în mod special antioxidanții, compuși care protejează corpul de boli cronice precum cancer și afecțiuni cardiovasculare. Ei au totodată efecte anti-îmbătrânire.
Semințele și frunzele de cătină sunt surse bune de quercetină, un antioxidant din clasa flavonoidelor care a fost asociat în studii cu scăderea tensiunii arteriale și a bolilor de inimă.
Fructele de cătină au câteva minerale importante, precum calciu, magneziu, fier, fosfor și potasiu, și doze bune de vitamine din complexul B – acid folic, biotină, B1, B2 și B6.
Cătina este de asemenea cotată drept una din cele mai bune surse de vitamina C și vitamina E.
Peste 50% din grăsimile regăsite în uleiul de cătină este constituit din grăsimi mono- și poli-nesaturate, care sunt considerate grăsimi „bune”.
Pe lângă toți acești nutrienți, cătina este o sursă valoroasă de acizi grași esențiali. Conține toate cele 4 tipuri de Omega: 3, 6, 7 și 9.
- Susține sănătatea inimii
Uleiul de cătină sprijină sistemul cardiovascular prin diverșii nutrienți pe care îi conține. Antioxidanții sunt în principal compușii din cătină care reduc factorii de risc ai bolilor de inimă: cheagurile de sânge, hipertensiunea arterială și nivelurile mari de colesterol.
Un studiu pe 12 bărbați sănătoși a arătat că 5 grame de ulei de cătină pe zi, timp de 1 lună, au scăzut markerii cheagurilor de sânge, comparativ cu aceeași cantitate de ulei de cocos.
Într-un alt studiu, o doză zilnică de 75 ml de ulei de cocos, timp de 30 de zile, a scăzut tensiunea arterială la persoanele hipertensive. Valorile trigliceridelor și colesterolului au scăzut de asemenea la cei cu valori crescute.
Se pare că uleiul de cătină acționează doar acolo unde este cazul. La persoanele cu niveluri normale de tensiune arterială și colesterol, efectele au fost mai puțin pronunțate.
O recenzie recentă a confirmat că extractele de cătină pot reduce colesterolul la pacienții cu această problemă, nu însă și la participanții sănătoși.
- Protejează împotriva diabetului
Studiile pe animale arată că uleiul de cătină este util în diabet prin faptul că scade nivelul de zahăr din sânge, secreția de insulină și sensibilitatea la insulină.
Un studiu uman mic arată că uleiul de cătină reduce creșterile bruște ale zahărului din sânge după o masă bogată în carbohidrați. Acest efect profilactic este extrem de important pentru reducerea riscului de diabet de tip 2, care apare la persoanele cu niveluri crescute de zahăr în sânge pe termen lung.
Este nevoie însă de mai multe studii pentru a confirma aceste efecte.
- Protejează pielea
Este fără îndoială cel mai cunoscut beneficiu al uleiului de cătină. Antioxidanții pe care acesta îi conține îmbunătățesc sănătatea pielii printr-o aplicare directă.
Testele în eprubetă și pe animale arată că acest ulei stimulează regenerarea pielii și accelerează procesul de vindecare a rănilor.
Totodată, reduce inflamația cauzată de expunerea la razele ultraviolete și protejează pielea de daunele solare.
Cercetătorii cred că aceste efecte se datorează conținutului de Omega-3 și Omega-7.
Un studiu pe 11 bărbați tineri a arătat că un amestec de ulei de cătină și apă, aplicat direct pe piele, a îmbunătățit elasticitatea mai eficient decât tratamentul placebo.
Există de asemenea dovezi că uleiul de cătină previne uscarea pielii și ajută la vindecarea zonelor afectate de arsuri, degerături sau escare.
- Stimulează sistemul imunitar
Cătina este un tonic binecunoscut pentru organismele afectate de o imunitate scăzută. Acest fruct poate proteja corpul de infecții. Efectul este atribuit în mare parte conținutului de flavonoide din ulei.
Flavonoidele sunt compuși antioxidanți care pot întări imunitatea prin faptul că măresc rezistența la îmbolnăviri. Un test în eprubetă a arătat că uleiul de cătină previne creșterea unor bacterii, precum E.coli și protejează împotriva infecțiilor virale, precum gripă, herpes sau HIV.
Capacitatea antimicrobiană a uleiului de cătină se datorează și conținutului de antioxidanți.
- Este benefic pentru ficat
Datorită faptului că conține vitamina E, carotenoide și grăsimi bune, uleiul de cătină poate proteja celulele hepatice de daune. Un studiu a arătat că acesta îmbunătățește markerii funcției ficatului la șoarecii cu leziuni hepatice.
Pacienții cu ciroză (o boală gravă de ficat) care au primit 15 g de extract de cătină de 3 ori pe zi, timp de 6 luni, au avut o creștere semnificativ mai mare a markerilor funcției ficatului decât cei din grupul placebo.
Alte două studii pe pacienți cu boala ficatului gras non-alcoolic au arătat că 0,5 g sau 1,5 g de cătină, de 1-3 ori pe zi, au îmbunătățit nivelurile de trigliceride și enzime hepatice comparativ cu placebo.
- Ar putea ajuta la combaterea cancerului
Compușii prezenți în uleiul de cătină au efecte protectoare asupra celulelor și țesuturilor corpului, îndeosebi flavonoidele și alți antioxidanți.
Quercetina este un flavonoid care, potrivit studiilor, poate distruge celulele maligne. Alți antioxidanți din cătină cu un potențial anticancerigen sunt vitamina E și carotenoidele.
Testele pe animale sugerează că extractele de cătină pot împiedica răspândirea celulelor canceroase.
Cu toate acestea, efectele anticancerigene ale uleiului de cătină sunt mai slabe decât cele ale medicamentelor chimioterapice.
- Îmbunătățește digestia
Studiile pe animale sugerează că uleiul de cătină poate preveni și chiar trata ulcerul stomacal.
- Reduce simptomele de menopauză
Cătina ameliorează unul simptomele cele mai frecvent întâlnite la femeile cu menopauză: uscăciunea vaginală. Uleiul de cătină poate fi folosit și ca tratament alternativ de către femeile post-menopauzale care nu pot lua estrogen.
- Reduce sindromul ochilor uscați
Un studiu a arătat că consumul zilnic de ulei de cătină reduce roșeața și arsura de la nivelul ochilor.
- Are efecte antiinflamatoare
Studiile pe animale arată că extractele de frunze de cătină reduc inflamația articulațiilor.
- Combate depresia
În cercetările realizate pe animale, cătina a avut efecte antidepresive. Ele nu au fost confirmate încă și pe oameni.
Este important să reținem că cele mai multe din beneficiile listate mai sus au fost relevate de studii realizate pe animale și nu pe oameni.
Cu toate acestea, cătina și produsele pe bază de cătină constituie un mijloc natural de întărire și îmbunătățire a sănătății.