Mulți dintre noi avem impresia că plânsul este o slăbiciune, un semn de vulnerabilitate. Dar adevărul este că plânsul este un act de curaj și putere emoțională. Oamenii care își permit să plângă și să își exprime emoțiile sunt mai puternici și mai înțelepți decât cei care își reprimă sentimentele.
Plânsul ne ajută să ne eliberăm de tensiunea emoțională acumulată în corpul nostru. Este o formă de catarsis care ne permite să ne simțim mai ușurați și mai relaxați. De asemenea, plânsul poate ajuta la reducerea nivelului de cortizol din corp, hormonul stresului, și la creșterea nivelului de endorfine, hormonii fericirii și ai bunei dispoziții.
Oamenii care plâng sunt mai conștienți de propriile emoții și de ale celor din jurul lor. Ei au o inteligență emoțională mai dezvoltată, ceea ce îi ajută să gestioneze situațiile dificile într-un mod mai eficient și mai constructiv. De asemenea, oamenii care plâng sunt mai empatici și mai conectați la ceilalți, pentru că au capacitatea de a simți și de a înțelege mai bine emoțiile altora.
Dacă îți este greu să plângi sau te simți judecat de cei din jur pentru că plângi, aminteste-ți că plânsul este un act de curaj și de înțelepciune emoțională. Nu există nimic greșit sau rușinos în a-ți exprima emoțiile, dimpotrivă, este un semn de putere și de maturitate.
În loc să îți reprimi sentimentele, încearcă să le accepți și să le explorezi. Fii mai blând cu tine și permitemi să fii vulnerabil. Acest lucru îți va permite să te conectezi cu tine însuți și cu cei din jurul tău într-un mod mai profund și mai autentic.
În concluzie, plânsul este un act de curaj și de putere emoțională. Oamenii care își permit să plângă și să își exprime emoțiile sunt mai puternici și mai înțelepți decât cei care nu o fac. Dacă te simți copleșit de emoții, nu ezita să ceri ajutor sau să cauți un terapeut care să te ajute să înveți să gestionezi mai bine situațiile dificile. Fii blând cu tine și permite-ți să fii vulnerabil, pentru că asta te va face mai puternic și mai înțelept.
Motive pentru care plânsul este sănătos:
Plânsul este o reacție naturală a organismului nostru și este un act de curaj și de putere emoțională. Deși mulți dintre noi am fost învățați să ne reprimăm sentimentele și să ne păstrăm aparențele, adevărul este că plânsul este benefic pentru sănătatea noastră mentală și fizică. Iată câteva motive pentru care plânsul este sănătos:
- Eliberează tensiunea emoțională: Atunci când ne simțim copleșiți de emoții negative, plânsul ne ajută să ne eliberăm de tensiunea emoțională acumulată în corpul nostru. Este o formă de catarsis care ne permite să ne simțim mai ușurați și mai relaxați.
- Reduce nivelul de stres: Plânsul poate ajuta la reducerea nivelului de cortizol din corp, hormonul stresului. Atunci când nivelul de cortizol scade, ne simțim mai calmi și mai relaxați.
- Îmbunătățește starea de spirit: Plânsul poate ajuta la creșterea nivelului de endorfine din corp, hormonii fericirii și ai bunei dispoziții. Acest lucru ne ajută să ne simțim mai pozitivi și mai optimiști.
- Îmbunătățește relațiile interpersonale: Oamenii care plâng sunt mai empatici și mai conectați la ceilalți. Ei au capacitatea de a simți și de a înțelege mai bine emoțiile altora, ceea ce îi ajută să își construiască relații mai autentice și mai profunde cu cei din jur.
- Îmbunătățește inteligența emoțională: Oamenii care plâng sunt mai conștienți de propriile emoții și de ale celor din jurul lor. Ei au o inteligență emoțională mai dezvoltată, ceea ce îi ajută să gestioneze situațiile dificile într-un mod mai eficient și mai constructiv.
- Ne ajută să ne acceptăm vulnerabilitatea: Plânsul este un act de curaj și de înțelepciune emoțională. Ne permite să ne arătăm vulnerabilitatea și să ne acceptăm propriile emoții, ceea ce ne ajută să ne simțim mai puternici și mai înțelepți.
În concluzie, plânsul este un act benefic pentru sănătatea noastră mentală și fizică. Ne ajută să ne eliberăm de tensiunea emoțională, să reducem nivelul de stres, să îmbunătățim starea de spirit, relațiile interpersonale și inteligența emoțională. Nu există nimic rușinos sau slăbicios în a-ți exprima emoțiile prin plâns. Dimpotrivă, este un semn de curaj și de putere emoțional
Glandele lacrimale ale femeilor functioneaza si au facut-o dintotdeauna. Iar cand n-o fac, incepem sa ne ingrijoram. De obicei, este semn rau sa suferi si sa nu te poti descarca prin lacrimi.
Atunci cand ele nu apar, se crede ca e vorba de un blocaj, de o suferinta atat de mare incat „au secat” sau, din contra, de o negare a problemei. Istoria ne-a consacrat ca fiind marele planagacioase.
