Terapia bulimiei nervoase implica o abordare multidimensionala. Actul terapeutic este menit sa accentueze motivatia, sa antreneze constientizarea propriilor stari si auto-observarea, sa informeze, sa previna raspunsul compensator si sa dezvolte o relatie benefica cu propriul corp.
In vederea acestor obiective, terapia cognitiv comportamentala poate fi insotita de o gandire integrativa a drumului spre insanatosire. Bulimia nervoasa reprezinta una dintre cele mai raspandite tulburari de natura psihica in societatile occidentale.
Ea este definita de Manualul Statistic al Tulburarilor Mintale (2003) drept afectiunea constand in „episoade recurente de mancat compulsiv”.
Un episod de mancat compulsiv se caracterizeaza prin:
1. mancatul intr-o anumita perioada de timp (in decursul unei perioade de 2 ore), a unei cantitati de mancare mai mare decat cea pe care ar manca-o cei mai multi oameni intr-o perioada, similara, de timp si in circumstante similare;
2. sentimentul de lipsa de control al mancatului in cursul episodului (de ex .sentimentul ca persoana respectiva nu poate stopa mancatul sau controla ce sau cat maninca). Comportament compensator inadecvat recurent in scopul prevenirii luarii in greutate, cum ar fi varsaturile autoprovocate, abuzul de laxative , diuretice, clisme sau alte medicamente, postul sau alte exercitii excesive. Autoevaluarea este in mod nejustificat influentata de conformatia si greutatea corpului. Episoadele de mancat compulsiv induc disfunctii in integrarea socio-profesionala a pacientului bulimic si pot insoti alte afectiuni psihiatrice (comorbide), precum structura de personalitate borderline.
Psihoterapia pacientului bulimic reprezinta o provocare pentru psihologul practician. Inainte de interventia propriu-zisa, este necesara o evaluare adecvata, profesionista. In ceea ce priveste actul terapeutic, pe de-o parte, tulburarea include un pattern de auto-intarire a unor practici de reducere a anxietatii. Pe de alta parte, particularitatea bulimiei sta intr-un set de credinte si perceptii deformate legate de mancare si de propriul corp, aspect ce necesita o informare si o supraveghere implicand mai mult decat cunostintele stricte de psihologie. Pentru a vorbi despre o hranire sanatoasa, adecvata cantitativ si calitativ, cunostintele de nutritionism sunt indispensabile, mai ales in contextul in care pacientul ne poate oferi o suita de argumente in favoarea ideilor despre ingrasare.
Tocmai in virtutea aspectului multidimensional al acestei tulburari, se vorbeste tot mai mult despre un „tratament multidisciplinar” al bulimiei si al tulburarilor alimentare in general. Din fericire, se cunosc deja cateva rezultate ale validarii eficientei terapeutice in cazul bulimiei. Abordarea cognitiv comportamentala, conform cercetatorilor americani Wilson G. T. & al. a demonstrat o eficienta intre 30 si 50% in eliminarea mancatului compulsiv si a comportamentelor compensatorii, fiind semnificativ mai eficienta decat administrarea antidepresivelor. Psihoterapia interpersonala, desi nu la fel de utila, s-a dovedit o alternativa de succes.
Ca psihoterapie individuala:
accentuarea motivatiei reprezinta un prim pas in abordarea psihoterapeutica a bulimiei nervoase. Aceasta tehnica vizeaza ambivalenta pe care cei mai multi dintre bulimici o resimt in fata schimbarii. Drept urmare, pacientul este incurajat sa reflecteze asupra propriilor valori si asupra scopurilor ultime pe care si le-a fixat in viata. In lumina acestora din urma, pattern-ul repetitiv de mancat compulsiv intra in contradictie cu idealurile pe care persoana bulimica si le-a fixat. In vederea rezolvarii acestui conflict, autorii recomanda un accent pe alegerea personala si responsabilitatea pacientului asupra viitoarelor sale comportamente. Insa, eventualele progrese in ceea ce priveste o greutate normala si o lipsa a comportamentelor compensatorii pot fi resimtite, ca dureroase pentru pacient.
El se vede pus intr-o situatie in care are convingerea ca nu este inteles de catre ceilalti. Beneficiile vindecarii nu sunt deloc lipsite de suferinta bulimicului pus in fata schimbarii. Eventuale temeri, intrebari sau obstacole percepute fac obiectul discutiei terapeutice, insa psihologul trebuie sa incerce sa nu omita succesele personale ale clientului, precum situatii de anxietate scazuta cu privire la mancare sau la propriul corp. O atentie deosebita trebuie acordata amintirilor deformate ale pacientului bulimic care falsifica experienta in directia unei alte realitati, in care el, pacientul, are perfecta dreptate.Este inutil si de-a dreptul daunator sa etichetam aceasta atitudine drept incapatanare si refuz rezistent.
