Crema BB Dr Jart+ Water Fuse – Tot ce nu stii despre aceasta crema

crema-hidratanta-BB-Water-Fuse-Dr-Jart+

Cremele de tip BB au invadat piata produselor cosmetice de cativa ani incoace, fiind deseori promovate ca niste produse minune, cu o multitudine de efecte benefice asupra tenului, toate dintr-o singura aplicare.

Avand in general o inclinatie spre testarea oricarui tip de produs cosmetic nou si fiind intr-o cursa continua pentru descoperirea noului antidot sau produs-minune, mi-am propus sa incerc si eu o crema BB Dr Jart+ Water Fuse.

Dar mai intai cateva cuvinte despre cremele BB (beauty balm sau blemish balm). Acest tip de creme a luat cu asalt industria cosmetica asiatica in anii 1980, fiind preferatul starurilor din Japonia si Coreea de Sud.

Fiind considerate secretul frumusetii vedetelor sud-coreene, nu a durat mult pana cand aceste creme ce promit un regim de frumusete de tipul all-in-one (hidratare, baza de machiaj, fond de ten si protectie solara), au patruns si pe piata vestica. In momentul de fata, aproape toate companiile mari de skincare sau makeup au inclus in gamele lor de produse cel putin un sortiment de crema BB.

Prima impresie a cremei BB Water Fuse de la Dr Jart+

Bineinteles, am fost putin sceptica la adresa acestui tip de produs la inceput, fiind convinsa ca o crema hidradanta buna nu va avea o acoperire eficienta si viceversa. Dupa un mic research, am ales sa cumpar o crema din gama BB produsa de Dr. Jart. Motivul pentru aceasta decizie a fost renumele firmei Dr. Jart, reviewurile citite anterior pe internet, dar si faptul ca aceste creme respecta cel mai mult formula originala a cremelor BB, fiind produse in Corea de Sud.

Am ales versiunea Water Fuse cu un SFP de 25, deoarece este singura care se adreseaza gamei de varsta 20-30 si pentru ca se potriveste unui tip de piele cu probleme. Printre ingredientele cheie ale acestei creme, am observat extractul natural de Portulaca Oleracea (Iarba grasa) care ajuta la calmarea pielii si are un efect anti-roseata si sucul de Aloe Barbadensis, care ajuta la mentinerea nivelului de hidratare a pielii si impiedica pierderea de apa.

Mi-a mai placut si faptul ca are o formula fara ulei (facand-o utilizabila si pentru ten mixt sau gras) sau alergeni (phtalati si suflati). Un lucru pe care nu l-am apreciat totusi la acest produs este faptul ca are in componenta sa parabeni.

Testarea produsului

Am testat produsul timp de 2 luni jumatate, cu o aplicare pe zi in zilele normale si 2 aplicari pe zi pe timpul concediului la mare sau in zilele cu expunere prelungita la soare (piscina, activitati in aer liber etc).

Tipul de piele pe care a fost aplicat este unul mixt, tanar (25 de ani), cu exces de sebuum pe frunte, puncte negre la nivelul barbiei si pe nas si cu episoade de acnee (la 2-3 luni) la nivelul barbiei. Am aplicat crema ca parte din rutina zilnica, dupa spalare cu un produs dedicat curatarii tenului, tonifiere si aplicarea unei lotiuni de zi pentru ten cu probleme.

Am fost placut surprinsa sa observ ca produsul are intr-adevar consintenta din reclama, lasand mici picaturi de apa in cursul aplicarii, precum roua, care sunt apoi absorbite de piele, avand ca rezultat un aspect foarte proaspat si luminos. Absorbtia este foarte rapida si nu a trebuit sa fie masata excesiv pentru a intra in piele.

Efectele cremei hidratante Water Fuse

Din punct de vedere ale efectelor promise, crema este intr-adevar foarte hidratanta si lasa o senzatie de ferminate si eleasticitate pe tot parcursul zilei. Ca si acoperire, eu am fost multumita deoarece nu cautam ceva cu o putere mare de acoperire, asemanatoare produselor high-coverage, pentru ca in ultimele luni nu am mai avut episoade de acnee si nici roseata in jurul nasului, cum am pe perioada iernii.

De asemenea, pe perioada verii am tenul mai bronzat si micile imperfectiuni sunt mai putin vizibile, facand crema BB un substitut foarte bun la fondul de ten. Totusi, daca se cauta o acoperire mai eficienta, as recomanda asocierea acestei creme cu un corector sau cu un anticearcan.

