A fi misogin, inseamna a simti un sentiment de ura si/sau repulsie fata de femei. Aceasta este cea mai scurta definite, insa subiectul trebuie dezvoltat deoarece un misogin se poate manifesta in diferite moduri, astfel ca tu este posibil nici sa nu iti dai seama la prima intalnire.
Ai auzit de multe ori de misogini, insa nu ai realizat cat de aproape pot fi de tine. Sunt foarte greu de detectat iar uneori pot parea chiar ca sunt pro-femei.
Ce înseamnă misogin?
In ele mai multe cazuri, nici macar misoginii nu isi dau seama ca urasc femeile. Aceasta „trasatura” este in cele mai multe cazuri inconstienta si apare la barbatii care au suferit o trauma datorita unei femei in care au avut incredere. O mama abuziva si neglijenta, o sora, prietena sau chiar o profesoara poate plantea misoginismul in creierul baietilor inca de mici.
Primele semne ale misoginismului sunt foarte greu de detectat, deoarece acestea se poate abtine chiar si cand intervin probleme. Cu toate acestea, la un moment dat va exploda si nu se va mai putea abtine. Din pacate, de multe ori acesta va fi descoperit cand va fi prea tarziu sa i se mai poata schimba mentalitatea.
Misogin dex definitie:
MISOGÍN, -Ă, misogini, -e, s. m., adj. 1. (Persoană) care are aversiune sau dispreț față de femei. 2. Adj. Care manifestă aversiune sau dispreț față de femei. [Var.: misoghin, -ă s. m., adj.] – Din fr. misogyne, germ. Misogyn.
Misoginism dex:
MISOGINÍSM n. livr. Lipsă de încredere față de calitățile morale ale femeilor; atitudine negativă față de femei. /misogin + suf.
Semne care dau de gol un barbat misogin:
- Nu are pic de respect fata de femei. Cu toate acestea, o femeie se poate atasa usor de el pentru ca la inceput poate parea carismatic, romantic, distractiv si interesant
- Cu timpul, acestea va avea manifestari bipolare. Va trece repede de la un barbat irezistibil sa un nesimtit de nerecunoscut, iar de acolo inapoi la barbatul irezistibil.
- Va face promisiuni femeilor fara sa le respecte. In ce priveste barbatii, va face orice este posibil sa isi tina cuvantul.
- Va intarzia mereu la intalnire, dar va fi foarte punctual cand va avea o intalnire cu amicii.
- Va avea un comportament arogant si egoist cu femeile pe care nu vor sa le cucereasca.
- Este foarte competitiv, in special cu femeile. Daca o femeie face ceva ceva mai bine decat el, acestea se va simti ingrozitor. Daca un barbat se dovedeste mai bun, va privi mai obiectiv situatia.
- Trateaza femeile mai urat decat barbatii la locul de munca sau la intalniri sociale. Va face diferente intre femei si barbati fara sa isi dea seama
- Va face tot ce ii sta in putere sa faca o femei sa se simta mizerabil. Va dori fie foarte mult, fie foarte putin sex intr-o relatie. Va face glume despre femei si le va face sa se simta stanjenite in public.
- Va imprumuta bani de la femei fara sa ii dea inapoi. Eu personal le-as recomanda Provident ca pe aia nu ii poti pacali.
- La o intalnire, misoginul va trata femeia diferit fata de cum isi doreste ea. Daca aceasta este o femei care doreste un gentleman, acesta va fi un nesimtit. Daca aceasta doreste ca el sa plateasca consumatia, misoginul va comanda doar pentru el si o va trata precum unul din amicii sai. Daca femeia va intreba, acesta nu va ezita sa o lase sa plateasca ea masa integrala. Daca aceasta are o stabilitate financiara mai buna si doreste sa isi plateasca ea masa, acesta va insista sa plateasca el doar ca sa o faca sa se simta mai mica si incapabila.