In fine, diversele programe de auto-observare si auto-inregistrare ale comportamentelor, precum si setul de comportamente convenite ca fiind benefice sunt adunate intr-un „contract” scris ce va fi semnat de cele doua parti ale diadei, si, eventual, de membrii familiei care aduc un sprijin suplimentar. Contractul comportamental va contine nu numai target-uri de comportament, ci si mijloace de a atinge aceste target-uri precum si perioadele de timp in care ele trebuiesc atinse.
Monotonia, plictiseala si sedentarismul sunt doar cateva dintre motivele care provoaca multor persoane o senzatie de foame foarte puternica. Daca aceasta senzatie persista un timp mai indelungat, pot aparea diverse tulburari ale organismului, ajungandu-se in cele din urma la bulimie, o periculoasa afectiune de ordin psihic.
Alte motive care provoaca foamea exagerata sunt: singuratatea, insatisfactia familiala si profesionala, lipsa unei activitati sexuale regulate, stresul, frustrarea, emotivitatea, agresivitatea, problemele ramase nerezolvate si lista poate continua. Aceste stari dispar de indata ce pacientul este satul si astfel, se formeaza un adevarat reflex de a consuma alimente chiar si atunci cand organismul nu are nevoie de hrana. Comportamentul bulimic este adesea aplicat in secret si este insotit de sentimente de vina sau rusine. La exterior, multe persoane cu bulimie par sanatoase si fara griji, insa in realitate sufera de sentimente de neajutorare si au imagine proasta de sine.
Aceasta senzatie permanenta de foame mai poate aparea si la bolnavii care sufera de hipoglicemie ori cand glanda tiroida nu functioneaza normal. In aceste cazuri, pacientul se hraneste corespunzator, insa pierde in greutate – aparent – fara motiv. Pentru a scapa de asemenea probleme, boala care le genereaza trebuie tratata neintarziat.
Tratament bulimie. Sfaturi pentru slabit
Obsesia de a manca incontinuu poate fi tratata si pe cale nutritionista. Mai jos iti voi propune cateva metode rapide si eficiente aflate la indemana oricui. In linii mari sunt sfaturi generale ce se aplica si celor ce doresc sa slabeasca, celor ce urmeaza o cura de slabire sau o dieta.
- Nu mesteca repede si concentreaza-te asupra alimentelor consumate;
- Renunta sa te gandesti la problemele pe care le ai de rezolvat; eventual asculta o muzica linistitoare in timpul mesei;
- Consuma doar acele alimente care stii ca te vor satura intr-adevar, alegandu-le pe cele mai bogate in saruri minerale;
- Incearca sa ai o activitate bogata si distreaza-te, pentru a-ti indeparta gandul de la mancare.
- Nu sta cu ochii pe ceas in asteptarea mesei. Mananca doar atunci cand iti este cu adevarat foame, de 5-6 ori pe zi, si ridica-te de la masa inainte de a te ghiftui.
- E bine sa faci cat mai multa miscare in aer liber. Chiar si o plimbare poate fi benefica.
- Foloseste farfurii mici si consuma portii reduse, astfel incat sa ai senzatia ca mananci la fel de mult ca inainte.
- O lingura de ulei de masline sau o cana mare cu apa sunt indicate inainte de a te aseza la masa. In acest fel, vei consuma mai putine alimente.
- Intre micul dejun si pranz, nu manca decat 1-2 fructe sau legume ori cel mult o felie de paine prajita.
- Stimuleaza-ti circulatia sanguina prin dusuri reci sau tamponari cu otet de fructe sau spirt medicinal.
Sfat practic: nu pleca la piata flamada si cu multi bani in buzunar. Vei fi tentata sa cumperi mai multe alimente, pe care mai apoi va trebui sa le consumi.
Bulimia este tratata cu cel mai mult succes atunci cand este descoperita din timp. In majoritatea cazurilor, deoarece persoanele bulimice neaga existenta problemei, consultul medical este adesea amanat. Primul pas in stabilirea diagnosticului il reprezinta o examinare fizica completa.
Acum 2 ani, aveam o greutate constanta, de 54-55 de kg la 168cm, deci o greutate normala. In clasa a zecea de liceu, specific teribilismului varstei, am inceput sa mi expun cu nonsalanta bunastarea materiala, doritoare de a-mi face prieteni, cum altfel decat prin mese copioase platite la cele mai bune restaurante celor din jur.
A intervenit si influenta celorlalti: sendvisuri peste masura(4-5) in pauze, junk food, s. a. m. d. in mai putin de 6 luni cantaream aproximativ 65 de kg. Ma simteam lejer, nefiind stanjenita de situatie pana in momentul in care un cunoscut mi-a atras atentia asupra noilor mele forme deloc placute. jumatate de an mai tarziu(2006) am fost operata de apendicita, ocazie cu care am reusit sa scap de o parte din surplus. Mi-am propus sa incep cu aceasta ocazie un regim de viata sanatos, dpdv culinar. Am devenit vegetariana, evitam produsele imbunatatite chimic, renuntasem complet la prajeli, in fine, la tot ceea este considerat nesanatos.
