Comportamentul agresiv este detectat la copiii de toate vârstele. Mai întâi servește ca o modalitate de a exprima emoții negative: iritare, furie. Observând rezultatul unui astfel de comportament, copilul își evaluează utilitatea. În al doilea rând, el demonstrează agresiunea cu scopul de a obține jucării, mâncarea, a atrage atenția părinților, a demonstra puterea.

Cu cât este dorită mai des dorința, cu atât mai ferm este agresivitatea în comportament, devenind o calitate a caracterului. Prevalența acestui fenomen este dificil de determinat, deoarece fiecare copil în timpul vieții sale prezintă agresiune. La băieți, apare mai devreme, are un caracter deschis. La fete, se manifestă indirect.

Cauzele comportamentului agresiv al copiilor

Cauzele agresiunii sunt diverse, tensiunea emoțională acumulată, incapacitatea de a exprima cuvinte de resentimente, lipsa de atenție a adulților, dorința de a obține jucăria altcuiva, de a arăta puterea colegilor.

Adesea copiii fac rău altora sau ei înșiși, pentru că se simt neajutorați, tristi, răniți, dar nu înțeleg propria lor stare, nu au abilitățile de comunicare pentru a rezolva problema. Următoarele grupuri de cauze de agresivitate se remarcă:

• Relații familiale. Formarea agresiunii este facilitată de demonstrarea cruzimii, a violenței, a lipsei de respect, a conflictelor frecvente în familie, a indiferenței părinților. Copilul copiază comportamentul mamei, tatălui.
• Caracteristici personale. Instabilitatea stării emoționale se manifestă prin furie, iritare. Prin agresiune se exprima teama, oboseala, sănătatea precară, compensate de un sentiment de vinovăție, de sine scăzută.
• Caracteristicile sistemului nervos. Copiii cu un tip sistem nervos dezechilibrat, slab, sunt predispuși la agresiune. Ei tolerează sarcini mai slabe, mai puțin rezistente la disconfort fizic și psihic.
• Factori socio-biologici. Severitatea agresivității este determinată de sexul copilului, așteptări, statutul social. Băieții sunt adesea inspirați de ideea că un bărbat ar trebui să poată lupta.
• Factori situaționali. Liabilitatea emoțională a copilăriei se manifestă prin izbucniri de iritare, furie cu expunere ocazională la evenimentele adverse externe. Provocarea unui copil poate sa apara din evaluarea slabă a școlii, necesitatea de a efectua temele, disconfortul fizic, foamete, o călătorie obositoare.

Patogeneza

Baza fiziologică a agresivității copiilor este dezechilibrul proceselor de excitație-inhibare a sistemului nervos central, imaturitatea funcțională a structurilor creierului individuale responsabile de controlul emoțiilor, comportamentului. Atunci când stimularea este activă, excitația predomină, procesul de inhibare „întârzie”.

Baza psihologică a agresivității copiilor este reprezentata de capacitate scăzută de autoreglementare, lipsă de abilități de comunicare dezvoltate, dependență de adulți, stima de sine instabilă. Agresiunea copiilor este o modalitate de prevenire a stresului emoțional, psihic, sănătate precară. Comportamentul agresiv se concentrează pe obținerea dorinței, protejând propriile interese.

Clasificarea reactiilor agresivie la copii

Au fost dezvoltate multe clasificări ale comportamentului agresiv. În direcția acțiunii, se distinge heteroagresiunea (provocând daune altora) și autoagresiunea. Pe baza semnelor etiologice, agresivitatea reactivă, apărută ca o reacție la factorii externi, este distinctă și spontană, motivată de impulsuri interne. Valoarea practică are o clasificare în funcție de forma de manifestare:

• Agresiune expresivă. Metode de demonstrație : expresii faciale, gesturi, posturi. Este o opțiune dificilă de diagnosticare. Actele agresive nu sunt realizate sau respinse de către copil.
• Agresiunea verbală. Se realizează prin cuvinte: insulte, amenințări, abuzuri.
• Agresiunea fizică. Daunele sunt cauzate de forța fizică. Această formă este comună în rândul copiilor mici, elevilor (băieți).