- Din punct de vedere sexual, misoginul va dori sa contina mereu control asupra femeilor si nu va pune accent pe placerea acestora. In ceea ce priveste preludiul, acesta nu va fi deloc sau va fi foarte putin. Ii place sexul oral dar doar sa i se faca. I se pare umilitor sa faca el sex oral unei femei si atunci cand intra intr-un sex shop online, merge prima data la categoria de produse pentru barbati.
- Va insela femeile. Monogamia nu este ceea ce isi doreste un barbat misogin.
- Acesta va termina o relatie fara ca macar sa ii spuna partenerei. Pur si simplu se va face nevazut. Insa poate veni inapoi dupa cateva luni cu o explicatie care va face femeia sa cada inapoi in mrejele lui sarmante.
Foarte rar un misogin va manifesta toate aceste semne, fiind foarte greu de descoperit. Abilitatea sa de a cuceri femeile cu sarmul si carisma il fac foarte greu de detectat la primele intalniri.
Misoginilor le place sa tratere nerespectuos o femeie. De fiecare data cand vor face o femeie sa se simta mizerabil sau sa o raneasca sentimental, se vor simti foarte bine in interior. Creierul lor va elibera o doza de dopamina atunci cand femeile se vor simti rau, asadar acesta va deveni dependent de a face rau femeilor si o vor face in mod regulat.
Misoginism la femei: există femei misogine?
Este bine de stiut ca exista si femei misogine. Acestea vor dori sa petreaca majoritatea timpului intre barbati si le va oferi tot respectul lor. Insa daca in grupul de prieteni se afla o femeie, misogina ii va intoarce spatele, o va rade pe la spate, o va barfi si va face orice este posibil sa o faca sa se simta mizerabil.
Cum recunoastem o femeie misogina?
Femeile misogine pot de asemenea fi greu de observat, mai ales la primele semne deoarece atunci cand faci cunostinta cu una nu iti pot da seama ce este in mintea ei. Cu toate acestea, unele nu se pot abtine si vor arunca o privire urata femeilor pe care le targeteaza pentru viitor.
Inafara de privire, cel mai usor mod de a recunoste o femei misogina va fi in timp. Daca sunt doar doua femei intr-un grup de prieteni, deobicei acestea tind sa fie cele mai bune prietene. Una din femei va dori sa se apropie de misogina, insa aceasta va refuza pe cat se poate de mult sa ii acorde atentie. Acesta poate fi un semn al unei misogine.
Alte locuri in care gasim misoginismul. Misoginismul poate influenta foarte usor barbatii, deoarece acesta se afla oriunde in societatea noastra, de la religie la filosofi si chiar si pe retelele de socializare.
Religii cu conceptii misogine
In religia islamica, femeile sunt considerate obiectele femeilor. Femeile trebuie sa fie mereu supuse si pot fi batute fara dreptul de a riposta daca nu fac tot ce zice barbatul.
Chiar si in budism gasim misoginism, femeile neavand posibilitatea sa devina calugarite, cu toate ca acestea joaca un rol important in aceasta religie.
Avem chiar si in religia noastra un exemplu, destul de banal la care este posibil sa nu ne fi gandit: barbatii trebuie sa intre primii in biserica. Faptul ca femeile nu pot deveni preoti este cunoscut ca fiind un factor misogin in crestinism si in majoritatea celorlalte religii.
Filosofi si conceptiile misogine
Sunt foarte multi filosofi care au avut idei misogine, unii dintre ei chiar la care nici nu te-ai fi asteptat.
Aristotel considera ca femeile sunt inferioare si le descria precum „barbati deformati”. In lucrarile sale politice, acesta afirma ca barbatul este superior din natura iar femeia este inferioara, asadar barbatul trebuie sa fie lider si femeia supusa.
Jean-Jacques Rousseau este cunoscut pentru viziunile sale asupra egalitatii intre femei si barbati. Acesta considera ca trebuie mereu sa explici femeilor atunci cand le dai o sarcina, insa trebuie mereu sa le dai una. Sa le tii ocupate pentru a innabusi fanteziile acestora si pentru a le supune.
