Hepatita B este o boală acută, cauzată de virusul hepatitei B și care distruge celulele hepatice afectate. Virusul hepatitei B este extrem de rezistent la efectele fizice și chimice ale mediului: temperatură scăzută și ridicată, înghețare și decongelare, efecte pe termen lung ale mediului acide. Chiar și la fierbere acest virus nu este distrus și poate rămâne pe obiecte timp de o săptămână.
Potrivit statisticilor, 240 de milioane de persoane suferă de hepatită cronică B. Aproximativ 780.000 de oameni mor anual din cauza virusului hepatitei B, dintre care 650.000 dezvolta cancer cirotic și de ficat și 130.000 sunt cu forme acute de hepatită B.
Virusul hepatitic B se manifestă în stadii acute și cronice. Riscul ridicat de hepatită cronică B apare la copiii infectați cu virusul înainte de 6 ani: aproximativ 90% dintre copiii din primul an de viață, infectați cu hepatita B, suferă de o formă cronică a bolii. Aproximativ 5% din cazurile de infecție cu hepatită B la adulți se termină într-un curs cronic al bolii. Cea mai dificilă hepatită apare la copiii sub vârsta de cinci ani și persoanele în vârstă.
Complicațiile hepatitei B pot fi severe și pot duce la moartea unei persoane. Cu un tratament incorect și tardiv, boala duce la afectarea ficatului, pacientul dezvoltă insuficiență hepatică acută, sângerare, comă hepatică și tumori maligne. Hepatita B acută în timpul sarcinii poate duce la pierderea copilului.
Cauzele hepatitei B
Cauza bolii este virusul hepatitei B, care se referă la tipul de hepadnavirus. Virusul este extrem de rezistent la factorii externi și are o toleranță ridicată. Virusul hepatitei B persistă timp de o săptămână, chiar și într-un loc uscat de sânge. O persoană care a avut hepatita B continuă să aibă imunitate pe viață.
Perioada de incubație a virusului hepatitei B durează aproximativ 75 de zile, dar poate fluctua în decurs de 30-180 de zile. Boala poate fi detectată în decurs de una sau două luni după infectare și poate rămâne în organism și poate merge în stadiul cronic al hepatitei.
Virusul hepatitei B poate fi transmis în următoarele moduri:
- În țările nedezvoltate fără vaccinare, virusul hepatitei B este transmis în timpul nașterii de la mamă la copil sau de la un copil bolnav la alt copil, din primul an de viață până la cinci ani. Riscul de a dezvolta o boală cronică este foarte ridicat în rândul nou-născuților și până la cinci ani de viață.
- Virusul este transmis prin efectul cutanat sau mucoase al sângelui contaminat sau al altor fluide ale corpului, precum și prin saliva, descărcarea menstruală și vaginală și fluidul seminal. Virusul hepatitei B este transmis prin sex neprotejat între o femeie și un bărbat, între bărbați și din cauza mai multor parteneri sexuali sau contacte cu reprezentanți ai industriei sexuale. Aproximativ 5% dintre adulți sunt expuși formei cronice de hepatită.
- O cale mai frecventă de infectare este reutilizarea seringilor contaminate în instituțiile medicale și de înfrumusețare, în rândul persoanelor care consumă droguri. Infecția cu virusul hepatitei poate apărea în timpul intervențiilor chirurgicale, procedurilor medicale, tratamentului dentar, tatuării sau utilizării lamelor și obiectelor infectate cu sângele unei persoane bolnave.
Simptomele hepatitei B
Dacă imunitatea umană este scăzută sau infecția copilului s-a produs în timpul nașterii, forma acută de hepatită se dezvolta într-o boală cronică, cu o manifestare treptată a simptomelor. Forma latentă a hepatitei B poate dura între 2 și 6 luni. Simptomele tipului acut de hepatită B depind de forma bolii: subclinice, anicterice, icterice, colestatice și prelungite.