O mica problema a acesui produs este fapul ca vine numai intr-o singura nuanta-universal shade. Eu am folosit crema in perioada lunilor de vara, mergand de la un ten deschis (de obicei sunt nuanta 2 sau 3 intr-o paleta de fonduri de ten) la una sau doua nuante mai inchise. Mi-a placut ca aceasta crema BB s-a adaptat la nuantele mai inchise de bronz, si nu am simtit ca imi face fata ca o masca.

Caracteristicile principale ale cremei Water Fuse de la Dr Jart+

Cu toate acestea, nu cred ca este foarte adaptabila pentru tenuri foarte deschise precum cele cu tente roz (nuanta 1 dint-o paleta), avand un pigment galbui- bej. Pe perioada folosirii nu am observat alergii sau iritatii, doar o usoara senzatie de pori inchisi la sfarsitul zilei, inainte de demachiere, ceea ce este obisnuit la mine cu orice fond de ten.

O alta caracteristica a cremei Water Fuse este factorul SFP 25 pe care l-am testat pe parcusul sejurului la mare. Deoarece nu am vrut sa mai investesc intr-o crema SFP pentru fata, am ales sa folosesc aceasta crema pe perioada expunerii la soare la plaja.

In cele 2 saptamani la mare, m-am expus zilnic la soare intre orele 9 si 12 dimineata si 4 si 8 dupa-amiaza. Am aplicat crema la inceputul expunerii la soare, cu o eventuala reaplicare a solutiei SFP20 pe care o foloseam pentru corp la 2 ore dupa aplicarea initiala a cremei BB.

Am observat ca crema BB a fost foarte eficienta in protectia solara, deoarece nu am avut arsuri, roseata sau disconfort dupa expunere si nici nu mi-au mai aparut cei cativa pistrui pe care i-am avut verile trecute dupa expuneri prelungite la soare.

Avanatajele si dezavantajele utilizarii cremei BB Water Fuse Dr Jart+

Precum orice produs, crema BB de la Dr Jart+ are avantaje si dezavantaje. Aici va voi prezenta principalele probleme si beneficii ale utilizarii acesti creme

Avantaje:

  • De 2 luni jumatate de cand folosesc acest produs, nu am mai folosit fond de ten si cred ca este un substitul excelent al produselor mai high-coverage, mai ales pe perioada verii.

Dezavantaje:

  • Poate fi greu de procurat, aceasta firma nefiind inca bine reprezentata in Romania.
  • Are un pret ridicat, dar care totusi merita avand in vedere ca indeplineste 3 functii.
  • Contine parabeni.
Informatii generale

Pret si disponibilitate

Crema poate fi achizitionata din lanturile Sephora sau pe de internet. Produsul este disponibil intr-o singura dimensiune – flacon de 50 ml – si pretul variaza intre 112 si 130 RON. Daca este achizitionat de pe siteuri din alte tari, pretul este de $36.00 sau £18.00.

Info producator

Ingrediente: Water, Ethylhexyl Methoxycinnamate, Cyclopentasiloxane, Phenyl Trimethicone, Ethylhexyl Salicylate, SD Alcohol 40-B, Dimethicone, Talc, Dimethicone/PEG-10/15 Crosspolymer, Sodium Chloride, Sodium Hyaluronate, Cyclohexasiloxane, Cetyl PEG/PPG-10/1 Dimethicone, Sodium Citrate, Triethoxycaprylylsilane, Citric Acid, Portulaca Oleracea Extract, Aloe Barbadensis Leaf Juice, Sea Water, Ethyl Menthane Carboxamide, Silica, Hexyl Laurate, Butylene Glycol, Glycerin, Butylene Glycol Dicaprylate/Dicaprate , Polyglyceryl-4 Isostearate,Disodium, EDTA, Methylparaben, Chlorphenesin, Butylparaben, Iron Oxides, Titanium Dioxide.

Concluzii

Crema BB Water Fuse de la Dr Jart+ a fost o supriza placuta pentru mine, dat fiind si faptul ca la inceput nu am crezut in toate efectele promise de reclama.

In concluzie, recomand cu caldura aceasta crema tuturor persoanelor care cauta o acoperire usoara spre medie, hidratare si SFP intr-un singur produs.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here