Prima mea tangenta cu Philip Roth si operele sale a fost chiar acum aproximativ 6 luni cand sora mea mi-a trimis un mic pachet surpriza in care mi-a pus si romanul Indignare. Daca tot am apucat sa il citesc si recunosc, mi-a facut o deosebita placere, am zis sa ii fac si o mica recenzie, poate, poate va voi convinge si pe voi sa il cumparati si cititi.
Romanul Indignare vizează consecinţele nefaste ale unor decizii mai mult sau mai puţin inspirate, rezultatul unor frustrări şi nemulţumiri în contextul societăţii americane în vremea războiului din Coreea. Personajul principal, Marcus Messner, nu este un erou sau un prototip romantic în percepția mea, dar reprezentă cu certitudine un studiu de caz. El este înzestrat cu o capacitate intelectuală deosebită şi demonstrează o gândire profundă, însă cu toate acestea, şirul de evenimente din roman ilustrează o oarecare împotrivire a sorţii faţă de acest tânăr.
Este veşnic nemulţumit şi nehotărât, oscilează între idei, gânduri şi sentimente, are probleme specifice adolescenţilor, dar, pe de altă parte, are şi atitudinea unui adult, a unui om matur și responsabil „partea asta este greţoasă, dar trebuie făcută”, „dar eu preferam să cred că vorbele rostite fuseseră pur și simplu «vino-încoa»”, motiv pentru care acest personaj mi-a trezit simpatia dar şi interesul.
Romanul lui Philip Roth urmăreşte o evoluţie pe de-o parte, dar şi un regres pe de altă parte, pierderea în nimicurile şi detaliile existenţiale ale personajului principal Marcus Messner, care pleacă de acasă pentru a studia, aceasta fiind singura soluţie de a nu fi trimis pe frontul războiului, ceea ce ar fi însemnat pentru el moartea sigură. În dezvoltarea romanului, Marcus are unele accese de revoltă, nemulţumiri faţă de sistem şi societate şi dificultăţi de adaptare care sunt universal valabile, nu se modifică, ele existând mereu în conştiinţa societăţii. Personajul nostru este indignat şi revoltat, astfel că, în scena în care el se afla în biroul decanului, el începe o polemică şi dă frâu liber ideilor şi sentimentelor sale fără să mai ţină cont de anumite diferenţe sociale şi profesionale dintre el şi decan, iar de aici lucrurile vor degenera. Acest personaj întruneşte mai multe aspecte complexe; pe de-o parte este un intelectual, dar pe de altă parte are aceleaşi preocupări specific perioadei adolescentine, iar limbajul său este pe măsură. Este personajul cel mai bine portretizat al romanului, el fiind şi naratorul evenimentelor, celelalte personaje fiind figuri (slab) conturate şi trecute prin filtrul minţii sale. Cititorul are acces în lumea lui Marcus strict prin ochii acestuia, aşadar este pus în situaţia de a empatiza cu el spre a-l putea înţelege.
Un aspect deranjant al romanului ar fi întrebările veşnice ale lui Marcus la care nu avea răspunsuri şi nici nu putea intui sau bănui, ci doar continua să se întrebe şi să se revolte. Acest lucru pare relativ neverosimil, deoarece unele răspunsuri erau evidente iar eu i-aş fi putut oferi câteva sugestii personajului nostru. Amuzantă este seninătatea şi ironia personajului în situații tensionate „Uite aşa se termină povestea. O sa fiu exmatriculat, recrutat, trimis în Coreea şi ucis”.
Romanul impresionează prin îmbinarea unor mai multor elemente cum ar fi limbajul simplu, sincer, deschis, comunicarea directă cu cititorul, fără bariere, cu filosofia, problemele generale ale societăţii şi ideea de război.
Tema familiei şi a sacrificiului este surprinsă în carte tot prin ochii tânărului Marcus care, deşi si-a dorit să plece de acasă este strâns legat de familia sa, el pare să indice că fericirea pentru el înseamnă o familie iubitoare şi unită dar care să locuiască în alt oraş.
Nu m-am putut pronunţa în privinţa destinului personajului, dacă îl merită sau nu, fiindcă ce nu a părut a înţelege personajul nostru este că toate în lume au un preţ; iar el nu a fost dispus să îl plătească pe cel cerut.