In functie de metoda de prelucrare, deosebim ceara de stupina, de presa, extrasa si albita.
Ceara de stupina – este de obicei superioara. Se explica prin faptul ca in stupina sunt prelucrati in primul rand fagurii crescuti in ramele claditoare, capacelele cazute la extragerea mierii etc.
Numai in cazuri rare se intampla ca aceasta ceara bruta sa plece neprelucrata din stupina. Fagurii vechi sunt prelucrati in general imediat, pentru a nu fi infestati de molie, si totodata fara a se folosi o presiune prea mare.
Ceara de presa – se obtine din fagurii vechi folosind o presiune ridicata. Din aceasta cauza ceara moale contine substante rasinoase din propolis, particele microscopice de pastura. Ceara obtinuta este de culoare mai inchisa.
Ceara de presa este un tip de ceara solida care se foloseste pentru a fixa parul in coafuri. Este aplicata pe parul umed sau uscat si se lasa sa se usuce, apoi se indeparteaza prin presare sau frecare.
Ceara extrasa – este prelucrata cu benzina, din bostina ramasa de la obtinerea cerii prin presare. Aceasta ceara este de calitate inferioara, contine multe substante straine, are miros neplacut, culoare inchisa si este foarte moale.
Ceara albita – este ceara de stupina sau presa, care a fost albita cu ajutorul substantelor chimice sau la soare. Este de culoare alba, sfaramicioasa si cu coeficient de duritate ridicat; este folosita in scopuri speciale.
Ceara de stupina si cea de presa pot fi impartite in functie de insusiri in urmatoarele categorii:
Ceara alba care este uniforma in toata masa:
- Ceara de calitatea I care este alb-galbuie pana la galben uniform in toata masa;
- Ceara de calitatea a II-a care este de culoare galbena pana la brun inchis sau chiar cenusiu deschis, cu nuanta verzuie uniforma cel putin in jumatatea superioara a blocului;
Calitatea cerii de albine depinde foarte mult de conditiile de prelucrare a materiei prime, de metoda de extractie, de apa folosita si de vase.
Cum produc albinele ceara?
Ceara este secretata de catre albinele lucratoare. Portiunile anterioare ale sternitelor lor abdominale IV – VII prezinta cate doua suprafete ovale, netede, inconjurate de benzi de cuticula mai inchise la culoare.
Aceste suprafete sunt oglinzile ceriere: deasupra lor, in interiorul abdomenului, se afla glandele care produc ceara, de fapt zone cu celule epidermice specializate.
Aceste glande sunt in deplina lor dezvoltare si capacitate de productie la albinele in varsta de 12 – 18 zile. Inaintea acestei varste glandele sunt incomplet dezvoltate, iar la albinele batrane degenereaza.
Proaspat produsa, ceara de albine este un lichid filant. La suprafata oglinzilor ceriere, lichidul se solidifica aparand sub forma de solzi relativ hexagonali, albi (stralucitori) stravezii, foarte mici. Albinele iau solzi de pe abdomen cu ajutorul perilor de pe bazitarsele picioarelor posterioare.
Piciorul care poarta un solz sau mai mult este avansat pana la mandibula. Acestea apuca solzii, ii plaseasa intre maxile, care ii mesteca transformandu-i intr-o pasta maleabila. Pasta este folosita la cladirea fagurelui, asigurand astfel soliditatea constructiei si maximul de spatiu.
Secretia de ceara
Secretia de ceara este influentata de o serie de factori, dintre care trebuie sa luati in considerare temperatura si alimentatia. In ceea ce priveste temperatura, secretia are loc numai la temperaturi relativ inalte, cuprinse intre 33 si 36 grade Celsius. Sub aceasta temperatura glandele sunt inactive, iar pe de alta parte ceara nu s-ar putea mentine in stare lichida.
Cel de al doilea factor, alimentatia, influenteaza in mod hotarator. Pentru ca albinele sa produca ceara ele trebuie sa dispuna in primul rand de zahar sau miere si de asemenea de polen.
