De ce este important să aflați mai multe despre prediabet? Pentru că acesta este un „pre-diagnostic” care trebuie interpretat ca un semnal de alarmă.
Ce este prediabetul?
Prediabetul apare atunci când nivelul de zahăr din sânge este mai mare decât limita normală, dar nu suficient de mare pentru a primi diagnosticul de diabet.
Prediabetul este un indicator al faptului că persoana în cauză ar putea dezvolta diabet de tip 2 dacă nu ia măsuri imediate, în special de schimbare a stilului de viață.
Este de asemenea important de știu că daunele pe care le provoacă diabetul pe termen lung (la nivelul inimii, a vaselor de sânge și a rinichilor), ar putea deja începe la persoanele cu prediabet.
Există totuși o veste bună! Progresia de la prediabet la diabetul de tip 2 poate fi stopată. Cum? Prin adoptarea unei diete adecvate, și mai ales prin mișcare fizică.
Scăderea în greutate la persoanele supraponderale este considerată cel mai eficient mijloc de reglare a glucozei din sânge și chiar transformarea diabetului într-o boală reversibilă.
Cum știi că ai prediabet?
Prediabetul îi afectează deopotrivă și pe adulți și pe copii. În cazul copiilor, nivelurile de glucoză pot fi readuse la normal prin aceleași strategii recomandate adulților – dietă, exerciții fizice și scăderea în greutate.
În general, prediabetul nu produce nici un simptom. Însă un semn posibil care poate indica un risc crescut de diabet de tip 2 este închiderea pielii la culoare în anumite zone ale corpului. Cele mai vizate în acest sens sunt gâtul, axilele, genunchii, încheieturile și coatele.
Diabetul provoacă însă simptome ușor de identificat. O persoană poate ști că a trecut de la faza de prediabet la stadiul de diabet de tip 2 prin aceste semne:
- urinare frecventă
- oboseală
- încețoșarea vederii
- sete crescută
Dacă bănuiți că ați putea avea prediabet sau diabet și sesizați oricare din simptomele enumerate mai sus, mergeți la medic. Cereți o monotorizare a glucozei sangvine dacă aveți un risc de a dezvolta această boală.
Când apare prediabetul – cauze
Nu se cunoaște cu exactitate cauza precisă a prediabetului. Se pare însă istoricul familial și factorii genetici au un rol important în apariția acestei tulburări metabolice.
Lipsa de mișcare fizică (sau sedentarismul), excesul de grăsime corporală (în special grăsimea abdominală sau viscerală) sunt alți factori de risc majori.
Un lucru este clar, și anume că organismul persoanelor cu prediabet nu mai poate procesa zahărul (glucoza) în mod optim. În consecință, zahărul nu își mai poate îndeplini rolul, acela de aprovizionare a celulelor care alcătuiesc mușchii și alte țesuturi, și se acumulează în fluxul sanguin.
Cea mai mare parte a glucozei din corp provine din alimentele pe care le consumăm. Când acestea sunt digerate, zahărul ajunge în fluxul de sânge. Pentru ca acesta să fie direcționat din sânge către celule, corpul are nevoie de insulină.
Insulina este un hormon eliberat de o glandă localizată în spatele ficatului, și anume de pancreas. Acesta secretă insulina în fluxul sanguin atunci când mâncăm.
Pe măsură ce insulina circulă, ea permite zahărului să intre în celule și astfel determină scăderea cantității de zahăr din fluxul sangvin. Pe măsură ce zahărul din sânge scade, scade și secreția de insulină din pancreas.
În stare de prediabet, acest proces începe să nu mai funcționeze așa cum ar trebui. În loc să aprovizioneze celulele, zahărul se depune în fluxul de sânge. Hiperglicemia poate să apară în două situații:
- când pancreasul nu mai poate produce suficientă insulină
- când celulele corpului devin rezistente la acțiunea insulinei
Ambele situații pot avea loc în același timp.
