Nu credeam vreodată că am să încurajez pe cineva să-şi aştearnă pe hârtie, înainte de toate, lucrurile “de făcut” la câte-un început anevoios de drum. Pentru că, până de curând, nu mi-am pus niciodată problema necesităţii unor astfel de liste şi, în ciuda “recomandărilor”, m-am ferit mai mereu să mă aventurez în câte-un brainstorming dintr-ăsta ciudat, de teamă să nu uit, cumva, ceva cu adevărat important.
Recent, la un curs interesant despre Time Management, am discutat, inevitabil, despre asta. Şi nici atunci n-am crezut, pentru că mi s-a părut prea cusută cu aţă albă teoria conform căreia o bucăţică de hârtie îţi va simplifica ţie viaţa şi, mai mult, te va ajuta să economiseşti timp (şi bani, poate). Aşa că am zis şi eu da, mimând o atitudine indecis-hotărâtă, în timp ce mototoleam de zor simularea mea de listuţă cu lucruşoare urgente, chipurile, de făcut.
Zilele astea, însă, răsfoind o arhivă prăfuită, am dat peste o listă cu lucruri pe care mi le propusesem, fără motiv, anul trecut, undeva, pe vremea asta. Şi, în ideea de a mă hotărî dacă să şterg sau nu documentul cu pricina, m-am apucat să arunc priviri fugitive peste liniuţele frumos colorate. “Asta am făcut, asta am făcut, asta da…” mi-am zis cu vocea minţii, zâmbind pe alocuri, acolo unde reuşisem să îndeplinesc cu succes lucruri în care nici eu n-am crezut că sunt realizabile (sau, cel puţin, la momentul respectiv nu întrezărisem să mi se ofere vreo oportunitate care să-mi faciliteze îndeplinirea dorinţei cu pricina) când le-am scris. Iar după ce am străbătut toată listuţa, şi-am concluzionat că am făcut treabă bună, am răsuflat uşurată cu inima mărită de trei ori explodându-mi de bucurie.
Întâmplarea asta m-a făcut să-mi dau seama că, până la urmă, şi listele astea-s bune, musai, la ceva. Că am greşit când n-am crezut în ele, când m-am îndoit şi m-am ferit, de teamă să nu devin o ciudată dependentă de hârtiuţe ticsite cu balast. Şi că e minunată senzaţia aceea că ai reuşit şi-ai făcut ce ţi-ai propus, când vezi cu ochii tăi, negru pe alb, rânduri bifate, rânduri tăiate, dorinţe îndeplinite. Pentru că farmecul lor nu constă în a purta cu tine, veşnic, bucăţica aia de celuloză mâzgâlită, ci în a-ţi conştientiza priorităţile şi a le memora, undeva, în subconştient, lucru care, inevitabil, te va ajuta în împlinirea tuturor lucrurilor pe care ţi le propui. Şi merge!