Simptomele comportamentului agresiv al copiilor

Manifestările de bază ale agresiunii sunt observate la sugarii de până la varsta de un an. La copiii intre 1-3 ani apar conflicte ca urmare a jucăriilor, a altor obiecte personale. Copilul mușcă, împinge, luptă, aruncă obiecte, scuipă, strigă.

Încercările părinților de a suprima reacțiile copilului cu pedepsele exacerbează situația. La copiii preșcolari, expresia fizică a agresiunii este observată mai rar, deoarece vorbirea se dezvoltă în mod activ, funcția sa comunicativă este dezvoltată. Există o nevoie tot mai mare de comunicare, dar interacțiunea productivă este împiedicată de egoism, de incapacitatea de a accepta punctul de vedere al altcuiva și de a evalua obiectiv situația interacțiunii.

Există neînțelegeri, nemulțumiri care generează agresiune verbală, abuz, insulte, amenințări.

Studenții juniori au un nivel de bază de auto-control, pot suprima agresiunea ca o modalitate de a-și exprima resentimentele, nemulțumirea și teama. În același timp, ei o folosesc în mod activ pentru a proteja interesele, pentru a apăra punctul de vedere. Caracteristicile de gen ale agresivității încep să fie determinate. Băieții acționează în mod deschis, folosesc forța fizică. Fetele aleg căi indirecte și verbale, ridiculizarea, însușirea poreclelor, bârfe, ignorarea, tăcerea. Reprezentanții ambelor sexe se caracterizează prin semne de stima de sine scăzută, depresie.

În adolescență, agresivitatea apare ca urmare a ajustării hormonale și a labilității emoționale asociate cu această perioadă, complicarea contactelor sociale. Este necesar să se demonstreze importanța, puterea, relevanța. Agresiunea este fie suprimată, fie înlocuită cu activități productive, fie are forme extreme, băieții și fetele se luptă, provoacă răniri asupra rivalilor, încearcă să se sinucidă.

Complicaţii

Agresiunea frecventă, susținută de educație, o situație familială disfuncțională este fixată în calitățile personalității copilului. Prin adolescență, trăsăturile de caracter se formează pe baza furiei și a resentimentelor. Se dezvolta tulburări de personalitate cu predominanța agresiunii. Există un risc tot mai mare de neajustare socială, comportament deviant, delincvență. Cu autoagresiunea, copiii se rănesc singuri, fac încercări de sinucidere.

Diagnostic

Diagnosticul comportamentului agresiv al copiilor este relevant în cazurile de frecvență excesivă. Decizia de a lua legătura cu un psihiatru, un psiholog este formată de către părinți sau după recomandarea profesorilor. Baza procesului de diagnostic este o conversație clinică. Medicul ascultă plângerile, anamneza, în plus studiază caracteristicile dintr-o grădiniță, o școală. Cercetarea obiectivă include utilizarea metodelor psihodiagnostice speciale:

• Chestionare, observație. Părinții și educatorii sunt invitați să răspundă la o serie de întrebări / afirmații despre comportamentul copilului. Observarea se efectuează în conformitate cu o schemă care include un număr de criterii. Rezultatele permit sa se stabileasca forma agresiunii, gravitatea acesteia, cauzele acesteia.
• Chestionare de personalitate. Acestea sunt folosite pentru examinarea adolescenților. Se identifica prezența agresiunii în structura generală a personalității, modalitățile de compensare a acesteia. Metodele comune sunt chestionarul Leonhard Schmieschek, chestionarul de diagnosticare a pato-caracterelor (Lichko).
• Desfășurarea testelor. Prin trăsăturile desenelor, gravitatea simptomelor, cauzelor, emoțiilor inconștiente este determinată.
• Teste de interpretare. Ele se referă la metode proiective, dezvăluie experiențele inconștiente și ascunse ale copilului. Examinarea se efectuează utilizând testul de frustrare Rosenzweig, testul de mână.

