Va mai aduceti aminte de emisiunea Surprize Surprize, prezentata de Andreea Marin? Chiar ma gandeam zilele trecute la cat de iubita era emisiunea si cat de iubita si populara a devenit Andreea Marin datorita ei.
Desi nu sunt o foarte mare consumatoare de emisiuni TV, recunosc ca emisiunea Surprize Surprize a fost una dintre putinele emisiuni pe care le-am urmarit si pentru care in fiecare sambata seara ne adunam cu totii san e uitam. Avea un farmec aparte, ne placea sa vedem oameni bucurosi, oameni care isi vedeau visul cu ochii sau se reintalneau cu persoane dragi lor pe care nu le vazuse de mult timp.
Stie cineva povestea emisiunii Surprize Surprize si de ce s-a inchis aceasta? Stiu ca au trecut ani buni de atunci, insa niciodata nu am stiut cu exactitate motivul pentru care s-a intamplat acest lucru, deoarece sunt sigura ca motivul nu a fost lipsa audientei…
Despre oameni
Stiu ca traim in secolul vitezei, ca nu avem timp nici sa respiram, ca suntem atat de importanti incat de pupam in oglinda si ca avem impresia ca timpul nu mai are rabdare dar cred ca un video de un minut ne poate face sa ne gandim de doua ori inainte sa ranim persoanele care si-ar da viata pentru noi. Despre asta vorbesc:
Intrebarea e cati dintre noi se regasesc in ipostaza asta? Repezindu-ne parintii, considerandu-i de multe ori cicalitori? Cu regret trebuie sa recunosc ca au fost momente cand nu am avut rabdare. Am invatat de cand am plecat de acasa ca nu e nimic mai de pret pe lume decat dragostea parinteasca. Cred ca nu trebuie sa uitam niciodata ca datorita parintilor nostri suntem ce suntem, cu bune sau rele, si ca trebuie sa fim la fel de rabdatori si afectuosi cum au fost ei atunci cand am fost neautorati desi poate erau si ei obositi sau grabiti. Prietenii vin si pleaca, parintii sunt cei pe care ne putem baza orice ar fi. Iar atunci cand ei au nevoie de ajutorul nostru, nu trebuie sa existe o fractiune de secunda de ezitare. Niciun sacrificiu nu e prea mare pentru cei care ne-au invatat sa fim oameni. Nu o sa inteleg niciodata persoanele care sunt scarbite de batranete, care incearca sa scape de parinti in momentul in care apar greutatile varstei a treia.
P.S: Stiu ca reclama Cosmote este un plagiat al unui film de scurt metraj. Nu asta e ideea. Daca sunteti curiosi sa vedeti varianta originala, o gasiti aici.
Salut.
Desi ai scris pe blogul tau despre show in 2013, abia acum am descoperit acest articol, atunci cand am cautat imagini noi cu „Surprize, surprize”.
Am sa incerc sa raspund intrebarilor tale, dar am sa vin si cu informatii care sa iti reaminteasca de spectacolul televizat sau care sa ti se para interesante, pentru ca nu le stiai.
Andreea Marin a vorbit de multe ori despre „Surprize, surprize” in interviurile sale, dar, daca nu esti la curent cu ele, te pot ajuta eu cu lamuriri.
Show-ul de care vorbim a fost importat din Spania, tara pe care Valeriu Lazarov o considera a doua casa, acesta petrecand multa vreme si in televiziunile din Madrid. Au si ei o „Andreea Marin” a lor (Isabel Gemio), care, la fel ca vedeta din Romania, a cunoscut notorietatea tocmai datorita acestui show tv (Sorpresa, sorpresa: 1996 – 1999). Si, chiar inainte sa porneasca acest proiect la noi in tara, Andreea a simtit pe pielea ei ce inseamna o veritabila surpriza, fiind surprinsa chiar in studio, in direct, de Isabel Gemio. Am preluat ideea show-ului aproape in intregime (cu diferente de decor si persoane), iar genericul tot lor le apartine (chiar autorul melodiei spunea intr-un interviu scris ca Lazarov l-a rugat sa adapteze instrumental melodia pentru spectacolul din Romania – varianta lor, cantata de Al Bano, avea influente latine si au considerat ca nu se potriveste cu emisiunea de la Bucuresti).
