Compania de origine poloneză La Rive, înființată în anul 2013 a adus în atenția publicului o mulțime de parfumuri încântătoare. La Rive își produce produsele în propria fabrică și este recunoscută ca fiind unul dintre principalii producători de parfumuri din Europa.
Toate parfumurile comercializate sub numele La Rive sunt realizate conform reglementărilor în vigoare și îndeplinesc cele mai stricte cerințe.
De-a lungul timpului, La Rive a scos pe piață parfumuri, ape de toaletă, ape de colonie, deodorante, geluri de duș și chiar uleiuri de bărbierit pentru bărbați. Acest brand își vinde produsele în peste 50 de țări, printre care și România.
Cei care creează esențele La Rive, susțin că folosesc doar materii prime naturale, compatibile cu pielea. Această companie poloneză comercializează parfumuri pentru toată lumea, indiferent de vârstă, gen sau stil.
Esențele care fac parte din categoria parfumurilor clasice și orientale sunt destinate persoanelor echilibrate, în timp ce esențele lemnoase cu note orientale se adresează persoanelor puternice, încrezătoare în forțele proprii.
Parfum La Rive Miss Dream 100 ML EDP / Replică parfum Carolina Herrera Good Girl
La Rive Parfum Miss Dream pentru femei face parte din categoria parfumurilor oriental florale. Această esență încântătoare este inspirată de Carolina Herrera Good Girl. Parfumul se deschide cu note de migdale și cafea, iar după câteva minute de la pulverizare se poate simți aroma florilor de iasomie arabă și tuberoză, cele două note care compun inima parfumului.
La baza parfumului stau boabele de tonka și cacao care-i conferă acestuia un miros încântător și persistent.
Parfum La Rive Cash Woman 90 ML EDP / Replica Paco Rabanne Lady Million
Apa de parfum La Rive Cash Woman face parte din familia parfumurilor fructat-florale și se adresează femeilor curajoase și independente. Parfumul are un temperament puternic și o compoziție bogată. Cel care a creat această esență s-a lăsat inspirat de mirosul parfumului Paco Rabanne Lady Million.
Notele de vârf ale La Rive Cash Woman includ floare de neroli, zmeură și citrice. Inima parfumului este compusă dintr-un buchet de iasomie și gardenie, învăluit în miros de portocale. Baza esenței parfumate este compusă din patchouli, miere și chihlimbar.
Parfum La Rive Just On Time 100 ML EDT / Replică Paco Rabanne Pure XS
La Rive Just On Time combină note de tec, cedru și verdeață pentru a atrage atenția publicului masculin. În plus, în compoziția acestui parfum inspirat de Paco Rabanne Pure XS au fost adăugate și acorduri de tămâie, lichior și smirnă. La Rive Just On Time are o compoziție bogată, iar ingredientele sale sunt combinate cu mare atenție.
Notele de cimbru și lămâie îi conferă parfumului un miros proaspăt. La Rive Just On Time face parte din categoria parfumurilor aromatic-picante și este disponibil în varianta apă de toaletă de 100 ml.
Notele de vârf ale parfumului includ ghimbir, note verzi, cimbru, scorțișoară, măr, lămâie și grapefruit. Inima este compusă din vanilie, scorțișoară, lichior, note de piele, tămâie, lemn de tec, ghimbir și măr. La baza parfumului au fost adăugate acorduri de cedru, smirnă, zahăr, chihlimbar, mosc și vanilie.
Parfum La Rive Hunting Man 75 ML EDT / Replică Azzaro Wanted
Această apă de toaletă pentru bărbați face parte din categoria parfumurilor picant-lemnoase. La Rive Hunting Man conține 75 ml și este inspirat de Azzaro Wanted. Parfumul debutează cu note de lămâie, lavandă, ghimbir și mentă, iar după câteva minute intră în scenă notele de mijloc și anume cardamomul din Guatemala, ienupărul, mărul și geraniu.
După ce parfumul se usucă pe piele, se poate simți mirosul notelor de bază: boabe de tonka, lemn de chihlimbar și vetiver haitian.
Parfum La Rive His Passion 100 ML EDT / Replică Armani Acqua Di GIo Absolu
Caracterul puternic al bărbatului este întruchipat în esența La Rive His Passion. Acest parfum combină excelent notele de mare fresh cu notele lemnoase. Mirosul bergamotei proaspete este accentuat de notele fructate, iar aroma obținută se armonizează cu notele de geraniu, lavandă și rozmarin.
Astfel, ia naștere un parfum încântător pentru bărbații puternici. Notele de lemn de la baza parfumului au o structură magnetică și îl fac pe purtător să devină dependent de La Rive His Passion. Acest parfum ce exprimă perfect eleganța masculină este inspirat de Armani Acqua Di Gio Absolu.
Parfum La Rive HitFire 90 ML EDT / Replică Christian Dior Fahrenheit
Provenind din Polonia, replicile La Rive imită foarte bine parfumurile unor branduri de lux, printre care se numără și Christian Dior. Astfel, oamenii de rând care nu au un buget foarte mare, își pot cumpăra un parfum persistent, cu un miros plăcut, la un preț accesibil. La Rive HitFire disponibil în varianta apă de toaletă de 90 ml face parte din categoria parfumurilor floral-lemnoase și este inspirat de Christian Dior Fahrenheit.
Parfumul se deschide cu note de lămâie, bergamotă și mușețel, iar pe măsură ce se așază pe piele, se pot simți acordurile de santal, cedru și iasomie ce formează inima esenței. Notele de bază care intră în scenă la final sunt piele, ambra și patchouli.
Parfum La Rive Gallant Men 100 ML EDT / Replică Gucci Guilty Pour Homme
La Rive Gallant Men disponibil în versiunea apă de toaletă de 100 ml face parte din familia parfumurilor chypre-lemnoase. Acest parfum pentru bărbați este inspirat de Gucci Guilty Pour Homme.
În vârful piramidei olfactive stau notele de bază ce includ bergamotă, mesteacăn, violete și chiparos. Inima parfumului este compusă din acorduri de piele și tutun, iar baza este formată din tămâie, patchouli, ambra, rășină elemi și piele.
Parfum La Rive My Delicate 90 ML EDP / Replică Christian Dior Joy
La Rive My Delicate este o apă de parfum de 90 ml ce face parte din categoria parfumurilor florale. Această esență florală este destinată femeilor puternice și senzuale care vor să atragă toate privirile. La Rive My Delicate este inspirat de Christian Dior Joy.
Parfumul se deschide cu note de vârf ce includ bergamotă și mandarină. După câteva minute se poate simți aroma buchetului de trandafir și iasomie peste care se scurge un nectar de piersici. Notele de bază ale parfumului La Rive My Delicate includ santal, pesma, patchouli și benzoin.