Femeile apar cu lacrimi in ochi in tablouri, in carti, chiar si in reclame. Nu plangem numai la inmormantari, plangem si la nunti, si la filme, si daca vedem un caine schiop pe strada. Plangem „din toate prostiile”, cum se zice.
Bine, unele dintre noi, alea mai slabe de inima. Cu mici variatiuni, cantitatea de secretii lacrimale fiind diferita de la caz la caz, putem generaliza si spune ca cele responsabile in mod traditional cu jelitul au fost, dintotdeuna, femeile.
Ce s-a intamplat cu barbatii de-a lungul istoriei plansetelor?
Ei, in mod ciudat, au parut sa fie lipsiti de activitate in aceasta zona a corpului lor, respectiv ochii. Sa le fi fost extirpate glandele lacrimale la nastere? Sa si le fi scos singuri in clipa in care au inceput sa perceapa dezavantajele unei astfel de secretii?
Cu toate astea, exista barbati care plang. Insa situatiile in care ochii lor incep sa lacrimeze sunt mult mai rare si, tocmai de aceea, parca tindem sa fim mai impresionati de lacrimile unui barbat. Cand un barbat plange, pare sa se darame lumea. Este ceva aproape apocaliptic, ceva greu de suportat pentru privitor, ceva ce provoaca, dincolo de stanjeneala, compasiune. Pare mai pur, mai demn, isteria ii este straina.
Poate acest efect are loc si pentru ca fenomenul este mult mai rar decat in cazul femeilor. In plus, s-o recunoastem, de multe ori nu plangem tocmai ortodox. Adica am inceput sa constientizam puterea de manipulare pe care niste lacrimi, care tasnesc la momentul potrivit, o pot avea asupra celorlalti. Se cheama santaj sentimental si aveti grija sa nu abuzati de lichidul asta, lucrurile se pot intoarce impotriva voastra si suvoaiele pot avea efectul advers. Pot ajunge sa-i irite pe cei din jur si sa-si doreasca sa-ti prilejuiasca niste lacrimi reale.
Pentru ca s-a gasit cineva care sa contabilizeze si acest aspect, in urma unor statistici, s-a descoperit ca intr-un an femeile plang de 64 de ori, iar barbatii numai de 17 asadar, de patru ori ma putin. In plus, durata medie a unui episod este de patru minute, in cazul unui barbat, si de sase minute la femei.
Nu, barbatii nu plang la filme, cel putin in niciun caz la filme gen „Titanic”, nu plang nici cand vad un iepure de ciocolata topindu-se (cum a facut o amica atunci cand a vazut filmuletul de pe youtube „How to kill a chocolate bunny”), nu plang cand primesc flori, nici ca si-au rupt perechea de ciorapi preferata. Ei nu ridica zavorul decat in situatii cu adevarat negre: piederea unei fiinte dragi, despartirea de o iubita care le-a frant inima, accidentul sau problemele de sanatate ale unui prieten.
Deci, slava Domnului, si ei sunt oameni
Caci lacrimile nu sunt un semn de slabiciune. Pana prin anii 60 ele erau privite ca fiind apanajul exclusiv al femeii.
De ce?
Pentru ca sexul feminin era cel asociat in mod traditionul cu emotivitatea, cu tot ce avea legatura cu sensibilitatea. Barbatii erau cei rationali, cerebrali, cei capabili sa-si stapaneasca slabiciunile. Pentru ca asa erau privite plansetele: ca semne de instabilitate psihica sau de fragilitate.
Feministele insa s-au suparat din cauza vesnicei legaturi cu emotivitatea si au hotarat sa nu mai planga. In mod paradoxal, in aceeasi perioada a luat nastere o alte idee: emotionalul era o calitate, nicidecum un defect, si demonstra superioritatea „sexului slab”. Nici noi nu mai intelegem ce voiam si care e imaginea pe care dorim s-o promovam: fiinte de otel sau printese care stiu ca plang, dar inteleg de ce si nu le este teama s-o faca.
Lacrimile sunt un semn de umanitate
Asa cum sangeram, daca ne ranim, la fel lacrimam, daca ne ranim, dar in alte „parti” decat cele fizice. Se pare ca fiinta umana este singura fiinta care plange, aceasta reactie fiind una normala, prin care emotiile si trairile interioare capata o forma non-verbala. Pana la un anumit punct, este sanatos sa plangem pentru a grabi procesul de vindecare. Este o modalitate de descarcare, de usurare a poverii care ne apasa.
Pe de alta parte, un asa-zis „barbat adevarat” nu ar trebui sa se teama ca va fi discreditat de ceva atat de inofensiv ca… apa.
In fond, esenta masculinitatii lor ar trebui sa consiste in altceva si nu in niste biete secretii. Sigur, ei mai au ceva de invatat la capitolul asta.
Pana una-alta, mamele ar fi de ajutor. Cand fiii vostri cad si se ranesc, nu le mai spuneti „esti barbat, nu mai plange”. Lasati-i sa fie baieti. Mai tarziu se vor lamuri ei ce inseamna a fi barbat.
Raman convinsa de faptul ca mamele sunt misoginele cele mai inversunate. Si cele responsabile de modul in care fiii lor ajung sa se maturizeze si sa se raporteze la celalalt sex.