Tratamentul comportamentului agresiv al copiilor

Cu agresiune severă, este necesară corectarea prin metode de psihoterapie. Utilizarea medicamentelor este justificată atunci când furia, impulsivitatea și furia sunt simptome ale unei tulburări psihice (psihopatie, psihoză acută). Vindecarea agresivitatii este imposibilă pentru totdeauna, se va ivi într-un copil în anumite situații de viață. Sarcina psihologilor, psihoterapeuților este de a ajuta la rezolvarea problemelor personale, de a preda modalități adecvate de exprimare a sentimentelor, de rezolvare a situațiilor conflictuale. Metodele comune de corecție includ:

• Exerciții pentru jocuri. Sunt exprimate prin metode de exprimare în siguranță a agresiunii. Copilul este încurajat să scoata afara mânia, iritarea, furia, fără a face rău altora.
• Traininguri de comunicare. Munca în grup îi permite copilului să dezvolte strategii de comunicare eficiente, moduri de a-și exprima emoțiile, să-și apere poziția fără să-i rănească pe ceilalți.
• Clase de relaxare. Acestea vizează reducerea anxietății, a tensiunii emoționale ( acestia sunt factori care cresc riscul izbucnirii agresiunii). Copiii sunt instruiți pentru a restabili respirația profundă, a realiza relaxarea musculară, a schimba atenția.

Prognoză și prevenire

Comportamentul agresiv al copiilor este corectat cu succes prin eforturile comune ale părinților, profesorilor, psihologilor. Prognoza este favorabilă în majoritatea cazurilor. Pentru a preveni consolidarea agresiunii ca modalitate preferată de interacțiune, este necesar să se adere la un stil armonios de educație, să se demonstreze modalități de rezolvare pașnică a conflictelor, să se trateze copilul cu respect și să se permită exprimarea furiei într-o formă sigură .

Nu este necesar să ne concentrăm asupra unor acțiuni agresive nesemnificative. Când discutăm despre manifestările de agresivitate, este important să vorbim despre acțiuni, dar nu despre calitățile personale.

Stând în autobuz spre casă aud o pustoaică de 8-9 ani vorbind cu bunică-sa despre tehnologie. Se părea că are un laptop cu touchscreen. Şi s-a apucat apoi să facă comparaţii cu calculatorul pe care îl avea înainte de a-şi cumpăra noua tehnologie, pe care, cum era de aştepatat, habar nu avea să o folosească! Cică “era mai greu vechiul calculator şi că pe ăsta te mişti cu degetul că nu ai nevoie de mouse” (am citat din a mai mare în ale tehnologiei).  Acum stau să mă gândesc la cum eram noi odata şi la cum sunt copiii din ziua de astăzi.

Nu doar că sunt parcă nişte mici roboţei, dar parcă nu mai sunt copii… Ei nu ştiu cum e să te joci cu păpuşile – alea de plastic cărora nu li se îndoiau mâinile şi picioarele, şi pentru care trebuia să iei din casă foarfecile, aţa şi acele să faci hăinuţe!  Sau păpuşile din material, care făceau cât jumătate din noi! Ei nu ştiu cum era sa lucrezi pe win 97 şi să fii mandru că ai internet şi să stai pe mirc şi să faci servere şi să joci trivia sau să faci parte din ăi mai şmecheri de pe server pentru că aveai nick-ul cu @ în faţă!

Ei nu ştiu cum este să fii din provincie o dată ajuns în Bucureşti să fie sărbătoare să te duci la MC Donalds… ce atâta KFC sau Spring! Târziu am aflat că mai există şi altele decât mec-ul! Ca să nu mai spun de jucăriile de la Happy Meal! Băi, ce vremuri!

Acum folosim touchscreen la 8 ani şi avem HTC Desire la 7. Cunosc cazuri concrete, din păcate! Parintii, clar sunt cei vinovati! Fără cea mai mică îndoială! E greu să nu mai dai unui copil dintr-o dată nimic,dacă l-ai obişnuit încă de mic cu mură-n gura! Şi te mai miri de ce generatiile asta… De ce fetele răman gravide la 9 ani sau de ce nu ştiu să se descurce singuri începând cu o anumită vârstă! Pentru că au fost obişnuiţi de la început să primeasca tot ce le-a vrut pipoţica.

