Hernia intervertebrală este una dintre consecințele osteocondrozei, care este proeminența discului intervertebral între corpurile vertebrale. Se manifestă durerea, tensiunea musculară tonică și restrângerea mișcărilor în zona afectată a coloanei vertebrale. Poate duce la compresia rădăcinilor spinale, a vaselor și a măduvei spinării. Este vizualizată prin CT, RMN sau prin contrast cu mielografia.
Tratamentul este în principal conservator (medicație, terapie cu exerciții, masaj, terapie de tracțiune). Operațiile de eliminare a discurilor (discectomie, discectomie endoscopică) sunt efectuate în conformitate cu indicațiile stricte și pot conduce la complicații grave.
Există 24 de discuri intervertebrale în coloana vertebrală. Au dimensiuni diferite: cel mai mic pentru discurile cervicale și cel mai mare pentru discurile lombare. În toate departamentele, discurile sunt caracterizate de aceeași structură: un nucleu pulpos înconjurat de un inel fibros.
Miezul este de 90% apă, consistența acestuia seamănă cu un gel. Inelul fibros este format din fibre care trec în diferite direcții. Împreună, componentele discului determină elasticitatea, rezistența la răsucire și îndoire. Discurile intervertebrale asigură conexiuni mobile între corpurile vertebrale și amortizarea coloanei vertebrale.
Discul intervertebral este situat în mod normal între corpurile a două vertebre adiacente. Când merge dincolo de acest spațiu, se vorbeste despre hernia intervertebrală. Cea mai frecventă hernie este formată în regiunea lombară, deoarece poartă sarcina principală în timpul mișcărilor și ridicării greutăților. În al doilea rând, în frecvența de formare a herniilor este regiunea cervicală, în care se desfășoară mișcări complexe de volum mare (răsucire, îndoire).
Vârsta pacienților diagnosticați cu o hernie intervertebrală variază de obicei între 30-50 de ani. Odata cu progresia herniei intervertebrale, aceasta poate provoca o serie de consecinte grave. În acest sens, detectarea și diagnosticarea la timp sunt probleme de actualitate ale vertebrologiei practice și neurologiei.
Cauzele unei hernii intervertebrale
Principalul factor în dezvoltarea herniilor este osteocondroza coloanei vertebrale. Ca urmare a modificărilor degenerative-distrofice care apar în timpul osteocondroziei, discul intervertebral pierde apă și își pierde elasticitatea.
Info: citeste experienta mea cu un ortoped renumit
Înălțimea discului este redusă, rezistă cu greu presiunii exercitate asupra acestuia de către vertebre și este ușor rănită de exercițiile fizice excesive. Într-o astfel de situație, sub influența unor diverși factori nefavorabili, o parte a discului se deplasează dincolo de spațiul dintre vertebre. O hernie intervertebrală începe să se formeze.
Dezvoltarea anterioară a osteocondrozei se observă la persoanele cu anomalii ale coloanei vertebrale (vertebre în formă de pană, lombarizare, fuziune vertebrală, sindrom Klippel-Feil etc.), afecțiuni dismetabolice (diabet zaharat, hipotiroidism), traumatisme anterioare ale coloanei vertebrale.
Cauza osteocondrozei precoce poate fi reprezentata de anomaliile de dezvoltare, ducând la o încărcare inegală pe coloana vertebrală (de exemplu, displazia șoldului). Factorii care provoacă formarea herniei sunt factori de gravitate, contuzii ale coloanei vertebrale, vibrații, mișcări bruște, ședere prelungită în poziție șezândă, obezitate, încărcare necorespunzătoare pe coloana vertebrală datorită ciumzei, lordozelor și altor tipuri de curbură a coloanei vertebrale, care încalcă postura și lucrează într-o poziție incomodă (citeste si despre spondiloza cervicala)
Simptomele unei herni intervertebrale
La începutul formării, hernia discului intervertebral are adesea un flux latent. Apoi, există dureri în acea parte a coloanei vertebrale, unde hernia este localizată. Inițial, durerea este naturală, tranzitorie în natură, crește cu sarcină statică și dinamică, trece complet în poziția predominantă. Pacientul încearcă să elibereze zona bolnavă a coloanei vertebrale, limitând mișcarea în ea. În paralel cu sindromul de durere, tensiunea muscularo-tonică se dezvoltă în zona corespunzătoare a regiunii paravertebrale.