Hepatita B in stadiul inițial este similară manifestării gripei. Există o febră mare, cefalee, slăbiciune generală și oboseală, dureri la nivelul articulațiilor și mușchilor. Simptomele cresc treptat. După câteva zile, apare pierderea poftei de mâncare, icterul, durerea din cadranul superior, vărsăturile și greața, urina devine întunecată și fecalele incolore. După apariția icterului, starea pacientului devine mai bună și se recuperează treptat. Aproape în toate cazurile cu imunitate ridicată, hepatita B se termină cu recuperarea completă a pacientului.
Semnele de hepatită cronică B sunt absența icterului și a simptomelor inițiale. De-a lungul timpului, ficatul crește, din cauza căruia există durere sau senzație de greutate în hipocondrul drept, o tulburare a sistemului digestiv. Apoi începe icterul, mâncărimea pielii si febra. Apetitul pacientului scade, greața apare după mâncare, se produce balonare, diaree, slăbiciune și stare de rău, transpirație mare, toleranță scăzută la efort fizic crescut.
Forma cronică a hepatitei B este periculoasă deoarece distruge treptat celulele hepatice și conduce la creșterea țesutului conjunctiv al celulelor moarte. În consecință, ficatul încetează să mai facă față funcțiilor sale principale și o persoană poate muri.
Tratamentul hepatitei B
Tratamentul hepatitei B depinde de tipul de virus și de forma bolii. În hepatita acută B se utilizează terapia de întreținere și detoxificare, care ajută la eliminarea toxinelor din ficat și la restabilirea țesuturilor. Terapia antivirală nu se aplică. Este extrem de important să urmați o dietă strictă, eliminând alimentele prajite, afumate și sărate. Acest lucru este valabil mai ales pentru băuturile alcoolice, care sunt dăunătoare ficatului.
Tratamentul hepatitei cronice B prevede o abordare cuprinzătoare și individuală. Pentru aceasta, se utilizează medicamente antivirale din grupul alfa-interferon și lamivudină, adefovir. Datorită medicamentelor, viteza de reproducere a virusurilor scade, prezența și acumularea lor în celulele hepatice sunt eliminate. Medicamentele antivirale pot fi puțin tolerate de către pacienți, dar tratamentul nu poate fi întrerupt. Terapia poate dura șase luni până la câțiva ani. În cazuri rare, tratamentul poate fi repetat.
Aproximativ jumătate dintre pacienții supuși tratamentului cu hepatita B cu interferon alfa sunt complet vindecați de boală. Cu distrugerea incompletă a virusului, medicamentul poate reduce semnificativ numărul de viruși și reproducerea lor, ceea ce afectează în mod pozitiv starea pacientului. În lupta împotriva hepatitei B, medicamentele pot fi folosite pentru a proteja celulele hepatice și mijloacele de întărire a sistemului imunitar.
Pana in prezent, nu a fost creat un medicament special pentru a trata hepatita B. Nu credeti acele clinici care ofera noi medicamente care lupta in mod activ cu virusul hepatitei si imbunatatesc procesele din ficat. Aceste fonduri sunt discutabile, deoarece nu au fost testate corespunzător. În plus față de interferon, alte medicamente pentru tratamentul cirozei hepatice nu există, totul este în curs de dezvoltare. Forma cronică a hepatitei B nu este complet vindecată, dar terapia ajută la îmbunătățirea stării pacientului și la prelungirea vieții acestuia.
Prevenirea hepatitei B
Principalul mijloc în prevenirea hepatitei B este vaccinarea. Fiecare copil aflat în fază incipientă trebuie să fie vaccinat împotriva hepatitei B imediat după naștere, în decurs de 24 de ore. După prima vaccinare la naștere, copilul trebuie să primească din nou două sau trei shoturi pentru a finaliza procesul de vaccinare. Vaccinarea împotriva hepatitei B poate fi efectuată în două moduri:
- schema cu trei doze de vaccinare împotriva hepatitei B – prima vaccinare se face după nașterea copilului, iar a doua și a treia se administrează împreună cu prima și a treia doză de vaccinuri provenite din difterie, tuse convulsivă și tetanos;
- schema de vaccinare cu patru doze – după prima doză de vaccinare la nașterea unui copil, se administrează trei doze de vaccin monovalent sau combinat, care sunt administrate împreună cu alte vaccinuri în cazul imunizării de rutină a copiilor.
