Cum ne comportam cu strainii?

Acum cand am crescut mare(adica sunt mai inalta) nu imi mai este frica de straini. Am devenit chiar curioasa de povestea fiecaruia. In staie, in gara, in mall, la cafenele, nu gasesti doar niste feţe frumoase, triste, obosite sau vesele. Fiecare om are ceva interesant de spus daca ai rabdare sa-l asculti. Daca esti atent, poate o persoana perfect straina sa iti inveseleasca ziua.

1. fetita cu ochii veseli si punga plina cu dulciuri
Stateam intr-o zi, toata infofolita in statie si asteptam unsprezecele (care nu prea vine). Si cum stateam eu toata tremurand si uitandu-ma in gol, aud clasica replica: “domnisoara, imi dai un ban?”
eu :”nu”
ea:” da` te roooog!”
eu: “nu”
Si continuam noi in ritmul acesta mai cateva minute pana cand, schimba micuta tactica.
“Dar ce ai aici?” aratand spre brosa argintie in forma de coronita pe care o aveam prinsa de palton.
eu: pai e ce vezi ce e!
ea(punand mana timida) : spune-mi tu ce e
eu: nu are nicio utilitate, e doar o bijuterie
ea: ahaaa…eu nu stiu dinastea (imi spune cu ochii sclipind)

Atunci m-am uitat mai bine la micutza fetita. Avea parul negru carliontat, ochii ei mari se uitau in sus la mine si tinea in gura o punga transparenta pliiina de dulciuri. Cand am intrebat-o de ce o tine in gura, mi-a aratat manutele ei rosii si inghetate “mi-e frig la maini”. Mi-a arata apoi dulciurile primite de la biserica foarte incantata. I-am spus apoi ca eu dau, in fiecare saptamana, la liturghie, bani bisericii si din banii aceea primeste ea pachete. Atunci s-a luminat la fata. Cred ca a inteles in sfarsit de unde are biserica bani sa ii ajute.

Ma intreaba apoi daca am fost azi la scoala sau acum ma duc. Eu toata rusinata ca am chiulit (de lene), i-am spus ca nu am fost azi si ca ma duc acum la prietenul meu. Ea foarte mirata, nu intelegea nicicum de ce nu m-am dus eu in ziua aceea la scoala. Cum puteam eu sa nu ma duc, cand ea s-ar duce si nu poate. Mi-a spus, ca asa mult si-ar dori sa mearga la scoala, ca si fratii ei, doar ca nu isi permit parintii si o invata cei mari acasa. I se parea scoala cel mai minunat loc din lume.

Am intrebat-o de ce cerseste si mi-a spus ca nu cerseste in fiecare zi doar cand au nevoie. Era foarte incantata ca a facut un milion din colindat si a putut sa plateasca chiria cu ei.

M-a impresionat foarte mult micutza aia. Se bucura de orice si era plina de viata. Pe langa asta, am observat ca isi alegea cuvintele si tinea neaparat sa pronunte corect si ma intreba daca a zis bine ce a vreut sa spuna. Isi facea probleme de ce copii nu merg la scoala daca au posibilitatea asta, de unde are biserica bani sa o ajute, ce fac parintii ei cand merg la oamenii straini sa ceara de lucru…
Cred ca as mai fi stat de vorba cu ea daca nu venea tramvaiul.

2. tramvai, o carte si doi cititori
Urc in 11 si ma asez pe un loc liber langa un domn in varsta. Ca de obicei, imi scot cartea si ma afund in lectura. Din curiozitate, domnul de langa, isi arunca privirea pe carte. Mai sta putin, apoi se face ca se uita pe geam si-observ cu coada ochiului-ca isi scoate ochelarii din platon.

Eu ma abtineam sa nu bufnesc in ras. Mi s-a parut un gest incredibil de dragut si amuzant. Ma fac eu ca citesc mai departe si ii simt privirea pe paginile cartii. Eram convinsa ca o sa-l intereseze ce citesc – Psihologia poporului roman de Constantin Radulescu-Motru- aveam si o multime de fragmente subliniate,asa ca, ii era usor sa urmareasca. Dupa ce am terminat de citit pagina, nu stiam ce sa fac, daca sa intorc fila, pentru ca nu vroiam sa-l intrerup din lectura (chiar era interesanta aceea parte).

Imi fac eu curaj si ridic privirea spre el. Prins asupra faptei, imi zambeste timid. “Am citit si eu un pic” imi spune. “Cine mai stie cum sunt si romanii astia, ca multe carti s-au mai scris si noi tot nu ne-am desteptat!“.

Am inceput sa radem amandoi…

Statie. Imi iau la revedere. Cobor cu zambetul pe buze..