Pe măsură ce proeminența hernială crește, există o creștere a durerii și a sindroamelor musculare-tonice, limitând mișcările. Durerea are un caracter permanent, poate persista într-o poziție predispusă. Tensiunea musculară este mai pronunțată pe partea locului herniei și poate crea un stres suplimentar asupra acesteia și se agravează manifestările clinice. Cu progresia ulterioară a discului herniat intervertebral apar complicații. În unele cazuri, hernia are un flux subclinic și se manifestă numai atunci când aceasta apare.
Info: citeste despre Hernia INGHINALA
Herniile intervertebrale pot avea o serie de caracteristici clinice în funcție de departamentul coloanei vertebrale în care este localizată. Astfel, hernia intervertebrală a regiunii cervicale este însoțită de dureri în gât și torticolis muscular reflex, poate fi complicată de un sindrom al arterei vertebrale.
Hernia intervertebrală a regiunii toracice adesea imită o clinică de boli somatice (angină pectorală, ulcer peptic, pancreatită acută), este capabil să provoace dispepsie, dischinezie a intestinului, dificultate la înghițire și insuficiență enzimatică a pancreasului. Hernia intervertebrală a regiunii lombare se manifestă prin simptomele lombago și lomboschialgia, ceea ce face dificilă deplasarea și înclinarea trunchiului.
Complicațiile herniilor intervertebrale
Sindromul radicular apare atunci când hernia este expusă nervului spinal situat lângă acesta. Sindromul radicular poate avea o dezvoltare treptată: primele simptome de iritare a rădăcinii și apoi pierderea funcțiilor sale. În primul caz, există un sindrom de durere intensă, descris de pacienți drept „lumbago” sau „șoc electric”, provocat de mișcările coloanei vertebrale afectate.
Parestezia este observată în zona de inervație a coloanei vertebrale. Apariția funcțiilor rădăcinii conduce la apariția în zonă a inervării de slăbiciune musculară și hipotensiune, o scădere a sensibilității. În timp, pareza flacidă se dezvoltă cu atrofii musculare, extincția reflexelor tendonului și tulburările trofice.
Mielopatia discogenică se formează atunci când hernia rezultată, determină o îngustare a canalului spinal și comprimarea materiei spinale. În primul rând, funcția motorie suferă. La nivelul daunelor, pareza periferică se dezvoltă. Apoi, se adaugă pierderea sensibilității și ataxia sensibilizată. Cu o hernie a regiunii lombare, sunt posibile tulburări pelvine. De regulă, la început, manifestarea mielopatiei este unilaterală. Fără un tratament adecvat, modificările din măduva spinării devin ireversibile, iar deficitul neurologic nu este inversat.
Sindromul arterei vertebrale apare, dacă hernia regiunii cervicale stoarce artera vertebrală care trece de-a lungul suprafeței laterale a corpului vertebral. Aceasta se manifestă prin amețeli, ataxie vestibulară, zgomot de ureche, scotomuri tranzitorii și fotopsii si leșin. Poate provoca circulație cerebrală tranzitorie temporară (TIA) în bazinul vertebrobasilar.
Diagnosticul herniei intervertebrale
Manifestările inițiale ale discului intervertebral herniat sunt de mică specificitate și sunt similare cu clinica herniei necomplicate a osteocondrozei coloanei vertebrale. Radiografia coloanei vertebrale permite diagnosticarea osteocondrozei, curburii coloanei vertebrale, anomaliilor dezvoltării acesteia și a altor patologii ale structurilor osoase.
Cu toate acestea, hernia intervertebrală pe radiografii nu este vizibilă. A suspecta o hernie în astfel de cazuri este posibilă datorită naturii persistente a sindromului de durere și progresului său. În timpul diagnosticului, neurologul și vertebrologul trebuie să diferențieze discul intervertebral hernios de miozită, plexită, hernia Schmorl, spondilartroza, hematomul și tumorile coloanei vertebrale.