Factori de risc pentru prediabet
Aceiași factori care cresc riscul de diabetul de tip 2 pot fi sesizați și în cazul prediabetului:
- Greutatea corporală.
Supraponderalitatea sau obezitatea este principalul element care favorizează dezvoltarea prediabetului. Cu cât mai mare este cantitatea de țesut gras (mai ales din interiorul și dintre mușchii și pielea din jurul abdomenului) cu atât mai mult va crește rezistența celulelor la acțiunea insulinei. Cu alte cuvinte, grăsimea viscerală este cea mai periculoasă în ceea ce privește gradul de risc pentru prediabet și diabet de tip 2.
- Dimensiunea taliei
O altă măsurătoare importantă în determinarea riscului de prediabet este circumferința taliei. Trebuie să știți că riscul de rezistență la insulină este mai mare la femeile care cu talia mai mare de 101,6 cm. și la bărbații cu o circumferință mai mare de 76,2 cm.
- Obiceiurile alimentare
Consumul de carne roșie, carne procesată și băuturi îndulcite cu zahăr este asociat în numeroase studii cu un risc mai mare de prediabet.
În mod contrar, o dietă care cuprinde cât mai multe fructe, legume, nuci, cereale și ulei de măsline contribuie la reducerea acestui risc.
- Lipsa de mișcare fizică
Persoanele cu un stil de viață preponderent sedentar sau care nu fac mișcarea fizică suficientă (zilnic) au un risc mai mare de a dezvolta prediabet.
Pe lângă o dietă corectă, greutatea corporală se poate ține sub control și menține printr-o activitate fizică regulată. Totodată, mișcarea ajută corpul să folosească glucoza din alimente ca sursă de energie și face celulele mai sensibile la insulină.
- Vârsta
Diabetul se poate dezvolta la orice vârstă, însă riscul de prediabet crește îndeosebi după 45 de ani. Acest lucru s-ar putea datora faptului că odată cu înaintarea în vârstă, nivelul de activitate fizică scade și în consecință se pierde masa musculară și se câștigă în schimb mai multă greutate corporală.
- Persoane cu diabet în familie
Riscul de prediabet crește la cei care au în familie un părinte, un frate sau o soră cu diabet de tip 2.
- Rasa
Nu se știe exact de ce anumite rase, precum afro-americanii, hispanicii, americanii nativi, asio-americanii și locuitorii din insulele Pacificului sunt mai predispuse la prediabet.
- Diabetul gestațional
Femeile care au dezvoltat diabet gestațional în timpul sarcinii au „șanse” mai mari să sufere de prediabet, ele sau copiii născuți. Femeile care dau naștere la copii cu o greutate de peste 4,1 kilograme au de asemenea un risc mai mare de prediabet.
- Sindromul ovarelor polichistice
Această afecțiune, des întâlnită la femei, crește posibilitatea de apariție a prediabetului. Ovarele polichistice produc menstruații neregulate, creșterea excesivă a părului și obezitate.
- Somnul
Persoanele cu o tulburare de somn, precum apneea de somn obstructivă, au un risc mai mare de rezistență la insulină. Cei care lucrează în tura de noapte și au probabil probleme de somn, sunt de asemenea mai predispuși la prediabet sau diabet de tip 2.
- Alte afecțiuni asociate cu prediabetul:
- tensiune arterială mare
- colesterol HDL mic
- trigliceride mărite
Când aceste probleme sunt întâlnite la persoanele obeze sau supraponderale, riscul de rezistență la insulină este și el prezent. Combinația a trei sau mai multe din aceste probleme se numește sindrom metabolic.
Complicații
Consecința cea mai gravă a prediabetului este evoluția acestuia spre diabet de tip 2. Diabetul de tip 2 este asociat cu numeroase probleme care pot surveni din cauza nivelurilor mari de zahăr din sânge persistente pe termen lung:
- hipertensiune arterială
- hipercolesterolemie
- boli de inimă
- accident vascular cerebral
- boli de rinichi
- orbire
- amputare
Studiile arată că prediabetul poate produce adesea atacuri de cord nerecunoscute (nediagnosticate) și provoca daune la nivelul rinichilor, chiar dacă nu a ajuns încă la stadiul de diabet de tip 2.