Cantaream in jur de 48-49 kg. totul decurgea perfect, pana in momentul in care am fost selectata pt un casting foarte important in modelling, ce ar fi putut sa mi schimbe viata (idee total gresita). Mi-a schimbat-o, e drept, dar nu in bine. am inceput sa tin un regim hidric (format doar din apa, ceaiuri, supe stracurate), in ideea de a imita idealul modelului perfect, anorexic. Eram tot mai slabita cu fiecare zi, la scoala unde avusesem de a lungul timpului rezultate excelente, eram doar o umbra.
Am incetat sa mai socializez, fiind complexata de feluritele optiuni din meniurile localurilor, de cei din jur pe care i vedeam mancand cu pofta. ei reprezentau dusmanul, ispita mea in aceasta lupta cu visul meu de a urca pe podium. semnalul de alarma s a delansat in momentul in care am cazut inconstienta pe jos, intr o seara. de mancat, nu o mai facusem de cateva zile. urma concursul, trebuia sa arat bine. in fine, acesta nu a fost decat o simpla sedinta foto care nu a dus nicaieri pt nimeni.
Eram acolo, cea mai slaba dintre toate, dar nu era de ajuns. mergeam zilnic in magazine, fara a mi gasi haine pe masura mea. cele pt marimea 0 imi erau prea mari. toti cei din jur se indepartasera de mine sau pur si simplu imi aratau compasiuni. in primavara anului 2007 cantaream 38 de kg. prima data, am fost internata la gastro enteorologie, cu grave afectiuni ale stomacului. eram ca si moarta. nu mai puteam manca nimic, hrana imi facea repulsie, si simteam ca ma sting pe zi ce trece. am stat zile intregi in perfuzii, continuand sa spun ca sunt bine(o perfuzie cu glucoza avea undeva la 1200 de kcal, deci…. . ). am fost externata in aceeasi stare in care intrasem.
Nu se schimbase nimic. am cautat clinici de profil in tara (tratarea bolilor metabolice), dar nu am gasit, internandu ma la psihiatrie(diagnosticul de anorexie si malnutritie). sub influenta unei medicatii deosebit de puternica, am inceput sa consum tot ceea ce mi refuzasem pana atunci:pizza, inghetata, cantitati enorme din cele mai nesanatoase feluri de mancare. Am stat in spital o luna de zile, timp in care am ajuns la 54 de kg. 16 kg in plus in doar o luna. Mi-a fost greu sa ma acomodez cu noua ipostaza, parca nu eram eu. ma simteam obeza, ascunzandu ma sub haine croite ca pt o femeie de varsta a3a supraponderala.
Apoi a urmat bulimia. cel mai urat capitol trait vreodata. nepuntand sa ma intorc la o alimentatie normala, consideram ca provocandu mi varsaturi am doar de castigat. a urmat o noua internare la psihiatrie. cu totul, am petrecut peste 3 luni in spitale. dar nu am incetat niciodata. acum am 48 de kg. acum 2 saptamani aveam 55. Peste 1 saptamana voi avea probabil 53-54.
Oscilatiile nu se mai opresc. am un regim zilnic bine stabilit. o salata dimineata, fara ulei si fara sare, 1-2 portii de grau integral la pranz, iar seara nimic sau doar o patratica de ciocolata. cum iau in greutate, ma multumesc sa consum doar cateva frunze de salata verde dimineata. m am obisnuit ce i drept. am scutire medicala pt intregul an privind scoala si sunt nevoita sa invat singura, acasa, iar bacul se apropie. nu rezistam in cadrul unei societati, a unei vieti normale urmandu mi regimul. Asa, acasa, ii simt mai putin consecintele. ies o data, maxim de 2 ori pe saptamana din casa, pt a mi cumpara”verdeturile”, ma aranjez si ma imbrac ca pentru o intalnire in oras, par radianta increzatoare si nimeni nu s ar putea indoi de fericirea mea si de lipsa de griji.
In spatele acestora, insa, nu sunt decat o umbra a ceea ce eram, ma hranesc doar cu vise si sperante ca intr o zi voi putea schimba ceva, ca intr o zi va fii bine. nu, nu imi e teama sa-mi ascund problema. sunt exemplul viu a millor de tinere care incearca sa atinga acel ideal de ”frumusete” prezent in reviste si televiziune. Candva, aveam o viata, eram increzatoare, sociabila si capabila in fata oricarei provocari.
Desigur, frustrarea a venit si de undeva din mine. toate persoanele in care credeam m au dezamagit, iar asta a dus la complexe pe care am crezut ca le pot compensa printr un trup fara cusur. Nu am facut decat sa ma autodistrug.