Vaccinarea completă împotriva hepatitei B permite dezvoltarea de anticorpi protectori la peste 95% dintre nou-născuți, copii și adolescenții mai mari. Protecția împotriva virușilor persistă timp de 20 de ani și poate fi observată pe toată durata vieții. Prin urmare, nu se recomandă efectuarea revaccinării printre persoanele care au suferit o schemă de vaccinare împotriva hepatitei B în trei doze. Dacă copiii și adolescenții nevaccinați sub 18 ani trăiesc în țări cu condiții de mediu proaste, trebuie vaccinați. De asemenea, în aceste țări, persoanele din grupul cu risc crescut trebuie să primească vaccinul împotriva hepatitei B.
Educare cu privire la Hepatita B
În școli și în alte instituții de învățământ, ar trebui să se desfășoare activități educaționale cu privire la relațiile intime, nevoia de a se proteja în timpul actului sexual, precum și pericolul dependenței de droguri și al consecințelor sale sub formă de hepatită și alte boli. În prevenirea hepatitei B se numără menținerea igienei personale, evitarea utilizării obiectelor ascuțite și tăietoare străine (foarfece, lame de ras), excluderea sexului neprotejat cu persoane necunoscute.
În instituțiile medicale și cosmetice, angajații trebuie să respecte măsurile de siguranță, să dezinfecteze mâinile și să proceseze dispozitive medicale și să lucreze cu pacienții numai cu mănuși. Sângele fiecărui donator trebuie testat pentru prezența virușilor de hepatită în el. Când vizitați salonul de tatuaj este necesar să verificați documentele și prezența instrumentelor prelucrate, trebuie să se facă tatuaje numai în mănuși de latex.
Interferonul in tratamentul pentru Hepatita
Interferonul a devenit in ultimii ani o “vedeta” internationala, publicatiile de orice fel laudand virtutile terapeutice, in special in oncologie, a acestei substante minunate fabricate de organism. Interferonul nu actioneaza in mod direct asupra virusurilor ci principalul sau scop este acela de a stopa inmultirea lor. Astfel sistemul imunitar va actionea asupra lor si ii va inlatura iar interferonii vor asigura ca nu vor fi produsi altii noi, iar intr-un final infectia va fi inlaturata din organism.
Interferonii, pentru ca organismul fabrica mai mutle tipuri de interferon, fac parte din arsenalula rmelor de aparare nespecifica a organismului si sunt proteine cu actiune antivirala, antitumorala si imuno-reglatoare.
Tipuri de interferon
In organism se produc 3 tipuri de interferon:
- Interferonul leucocitar care este produs de monocite si de limfocitele T nestimulate;
- Interferonul, produs “in vivo” de celulele epiteliale infectate cu un virus sau “in vitro” in culturi de celule fibroblastice infectate cu un virus anume. Se numeste si interferon fibroblastic;
- Interferonul infoblastoid care este produs de limfocitele T stimulate.
Interferonul produs in organism intervine in procesele imune prin stimularea fagocitozei si a sintezei de anticorpi. Rolul cel mai important al interferonului in organism este in apararea antivirala. Interferonul prin actiunea sa in ogranism inhiba multiplicarea intracelulara a virusurilor. Interferonii umani nu sunt activi fata de alte specii, deci interferonii au specificitate de specie.
Interferonul a fost produs in laborator la inceput in culturi de leucocite umane (interferonul leucocital) apoi si in culturi de fibroblaste umane.
In prezent, cu ajutorul tehnicilor de inginerie genetica s-a reusit introducerea genelor ce controleaza sinteza interferonului in germenul unei bacterii (E.Coli) sau al unei drojdii microbiene, transformand aceste microorganisme in producatoare de interferon. Microorganismele respective se pot lesne cultiva in cantitati industriale si respectiv se pot obtine cantitati foarte mari de interferoni. Singurul dezavantaj pe care il prezinta interferonii obtinuti artificial este ca ei prezinta o structura putin diferita de interferonii natural, produs de organism si, in consecinta este mai putin activ.
In momentul de fata, prin utilizarea interferonilor s-au obtinut rezultate foarte bune in tratamentul anumitor infectii virale precum: infectii herpetice, hepatita de tip B etc.