Măsuri de prevenire
Cele mai importante strategii de prevenire a prediabetului și a diabetului sunt cele care vizează alimentația și stilul de viață. Pentru a împiedica progresia prediabetului către diabet de tip 2, chiar dacă există deja un istoric familial, încercați să:
- mâncați sănătos
- faceți mai multă mișcare fizică
- pierdeți excesul de kilograme
- țineți sub control tensiunea arterială și grăsimile din sânge (colesterolul și trigliceridele)
De ce nivelul crescut de zahăr din sânge este semnul diabetului netratat
Poate că în viața de zi cu zi prioritățile noastre nu sunt atât de bine definite și respectate. Putem amâna unele activități de rutină zilnică, dar când vine vorba despre sănătatea noastră, trebuie să îi acordăm atenție maximă.
Prevenirea unor boli cronice trebuie să ocupe locul întâi în topul priorităților noastre. De pildă, diagnosticarea și tratarea diabetului de tip 2 nu este lucru care poate suferi amânare sau așteptare.
Dr. Vidya Aluri de la „Unity Point Health” arată care sunt efectele diabetului netratat, inclusiv simptomele, complicațiile și preconcepțiile legate de această boală.
Simptomele diabetului netratat
Diabetul de tip 2 este o afecțiune des întâlnită la populația adultă, în care corpul, deși produce insulină, nu o recunoaște în mod corect. În consecință, nivelul de glucoză (zahăr) din sânge crește și devine greu de ținut sunt control.
Potrivit estimărilor emise de Centrele pentru Prevenirea și Controlul bolilor (CDC), din cei 30,3 milioane de americani cu diabet, 7,2 milioane rămâne nediagnosticați.
Diabetul nediagnosticat sau netratat poate exista la persoanele care nu sunt testați în mod regulat pentru hiperglicemie, spune dr. Aluri.
„Uneori avem persoane care poate au fost conștienți de limita diabetului cu câțiva ani în urmă, însă nu au putut să urmeze un medic profesionist în acest sens”.
Diabetul de tip 2 nediagnosticat poate rămâne neidentificat sau neconștientizat o perioadă lungă de timp. În multe cazuri, nivelurile de zahăr din sânge ușor-moderat crescute nu produc nici un simptom. Când însă ele cresc semnificativ, persoana în cauză începe să observe următoarele probleme:
- sete excesivă (deshidratare, gură uscată)
- urinare frecventă
- vedere încețoșată
- oboseală
- infecții ale pielii repetate
- vindecare dificilă a rănilor
Care sunt complicațiile diabetului
Diabetul este o boală care progresează treptat în timp. Dacă diabetul de tip 2 rămâne netratat multă vreme, nivelul crescut de glucoză din sânge poate afecta diferite celule și organe din corp.
Cele mai comune complicații asociate diabetului sunt:
- afectarea rinichilor, care poate duce la dializă
- daune la nivelul ochilor, care pot duce la orbire
- un risc crescut de boli de inimă sau accident vascular cerebral
Vestea proastă este că efectele hiperglicemiei nu se limitează doar la acestea. Se pot dezvolta inclusiv unele boli cronice, precum neuropatie (leziuni nervoase) sau gastropareză.
Diabetul zaharat poate ucide o persoană dacă nu este diagnosticată și gestionată în mod corespunzător. O cantitate excesiv de mare de glucoză în sânge poate duce la comă.
Mituri legate de diabetul de tip 2
Cei mai mulți dintre noi credem că diabetul de tip 2 este „specific” doar adulților vârstnici. Dr. Aluri spune însă că incidența acestuia este într-o continuă creștere și la populația mai tânără. Cauzele pot fi legate de modificările din alimentație, nivelul scăzut de activitate fizică și ratele crescute de obezitate.
