Parodontoza, desi mai putin intalnita decat caria, ii urmeaza imediat din punct de vedere al frecventei, in cadrul imbolnavirii dintilor si a gurii.
Pe cand caria reprezinta o boala a dintilor, parodontoza este o boala a tesutului de sustinere al acestora, respectiv al parodontiului.
Citește și despre: Oral Care – Kit pentru Albirea Dinților – Păreri Sincere
Primele simptome in parodontoza
La inceput se observa ca, fara a fi traumatizate, gingiile sangereaza. Dintii, aparent sanatosi, incep sa se clatine, lucru care duce la o slabire a sistemului lor de sustinere.
Mai tarziu, sangererarea se va accentua si la contactul cu periuta de dinti, va fi insotita de o senzatie de jena si de mancarimi la nivelul gingiilor.
Intr-o faza mai inaintata, gingiile se umfla si se inrosesc mai ales in spatiile dintre dinti, dezlipindu-se pur si simplu de pe dinte, iar intre radacini si gingie, vor aparea pungi cu puroi, care se vor adanci treptat, facand ca gura sa emane un miros neplacut.
Puroiul, inmuind ligamentele de sustinere ale dintilor, va face ca acestia sa se clatine in toate sensurile. Prin retragreea gingiilor, dintele, fiind mai dezgolit va aparea mai lung.
Desigur ca un dinte astfel compromis nu va mai putea fi salvat, trebuind sa fie extras. Si daca ar fi vorba de un singur dinte… parrodontoza afecteaza insa mai multi dinti deodata.
Boala perfida prin felul cum apare si cum evolueaza, parodontoza da uneori impresia ca in gura totul este in ordine.
Aparitia parodontozei, ca si a tuturor bolilor gingiilor de altfel, se pare a fi determinata de factori generali cum ar fi: diabetul, bolile digestive, bolile glandelor cu secretie interna, ale vaselor, ale sistemului osos. Printre factorii favorizanti ai aparitiei parodontozei, se pot enumera piatra de pe dinti si igiena defectuoasa a gurii.
Citește aici și despre: Xtreme Pro White – Păreri și Rezultate
Cum prevenim parodontoza?
Trebuie sa tinem cont, in primul rand, de factorul mecanic, mai precis de necesitatea unei bune mestecari a alimentelor de catre o dantura sanatoas si mai ales completa.
Orice lipsa numerica a unor dinti va duce implicit la o activitate de masticatie mai intensa a dintilor ramasi pe arcadele dentare si de aici, prin suprasolicitare, la o slabire a gingiei respective.
Desi este o boala a adultului, paradontoza isi poate avea punctul de plecare inca din copilarie, cauza fiind raul obicei al unor copii de a-si suge degetele, de a-si roade unghiile, de a rontai creioane, slabind astfel gingiile si deschizand calea spre viitoare imbolnaviri.
Lucrarile dentare incorect efectuate pot fi si ele o cauza generatoare a parodontozei, datorita tot unui proces de continua suprasolicitare si traumatizare a gingiilor.
Tinand seama de faptul ca alimentele tari tonifica tesuturile gingiilor, este recomandabil, ca mijloc de prevenire a parodontozei, sa dam preferinta alimentelor de consistenta dura care, prin masajul pe care-l exercita in timpul masticatiei asupra gingiilor, face mai rezistent acest tesut.
Prevenirea bolilor gingiei trebuie sa inceapa inca din copilarie. Parintii, care urmaresc dezvoltarea fizica si psihica a copilului lor, au datoria sa-si concentreze atentia in mod deosebit asupra dintilor acestuia, a felului cum efectueaza masticatia, avand grija ca hrana sa sa cuprinda toate principiile alimentare.
Odata cu inaintarea in varsta, o alimentatie rationala, o igiena bucala riguroasa, evitarea suprasolicitarii dintilor, tratamentul bolilor generale, ca si consumarea produselor cu continut bogat in vitamine, fermenti, saruri minerale, toate acestea corelate cu prezentarea periodica la medicul stomatolog, vor ajuta la mentinerea starii de sanatate a dintilor si a tesuturilor de sustinere a acestora, prevenind grava imbolnavire care este parodontoza.
Te-ar putea interesa și: Cum se folosește ața dentară
Cauze
In cele mai multe cazuri, paradonntoza incepe sa se dezvolte sub forma de o placa liicioasa compusa in mare parte din bacterii. Daca nu este tratata, aceasta plata poate avansa:
- Se formeaza placi pe dinti cand amidonul si zaharul din mancare interactioeneaza cu bacteriile gasite in gura. Spalarea pe dinti de doia ori pe zi poate indeparta aceasta placa, dar se poate reforma rapid
- Placa se poate intari rapdi sub gingii daca ramane pe dinti, formand tartrul. Tartrul este mai greu de indepartat si este plin de bacterii. Cu cat sta mai mutl pe dinti, cu atat este mai periculos. Nu poti scapa de tartru prin periatul dintilor – ai nevoie de un tratament si o curatare profesionista
- Tartrul poate cauza gingivita, cea mai usoar forma a bolilor gingivale. Gingivita este o iritatie si inflamatie a tesutului gingiilor, aflat la baza dintilot. Gingivita poate fi tratata cu tratament profesional si cu o igiena orala corespunzatoare.