Charles Dawrin a scris de asemenea despre inferioritatea femeilor in evolutia umanitatii. In cartea sa „The Descrent of Man„, acesta a scris: „barbatii sunt mai evoluati decat femeile”. Charles considera ca femeile si copii aveau creierul mai mic, fiind mai predispusi sa actioneze pe baza instinctelor si mai putin pe baza constiintei.
Mai sunt multi filosofi cu idei misoginiste pregum Hegel, Schopenhauer sau Nietzsche despre care au scris in carti sau au facut afirmatii publice.
Misoginismul pe internet
Putem gasi misoginismul chiar si pe internet, acesta fiind din ce in ce mai agresiv. Cu toate acestea, in 2016 s-a facut un studiu care a ratat ca 50% din mesajele misoginiste de pe Tweeter, o retea de socializare foarte cunoscuta erau facut chiar de femei.
Asadar, atat femeile cat si barbatii sunt predispusi sa ajunga misogini la maturitate si este important sa ne dam seama cum sa detecta un misogin pentru ca este foarte periculoasa o relatie cu acesta. In randul partenerelor misoginilor pot aparea probleme psihice, acestea simtindu-se dependente de el, astfel ca chiar si atunci cand se va ajunge la violenta fizica, femeia se va simti incapabila sa riposteze si va accepta umil.
Sper ca v-a ajutat articolul pentru a intelege mai bine misoginismul din societate si cum sa te feresti de un barbat misogin.
Femeia adevarata – vis sau compromis?
Ti s-a intamplat vreodata fiind copila de-o schioapa sa imbraci rochia de seara a mamei si sa te impleticesti glorios spre oglinda in timp ce piciorusele tale sa inoate in voie in pantofii mamei? Sau sa intinzi rujul aprins pe buzele de copil in incercarea disperata de a arata ca o doamna? Poate inca de atunci s-a salasluit in inima ta micuta visul ca intr-o zi vei deveni o femeie adevarata… ca mama. Eu imi amintesc cat de nerabdatoare eram la 15 ani cand priveam in ciobul de oglinda din baia de liceau cosurile mele ranjind batjocoritor de la inaltimea fruntii, sa treaca timpul mai repede si sa fiu si eu o domnisioara implinita, independenta si sigura de sine.
Timpul a trecut si iata-ma la varsta la care pot fi numita o tanara domnisoara cu aspiratii de femeie adevarata. Si…tot incerc sa deslusesc aceasta notiune incurcata: “femeie adevarata”. Privesc in jur sa imi iau modele de la colegele mele, si tot ce fac este sa ma izbesc de aparente: tipe cool, imbracate dupa ultimul racnet, cu tigara arpinsa intr-un colt al buzei, intr-un gest suprem de superioritate! Dar trebuie sa fie mai mult de atat! Si caut, si caut frenetic un raspuns.
Cum arata in interior si exterior femeia adevarata?
Sa fac un sondaj de opinie si sa intreb cele mai de gasca studente din facultatea mea, sa intreb o profa, sau mai degraba sa smulg informatiile de la baieti – ca doar ei stiu mai bine!!!
NU, eu vreau sa privesc cu onestitate in interiorul fiintei mele si sa scot de acolo imaginea de vis a unei femei adevarate. Nu voi lasa nici moda, nici colegele de facultate, si nici baietii sa-mi defineasca imaginea. Nu vreau sa fiu o papusa de plastilina pe care ei, fie ei baieti sau fete, sa o modeleze dupa bunul lor plac! Vreau sa scot de la naftalina visul meu de adolescenta si sa vad daca mai are vreo sansa sa devina realitate sau e compromis pentru totdeauna!
In visul meu, femeia adevarata este ea insasi, nu poarta masti, si nu trebuie sa cedeze la presiunile anturajului. Ea are curajul sa mearga impotriva curentului, atunci cand curentul merge impotriva principiilor ei. Ea spune NU cand i se fac avansuri indecente si DA cand i se cere ajutorul.