Evident ca au existat si diferente intre aceste spectacole de televiziune; daca la noi a fost transmis de TVR, televiziune publica, la ei a fost difuzat pe un post comercial, Antena3 (generalista, nu de stiri). Sorpresa, sorpresa rula in direct miercurea si, dupa cum stii, Surprizele noastre au fost sambata (mereu am considerat ziua asta speciala, tocmai din acest motiv).
Bugetul din Spania se ridica la un milion de euro pe editie, iar la noi se lucra doar cu zeci de mii de euro (poate chiar sute uneori) – buget mult mai mic.
La fel ca si la noi, ambele versiuni au fost un mare succes, tocmai pentru ca se respectau niste reguli stricte. Nu era loc de greseli si de improvizatii, amatorism, iar asta s-a vazut foarte bine pe micul ecran. Si, daca mai e nevoie de confirmare: surprizele chiar erau reale, nu era nimic regizat.
De ce s-a incheiat „Surprize, surprize”? Andreea si-a dorit foarte mult un copil, iar dupa sarcini esuate, visul ei s-a indeplinit. Atunci a considerat ca e timpul sa se retraga din televiziune, dar nu inainte sa duca sarcina pana in luna a opta (doar ultimele 3 editii au fost inregistrate in 2007, restul fiind in direct, asa cum ne-a obisnuit). Pana in 2007, Surprizele au fost copilul ei de suflet, de aceea s-a implicat pana in ultimul moment in proiect. Da, emisiunea inca facea audiente, dar devenise un format prafuit, previzibil si avea nevoie de o pauza. Nu va exista iar un astfel de show gradios atat timp cat nu se va respecta reteta lui originala. Versiuni asemanatoare am tot vazut, dar au iesit din grila nu dupa mult timp. Pentru ca nu se compara!
Sorpresa, sorpresa a durat doar 3 ani (ar fi avut viata mai lunga) din cauza unui scandal in care ar fi fost implicat chiar Ricky Martin. Stii ca existau si surprizele la domiciliu, iar un astfel de episod a surprins un fan in ipostaze umilitoare in propria casa (avand camere ascunse, evident). Iar surpriza nu a mai fost ceea ce trebuia sa fie. A facut multa valva acest caz in Spania si s-a decis scoaterea show-ului de pe micul ecran. Vestea buna e ca emisiunea a revenit cu editii speciale in 2007, ceea ce a bucurat audienta care urmarea acest program in fiecare miercuri.
Poate crezi ca ti-a scris un om din interior. Nu e chiar asa. Sunt un fan international „Surprize, surprize”, pentru ca mi-a placut ideea show-ului chiar de la prima editie. Si am ramas fan 9 ani de zile cat a durat emisiunea. Nu stiu daca am pierdut 3 editii in tot acest timp si sunt fericit ca uneori pot duce mesajul emisiunii mai departe (mai fac surprize apropiatilor, si asta ma bucura).
Sambata ramane speciala si acum, dupa 20 de ani de la prima editie Surprize, surprize in Romania (17 aprilie 1999).
Buna dimineata, Dan
Am scris acest „articol” dupa ce am vazut-o pe Andreea intr-o emisiune si mi-am adus aminte cu nostalgie de Surprize, Surprize.
Iti multumesc frumos pentru raspunsul complet.
Intre timp, m-am departat foarte mult de tot ceea ce inseamna TV. In momentul acesta, nu mai exista emisiuni pe care sa le urmaresc cu sufletul la gura cum se intampla cu aceasta, iar atunci cand mai deschid televizorul seara si trec in goana de pe un post pe altul, observa ca s-au schimbat foarte multe in televiziune si imi este greu sa mai observ prezentatori de talia Andreei. Poate sunt doar eu de vina ca am imbatarnit si nu m-am putut adapta la noul trend 🙂
Iti multumesc din nou pentru informatiile oferite si iti doresc o zi minunata!
Formatul din Spania:
https://www.youtube.com/watch?v=r6SLWt8mYwQ&t=2m13s