- Inflamatiile gingiilor pe termen lung pot cauza parodontoza, formand gauri in dinti care snut umplute cu tartru si bacterii. In timp, aceste gauri devin din ce in ce mai mari si se umpla cu din ce in ce mai multe bacterii. Daca nu sunt tratate, aceste infectii pot cauza probleme la nivelul dintilor si a tesutului din aceasta zona. In final, vei putea pierde unul sau mai multi dinti. Inflamatia cronica poate fi periculoasa pentru sistmeul tau imunitar.
Factori de risc
Factorii ce pot creste riscul de parodontoza sunt:
- Gingivita
- Igiena orala necorespunzatoare
- Fumatul
- Schimbarile hormonale cum ar fi cele legate de sarcina sau menopauza
- Drogurile cum ar fi marijuana
- Obesitatea
- Alimentatia necorespunzatoare, inclusiv deficitul de vitamina C
- Factori genetici
- Anumite medicamente care cauzeaza uscaciuni de gura
- Boli si afectiuni ce scad imunitatea
- Anumite boli, cum arfi diabetul, artrita reumatoida si boala Crohn
Tratament paradontoza
Din fericire, exista tratament pentru parodontoza. Acesta trebuie facut de un medic dentist. Pentru a avea sanse de tratament mai mari, trebuie sa ai o igiena orala corespunzatoare, o alimentatie sanatoasa si sa renunti la obiceiurile nesanatoase cum ar fi consumul e tutun si de bauturi carbogazificate.
Vezi aici și: Trucuri pentru dinți mai albi. Cum poți albii dinții
De asemenea, dupa ce consumi suc de fructe, este indicat sa speli (sau cel putin, sa clatesti) gura deoarece acidul fructelor poate fi nesanatos pentru dintii tai.
Tratament nechirurgical
Daca parodontoza nu a ajuns intr-un stadiu avanst, tratamentul poate fi mult mai usor si mai putin invaziv. Acesta poate include:
- Scalarea (detartrajul) – Scalarea indeparteaza tartrul si bacteriile de la suprafata dintilor si de sub gingii. Poate fi facuta folosind laserul sau dispozitive ultrasonice
- Planarea radacinilor – Planarea radacinilor trateaza suprafat radacinilor dantare, prevenind dezvoltarea de tartru si bacterii si inepartand bacteriile ce pot provoca probleme la nivelul dintilor si a gingiilor de la baza dintilor pana la suprafata acestora.
- Antibiotice – Antibioticele aplicate local sau administrate oral pot ajuta la scadearea infectiei bacteriene. Antibioticele locale pot fi diferite ape de guta ce contin antibiotic sau diferite geluri cu antibiotic ce sunt introduse in spatiile in locurile afectate.
Uite un video in care se explica cum poti face un tratament pentru parodontoza fara sa simti durere
Tratament chirurgical
Daca parodontoza a avansat, este posibil sa fie nevoie de tratament chirurgical, cum ra fi:
- Operatia cu lambou – Medicul tau dentist va face o incizie mica in gingie pentru ca o sectiune a tesutului gingival sa fie ridicat, oferind mai mult acces la radacina pentru a folosi tratamentele de mai sus (scalarea si planarea radiculara). Avand in vedere ca parodontoza cauzeaza adesea pierderea dintilor, osul de dedesubt poate fi mai usor tratat inainte ca tesutul gingival sail acopere. Dupa ce te-ai vindecat, e mai usor de tratat aceasta zona si sa mentii tesutul gingival sanatos.
- Aditia osoasa – Aceasta tehnica este facuta de und dentist cand parodontoza ti-a distrus osul din jurul radacinii. Aditia osoasa se face din mici fragnmente din propriul tau os sau din oase sintetice sau donate. Aceasta tehnica previne pierderea dintilor si ii mentine in loc. De asemenea, este potrivita pentru regenerarea naturala a osului tau.
Acestea sunt cele mai comune forme de tratament a parodontozei, cu toate ca exista multe alte metode.
Citește și despre: Parodontita – Ce este și ce o cauzează
Concluzie
Parodontoza este o boala la nivelul dintilor ce apare sub forma de placa bacteriana la suprafata acestora. Daca este diagnosticata din timp, poate fi usor de tratat, insa cu cat avanseaza, cu atat tehnicile de tratament sunt mai complexe.
Exista multe cauze ce pot duce la dezvoltarea parodontozei, unele din acestea nici macar nu depind de pacient (cum ar fi factorii genetici).
Este important sa ajungem la dentist imediat ce observam schimbari la nivelul dintilor pentru a primi tratamentul corespunzator.
Sper ca acest articol sa te fi ajutat sa intelegi ce este parodontoza si cum o poti trata. Daca ai alte intrebari, astept un comentariu in sectiunea de mai jos.