Laptopuri cu touchscreen … huh, şi mă întreb oare la ce îl foloseşte LA 9 ANI? Să stea pe mess cu 3 prietene de-o seamă ca să vorbeasca de teme probabil pentru că alte preocupări nu mai au, sau să stea pe net să îmbrace sau să dezbrace fetiţe Barbie!

Nu mi-ar fi plăcut o copilărie ca asta, sincer spun! Imi este dor să mă duc la bunici la ţară şi să stau acolo o vară întreagă cu toţi copiii de pe stradă! Să nu ştiu decât TVR1  sau nu ştiu ce canal de la bulgari! Să aştept sâmbătă dimineaţa să mă uit la desene cu Mikey Mouse sau Duffy Duck, sau la Power Rangers!!!! Sau “Surprize, surprize” cu Andreea Marin 🙂 Îmi este dor să stau la bunici de pe 15 iunie până pe 15 septembrie! Îmi este dor de copilăria mea, nu vreau o copilărie cu touchscreen!

5 greseli in educatia copiilor

Ca parinte gresesti in educatia copilului tau din iubire. Iubirea este uneori sora cu rasfatul, dusmanul educatiei bune si mai ales punctul de plecare in educatie. De cand aflati ca veti avea copil incepeti sa va faceti schite, planuri si cumparaturi iar in fruntea listei de cumparaturi stau cartile de parenting si cum sa cresti copilul. Dar daca gresesti? Greselile in educatia copiilor incep inca din fasa (adica de cand il nasti), cand din iubire (o iubire sufocanta si prea protectiva!) decizi sa il iei cu tine in pat. Opa, co-sleepingul este o greseala!

5 cele mai mari greseli in educatia copiilor

In educatia copiilor sunt 5 mari greseli. Greseli care se nasc din prea multa iubire, evident dar care ajung uneori sa fie o mare prostie. Copilul trebuie sa fie asa mai independent, sa simta cum este sa muncesti inca din mic ca sa primesti ceva, si sa fie tras de sireturi cand greseste. Parintii de azi gresesc atunci cand il pupa, chiar si cand sparge ceva. Care sunt cele 5 greseli mari in educatia copiilor?

Co-sleepingul adica dormitul impreuna cu mami sau cu tati. Cel mai frecvent este dormitul cu parintii in pat. Co-sleepingul asta  cam darama viata de cuplu al parintilor. Adica alegi sa bagi copilul in pat iti iei adio de la momente de intimitate dar si de la independenta copilului. Daca alaptezi e greu sa te trezesti din 2 in 2 ore sau daca ai noroc la 3-4 ore ca sa mergi sa ii dai sa manance si sa il asezi inapoi in patut dar… mai bine te chinui la inceput si va fi bine mai tarziu decat sa te chinui mai tarziu. Este destul de greu sa il mai dezveti la 3 ani de dormitul cu voi. Acum gandind la rece, trei ani ce se intampla cu relatia de cuplu dintrevoi? Nu va puteti neglija casnicia pentru un moft!

Statul cu ochii in televizor/ laptop/tableta cu orele. Desenele ( unele desene de fapt sunt decente si educative, altele te fac sa arunci televizorul pe geam) sunt educative, informative, sunt bune ca sa se uite copilul la ele dar nu pentru mult timp. Nu il asezi la desene si il lasi acolo toata ziua. Maxim doua ore pe zi este bine in rest dauneaza! Atentie mare si la ce se uita cel mic, pentru ca veti putea avea surpriza sa va treziti ca el “adopta” un limbaj licentios de la desene. Laptopul si tableta clar nu sunt facute pentru copii iar specialistii recomand ca cei mici sa nu aibe acces la ele. Si au dreptate pentru ca strica vederea, da dependenta si nu sunt chiar educative. Mai bine o carte pentru varsta sa 🙂