Ea indrazneste sa prefere sa iasa din casa nemachiata decat sa nu iasa deloc. Ea se poarta cu integritate in orice circumstanta, refuzand natura cameleonica a multor tipare comportamentale din jur. Ea castiga respectul persoanelor care o cunosc, aprecirea celor care nu se pot ridica la nivelul ei.
Si visul meu continua: femeia adevarata se respecta pe sine insasi dar si pe ceilalti. Ea e constienta de valoarea ei si nu vrea sa o compromita. Ea tine fruntea sus cand merge pe strada si nu are de ce sa roseasca sau sa se ascunda. Este cea care nu merge in locuri degradante si nu face lucruri pe care a doua zi i-ar fi rusine sa le recunoasca in fata unei audiente oarecare. Isi respecta inima, si nu se indragosteste de oricine doar pentru ca arata cool chiar daca ii lipseste caracterul.
Isi respecta trupul, si vrea sa-l pastreze departe de atingerile care o pangaresc. E scarbita de ideea de a fi folosita pentru placerea celor care o “iubesc” un timp si apoi zboara la alta! Isi respecta mintea si refuza sa asculte vocabularul obscen, sau chiar glumele misogine “nevinovate” spuse pe seama blondelor. Privirea ei se intoarce sfioasa de la scenele ce starnesc dezgustul…cartile ce-i cad in mana zugravesc frumosul si scot ce e mai bun din fiinta umana.
In visul meu, femeia adevarata a incheiat pace cu lumea barbatilor. Nu trebuie sa le mai demonstreze ca sunt superioare sau ca nu au nevoie de ei. Ii priveste cu respect si asteapta respect din partea lor. Le recunoaste valoarea, si ii apreciaza pentru ce sunt, si inceteaza sa-si mai repete la nesfarsit ca nici unul nu o merita. Femeia adevarata e tratata ca o regina de partenerul ei pentru ca ea insasi il trateaza ca pe un rege. Ea intelege ca o relatie e bazata nu pe razboi, ci pe acceptare si pace.
Pentru mine a fi femeie adevarata inseamna a fi sensibila, delicata, feminina, dar si tenace si perseverenta in acelasi timp. Ei nu-i este rusine sa spele vasele colegelor de camera doar pentru a le arata afectiunea sau sa lacrimeze in holul facultatii alaturi de prietena ei cea mai buna care a picat la examen. Nu vrea sa-si ascunda sensibilitatea indaratul mastii de femeie puternica, infailibila si echilibrata ce nu are nevoie de nimeni si de nimic. Ea spune te rog, si iarta-ma fara sa-i fie greu sau jena.
Femeia adevarata este frumoasa…nu pentru ca are dimensiunile 90-60-90 sau corespunde cu imaginea din revista, ci pentru ca pe chipul si trupul ei unic se zugraveste multumirea pentru felul in care a fost creata, pentru ca fata ei radiaza blandetea si frumusetea din interior. Draguta, feminina, cocheta fara a fi stridenta (un exemplu pentru mine este Cristina Bâtlan), cucereste prin bunul gust si decenta. Ea este frumoasa prin ea insasi si straluceste prin unicitate.
Poate ca imaginea femeii adevarate din visul meu e prea idealizata, recunosc, dar mi-e lehamite de realitatea dura in care dau numai de compromisuri. Vreau sa fiu libera sa devin ceea ce in adancul sufletului intotdeauna mi-am dorit sa fiu!
Si lista mea poate continua …iar tu, ca o femeie adevarata in devenire ai vrea, de ce nu, sa adaugi cate ceva? Nu ezita sa incerci sa devii femeia din visul tau, nealterata de parerea colegilor sau de asteptarile de multe ori nerealiste si poate un pic egoiste ale baietilor.
Fii tu insati! Indrazneste! esti valoroasa si ai potentialul sa devii, daca nu esti deja, o femeie de calitate superioara!
Articol scris de Ramona Acatrinei
Foarte bun articolul. Multumesc.
Cu mare drag. Iți mulțumesc și eu pentru aprecieri.