Nu există nici un leac pentru diabetul de tip 2, însă el poate fi controlat. Mâna, necredința sau frica de schimbarea stilului de viață sunt destul de des întâlnite. Unele persoane persistă într-o stare de negare atunci când sunt diagnosticate cu diabet de tip 2, determinându-le să nu caute ajutor sau tratament.
Există foarte multe mituri legate de controlul diabetului. Cele mai dese sunt acestea:
- Dacă mănânc prea mult zahăr în anii tinereții, voi dezvolta diabet de tip 2 mai târziu. În realitate, consumul de mult zahăr în sine nu produce diabet, mai ales în tinerețe. Însă un aport excesiv de calorii și zahăr care pot determina creșterea greutății corporale poate provoca apariția rezistenței la insulină și implicit dezvoltarea diabetului.
- Dacă am diabet, am interdicție la majoritatea alimentelor. adevărul este că dieta unei persoane cu diabet înseamnă practicarea unor obiceiuri alimentare sănătoase, precum mâncatul cu moderație. Un diabetic poate continua să mănânce pâine, paste și desert. Diferența constă în frecvența și cantitatea alimentelor consumate, astfel încât acestea să nu afecteze limita de calorii și carbohidrați recomandată de medic sau nutriționist.
- Diabetul de tip 2 înseamnă că trebuie să iau insulină și că am eșuat în controlul bolii. Diabetul de tip 2 este o boală progresivă, și multe persoane ajung să aibă nevoie de insulină în timp pentru a-și păstra zahărul din sânge în limite optime. Este important de reținut că progresia diabetului poate fi încetinită sau întârziată cu medicamente orale și modificări ale stilului de viață, mai ales dacă boala este depistată timpuriu.
Diabeticii diagnosticați devreme, la un stadiu incipient de diabet de tip 2 (cunoscut sub numele de „prediabet”) pot descoperi că hiperglicemia se poate ține sub control prin dietă și scăderea în greutate.
Medicii pot prescrie de asemenea medicamente orale în acest scop, precum și medicamente injectabile. Insulina nu este singurul tip de hormon care poate fi folosit pentru controlul secreției insulinei și a apetitului.
Medicul trebuie să conlucreze cu un nutriționist și eventual un fizioterapeut pentru a stabili cel mai bun tratament pentru pacient.
Prevenirea diabetului de tip 2
Deși această boală nu poate fi tratată definitiv și complet, prevenirea ei este posibilă. Dr. Aluri spune că profilaxia trebuie axată pe metode mici prin care să se împiedice progresia ei, precum:
- alimentație sănătoasă și mișcare fizică regulată
- monotorizarea treptată a greutății corporale și strategii de combatere a supraponderalității
- adoptarea unui stil de viață sănătos împreună cu toată familia
- discutarea cu medicul în cazul în care apar simptome îngrijorătoare
The United States Preventive Services Task Force recomandă adulților supraponderali cu vârsta cuprinsă între 40 și 70 de ani să se testeze pentru diabet de tip 2. Medicul de familie vă va spune dacă este necesar să faceți acest lucru.
Orice informație greu de înțeles trebuie discutată cu doctorul. El este singurul care poate aduce lămuririle necesare și singurul de care trebuie să ascultați.
Diabetul de tip 2 are o incidență mai mare după vârsta de 45 de ani. Simptomele apar treptat. Din acest motiv, multe persoane nici măcar nu știu că suferă de această boală, și în consecință nu iau măsuri pentru a o ține sub control.
Complicațiile asociate cu această afecțiune reduc calitatea vieții pacienților și cresc costurile economice.
Surse bibliografice:
- Amy Hess-Fischl, Lisa M. Leontis, Prediabetes – How to prevent prediabetes from becoming type 2 diabetes: https://www.endocrineweb.com/conditions/pre-diabetes/pre-diabetes
- Mayo Clinic, Prediabetes: https://www.mayoclinic.org/diseases-conditions/prediabetes/symptoms-causes/syc-20355278