Se pare ca ceara se produce in corpul albinelor in acelasi mod in care se produc grasimile in corpul altor animale, prin transformarea de zaharuri in cadrul unui proces biochimic. Se apreciaza ca pentru producerea unui kg de ceara, albinele consuma aproximativ 5 kg de zahar sau aproximativ 6 kg de miere.
De asemenea, s-a observat faptul ca albinele care sunt hranite doar cu polen nu produc deloc ceara, iar daca acestea sunt hranite doar cu miere fara polen ele vor consuma o cantitate mai mare de miere. Deci, fara a fi principalul factor care intervine in secretia de ceara, polenul este totusi foarte important, el fiind acela care aduce azotul necesar regenerarii tesuturilor ceriere, proteina absolut necesara in producerea cerii.
De altfel, secretia cerii este dependenta de abundenta hranei adunata in stup. In timpul marilor culesuri activitatea de producere a cerii este intensa, de asemenea si cladirea fagurilor este corelata direct.
Cand multe albine din stup produc ceara, activitatea secretorie fiind intensa, solzii sunt eliminati pe oglinzi intr-un ritm foarte rapid. Manevrarea lor devine mai greoaie si de aceea multi de pierd. Stuparii pot observa adeseape fundul stupului, solzi amestecati cu firmituri de ceara roasa, polen cazut din cosulete sau cu alte materiale.
Mai multe despre ceara de albine
Ceara este un produs secretat de glandele ceriere ale albinei incepand cu cea de a12a zi din viata insectei. Initial ceara este lichida pentru ca solidificarea sa intervina la contactul cu aerul. Producerea cerii este o necesitate organica pentru albina, ceara fiind un produs al metabolizarii substantelor nutritive ingerate, lipsit insa de azot. S-a stabilit ca pentru producerea unui kilogram de ceara, albinele consuma 3,359 kg de miere sau in lipsa acesteia 4,700 kg de zahar si putin polen.
In compozitia chimica a cerii intra: 80% myricina care este un ester al acidului palmitic al alcoolului myrilic, cerina 19% care este un amestec de acid melisic si acid ceratic, de asemenea ceara mai contine procente variabile de alcooli superiori, materii colorante, coroleina, hidrocarburi in proportie de 7 – 10%, acizi liberi cu preponderenta acidului cerotic.
Cercetarile asupra compozitiei cerii de albine au pus in evideta si prezenta unei cantitati apreciabile de vitamina A, factor cu rol important in nutritia si regenerarea tesuturilor, indeosebi a tesuturilor cutanate. Datorita compozitiei sale, ceara de albine prezinta insusiri emoliente, cicatrizante, antiinflamatorii, fapt pentru care a fost folosita in terapeutica si cosmetica, inca din cele mai vechi timpuri.
Ceara de albine este citata ca medicament inca din mileniul II i.e.n in Egipt. Farmacia medievala folosea pe scara larga atat mierea cat si ceara de albine, pentru elaborarea diferitelor medicamente. Spre sfarsitul Evului mediu si inceputul epocii moderne, ceara de albine nu numai ca constituia partea esentiala a ceratelor dar a devenit indispensabila la elaborarea de unguente si cataplasme.
Mierea, polenul, pastura, laptisorul de matca, propolisul, veninul de albine si ceara stau la baza a numeroase preparate apiterapeutice sau cosmetice. Cunoscand structura lor compozitionala si mecanismul intim de constituire a lor ca produse apicole biologic active, va fi mai usor sa intelegem ca actiunea si justificarea efectelor pe care le obtinem in cazul utilizarii diverselor sortimente de preparate care contin, separat saua sociat, unele din cele 7 produse apicole directe.
Toata lumea recunoaste astazi necesitatea revenirii la folosirea a ceea ce ne ofera natura in mod direct. A cunoaste efectele si sensul utilizarii produselor albinelor si ajutorul ce-l reprezinta apiterapia, este un comandament al timpurilor actuale, in care de-a lungul miilor de ani de convietuire cu natura. Prin depasirea practicii bazate pe traditii, apiterapia – cu suport stiintific – reafirma legatura cu natura, cu izvorul ei de sanatate si vigoare.
