Îi vezi peste tot. În apartamentul vecinului, în faţa blocului, pe stradă, în curtea şcolii, peste tot. Nimănui nu-i place să-i vadă pe stradă. Se adună în găşti şi devin agresivi. Noaptea nici măcar nu e nevoie să fie mai mulţi în grup, oricum îţi e frică să mergi acasă.
Am fost muşcată de două ori de câini. O dată am greşit din reflex poarta prin care am ieşit din curtea vecinilor, iar căţeluşa cu puii alături s-a sprijinit pe piciorul meu (era de talie mică) şi m-a muşcat de burtă. Aveam 5 ani. Cred că am plâns, deşi îmi amintesc că m-am strădit să nu plâng, ca să nu afle vecinii că am ieşit pe acolo (au venit speriaţi spre mine înainte să ajung în casă). Eram zgâriată şi pe picior, destul de tare, că încă îmi aduc aminte ce am văzut imediat după ce m-a muşcat. Îmi aduc aminte destul de bine ziua aia. A doua oară m-a muşcat câinele împuşcat de vecinul cel mai mare şi mai tare. Venise un veterinar care încerca să-l prindă să-l eutanasieze. Şi evident că m-am hotărât să-l ajut. Mă chinuiam să-i pun o sfoară în jurul gâtului. Când a făcut haţ! de mâna mea stângă şi mi-a dat puţin sângele. Am două mini-cicatrici de acolo. Dar tot nu mi-e frică de câini.
Tot citeam pe net articole despre animăluţe şi se tot băga lumea în seamă. Că moarte câinilor vagabonzi, că moarte iubitorilor de animale, că moarte tuturor. Aşadar, o să vă spun secretele mele de împăcat cu căţeii. Ca să nu credeţi că sunt lipsită de experienţă, am să vă povestesc ce am făcut practic acum 4-5 luni, când mă plimbam la 12 noaptea pe străzile minunatului Piatra Neamţ. Trebuia să ajung în partea cealaltă a oraşului (dacă există partea cealaltă faţă de centru), aşa că mă gândesc că e mai scurt să merg prin faţa Protecţiei Copilului. Merg eu frumos, grăbită, mă îndrept vitejeşte spre clădirea respectivă când un câine care se relaxa în mişlocul străzii, căscă plictisit. Zice „ham”. Încetinesc. Se ridică. Alt câine se plimba plictisit pe acolo.
Primul mai zice de trei ori „ham”. Mai apare unu. Primul tace. Al doilea latră violent uitându-se când la mine, când în spre curtea din spatele clădirii centrului. Eu merg tot mai încet, inima îmi bate tot mai tare. Îmi scot mâinile din buzunar. Mai apar trei câini. Simt că îmi tremură picioarele. Acum cinci câini se întreaptă cu viteză spre mine şi latră violent. Mă opresc, ţin mâinile la vedere şi încep să vorbesc cu ei frumos. Fac tot posibilul să nu arăt că mi-e frică. După aproximativ jumătate de minut s-au oprit din lătrat. Mai lătra doar unu. Am început să merg foarte, foarte încet. În 20 de secunde au uitat de mine. Ah, trebuie să menţionez că în punctul culminant nu cred că erau la jumătate de metru de mine, ci pe o rază de apropximativ 30cm?
Deci, să recapitulez. Când eşti atacat de un câine sau mai mulţi:
- nu alergi, mergi încet; este cel puţin periculos să alergi; eu nici în preajma câinilor care par paşnici nu alerg.
- nu îţi ascunzi mâinile.
- nu te uiţi sub nici o formă în ochii lor, în clipa următoare ai fi atacat; se simt vulnerabili când te uiţi în ochii lor, li se face frică şi atacă (am testat asta personal, după ce am citit într-o carte acum mulţi ani, dar norocul meu a fost că am reuşit să sar suficient de repede gardul).
- nu arăţi că eşti vulnerabil; cum au văzut că îţi este frică, cum eşti atacat; chiar dacă mai ai puţin şi faci pe tine, trebuie să pari stăpân pe situaţie.
- vorbeşti cu ei; nu e nevoie să zici ceva cu sens şi să înţelegeagă ei; oricum ştiu română la modul că atunci când au „marş” trebuie să fugă că o să le aterizeze un şut în fund, că aşa e românul; dar când sunt în gaşcă mă îndoiesc că ai norocul să nu se răzbune.
- lasă-i să te miroasă dacă încearcă; eu nu pun niciodată mâna pe un câine pe care nu-l cunosc fără să-i întind mâna spre nas înaine; evident, uşor nu cu viteză.
- cred că mai sunt chestii care trebuie menţionate, dar nu îmi vin acum în minte.
Acum că ai scăpat de ei, dacă sunt câinii din faţa blocului, s-ar putea să te mai vezi cu ei. Nu are sens să chemi hingherii. Babele senile deja le-au făcut carnete de sănătate. Se duc cu ele la ASA şi a doua zi sunt iar în faţa blocului. Ai putea să le duci din când în când ceva apă, ceva de papa. Foarte uşor scapi de emoţii noaptea dacă faci asta de câteva ori. Apoi, dacă sare cineva să te bată şi câinii sunt în preajmă, s-ar putea să nu mai apuce să dea în tine. Vor sări câinii să te apere. Şi vorbesc foarte, foarte serios.
BTW, perioada în care am învăţat chestiile astea nu a fost una în care citeam de pe net, ci în care eram toată ziua bot în bot cu tot felul de animăluţe.