Info: citeste despre hernia HIATALA
Pentru a detecta o hernie, sunt posibile metode tomografice de investigare, RMN și CT ale coloanei vertebrale. În plus, RMN-ul coloanei vertebrale este mai informativ, deoarece oferă o mai bună vizualizare a structurilor țesuturilor moi. Cu ajutorul RMN, se determina gradul de îngustare a canalului spinal. Dacă nu există posibilitatea efectuării unei tomografii, contrastul cu mielografie poate fi folosit pentru a confirma diagnosticul de „hernie intervertebrală„.
Hernia intervertebrală a regiunii cervicale, însoțită de simptomele compresiei arterei vertebrale, este o indicație pentru efectuarea studiilor vasculare. Ancheta, de regulă, se efectuează cu teste funcționale (răsuciri și înclinații ale capului). Pacienții cu hernie din cadrul compartimentului toracic, în funcție de tabloul clinic, pot avea nevoie de o consultare a unui cardiolog, a unui gastroenterolog, a unui pulmonolog cu EKG, a radiografiei revizuite a WGC, a gastroscopiei etc.
Tratamentul herniei intervertebrale
Terapia conservatoare este cea mai preferata tactica terapeutica pentru un disc intervertebral herniat. Este complexa. Componenta medicamentoasă include medicamente pentru ameliorarea sindromului de durere (ketoprofen, ibuprofen, diclofenac, naproxen, meloxicam etc.), relaxante musculare pentru eliminarea sindromului de tonic muscular (clorhidrat de tolperison), complecșii de vitamine (B1, B6, B12) pentru decongestionanții de întreținere a țesuturilor nervoase.
În scopul vindecarii unui sindrom de durere intensă, este utilizată administrarea locală de corticosteroizi și anestezice locale sub formă de blocade paravertebrale. În stadiile inițiale, condroprotectorii (condroitin sulfat, glucozamină, etc.) sunt eficienți.
Util: vezi daca si cum poate ajuta gelul Inflamaya GEL
Hernia intervertebrală în perioada acută este o indicație pentru numirea UHF, ultrafonoforeza cu hidrocortizonul și electroforeza. În perioada de convalescență, restaurarea mușchilor paretici este urmată de electromiostimulare, reflexoterapie, terapie cu nămol.
Un efect bun este asigurat de terapia de tracțiune, care mărește distanța intervertebrală și reduce în mod semnificativ sarcina pe discul afectat, care asigură condițiile de oprire a progresiei proeminenței herniale, iar la etapele inițiale poate contribui la o anumită restaurare a discului. Terapia manuală poate înlocui extensia coloanei vertebrale, dar, din păcate, în practică are un procent ridicat de complicații, deci poate fi făcută numai de un terapeut manual experimentat.
Cel mai important rol în tratamentul herniei intervertebrale este acordat exercițiilor de fizioterapie. Exerciții special selectate pot fi realizate și prin întinderea coloanei vertebrale, întărirea cadrului său muscular și îmbunătățirea alimentării cu sânge a discului afectat. Exercițiile regulate vă permit să întăriți mușchii care sustin coloana vertebrală atât de strânsă încât reaparitia herniei sau apariția acesteia în alte părți ale coloanei vertebrale este practic eliminată.
Tratamentul chirurgical este necesar numai pentru acei pacienți la care aplicarea complexă a terapiei conservatoare a fost nereușită, iar complicațiile severe existente au inceput să progreseze. Luând în considerare posibilele complicații postoperatorii (sângerare, leziuni sau infectări ale măduvei spinării, traumatisme ale rădăcinii spinării, dezvoltarea arahnoiditei spinale etc.), nu trebuie să vă grăbiți cu operația. Experiența a arătat că intervenția chirurgicală este cu adevărat necesară în aproximativ 10-15% din cazurile de disc herniat intervertebral. 90% dintre pacienți sunt tratați cu succes într-un mod conservator.
Scopul operației poate fi decompresia canalului spinal sau îndepărtarea unei hernii. În primul caz, se efectuează o laminectomie, în a doua o discectomie deschisă sau endoscopică, microdiscectomie. Dacă în timpul intervenției se efectuează o îndepărtare completă a discului, se efectuează un implant B-Twin sau o fixare a coloanei vertebrale pentru stabilizarea coloanei vertebrale.
Noile metode de tratament chirurgical sunt vaporizarea cu laser, terapia electrotermală intradiscală. În perioada postoperatorie, cea mai importantă este acumularea treptată a încărcăturii motorului cu performanțe anatomice corecte ale tuturor mișcărilor.