Facutul de pofte o greseala pe care parintii o fac inca de cand copilul este bebelus. “Hai sa ii luam si masinuta sau bebele asta” ca doar il vrea.Si uite asa copilul primeste un sac de jucarii, parintii cheltuie un sac de bani , chiar daca are acasa o tona de jucarii. Timpul trece, bebe creste iar parintii vor avea un copil rasfatat care daca nu primeste ce vrea si cand vrea  apeleaza la santaj sentimental .Cand ajunge la scoala, copilul vrea gadgeturi  si telefon mobil. Cum sa nu il luam? Si uite asa , din prea multa iubire parintii fac greseli mari. Iar cand ajunge “copilul” la 18 ani vrea cea mai tare masina de la mami si tati. Facutul de pofte in exces dauneaza excesiv si daca nu se vede pe moment nu inseamna ca nu are efecte pe termen lung.

Atrasul  atentiei in public si certatul NU se fac . Daca copilul a facut o greseala in public  in mall/supermarket/parc sau in scoli si gradinite NU il certi niciodata in acel loc public. Nu vei face decat sa ii distrugi increderea in sine. Acasa, cand nu va vede nimeni o poti face dar in public nu.

Comparatia cu altii copil  este cea mai mare greseala pe care o pot face parintii.Fiecare copil este unic de cand se naste iar proaspetele mamici incep inca din bebelusie sa compare copilul cu x. Ca x  a luat mai mult in greutate, x mananca mai mult si tot asa. Cand copilul creste incepe “tortura” adevarata. De ce x a luat 8 la mate si tu ai 6? De ce y citeste mai bine? De ce z canta la 2 instrumente, face dans si pictura iar tu nu vrei? Si uite asa copilul ala tinde sa devina un mediocru si sa renunte la visele lui. Pai de ce sa mai lupte sa faca ce vrea daca nu este ca x sau y? Faptul ca al tau copil nu seamana cu nimeni si nu se incadreaza in tipare este pentru ca e un copil unic. Bucura-te de el fara a il compara cu alti copii. Comparandu-l reusesti sa ii strici stima de sine, concentrarea si visele.

Sunt cinci greseli mari si late in educatia copiilor. Pe langa acestea mai sunt si altele iar cu cat copilul creste cu atat mai multe greseli parintele face. Din iubire, protectie, din dorinta ca odrasla voastra sa fie cineva in societate incepeti cu greselile. Pe moment ele nu se vad dar peste 5, 10, 15 sau 20 de ani se vad.

Din iubire nu lasati copilul sa va joace cum vrea el, nu lasati rasfatul sa fie prea mult si nu il comparati. Iar peste ani va veti felicita ca nu ati facut greselile de mai sus iar copilul vostru va fi unul independent, realizat si reusit.

Stima scazuta de sine

Stima de sine ar trebuisa fie privita ca fiind ceva continuu si poate sa fie mare, medie sau micasi este cuantificata deseori ca un numar in cercetarea empirica.

Atunci cand te gandesti la stima de sine, este important de luat in considerare faptul ca atat nivelele mici, cat si cele mari ale stimei de sine pot sa fie daunatoare pentru individ atat din punct de vedere emotional, cat si din punct de vedere social.

Intr-adevar, se considera ca un nivel optim al stimei de sine s-ar putea afla in mijlocul acestui continuum. Indivizii care se afla in aceasta gama a nivelelor de stima de sine pot sa fie mai dominanti din punct de vedere social in cadrul relatiilor.

Cercetarile cu privire la stima de sine scazuta

Cercetarile au aratat diferente cheie intre indivizii cu nivele mari de stima de sine si cei cu nivele mici. De exemplu, oamenii cu nivele mari de stima de sine se concentreaza foarte mult pe cresterea personala si pe imbunatatire, in timp ce oamenii cu nivele mici de stima de sine se preocupa sa nu faca nici o greseala in viata.

Stima scazuta de sine s-a dovedit a fi corelata cu mai multe rezultate negative, printre care se numara si depresia. Rosenberg si Owen (anul 2001) ofera urmatoarea descriere a stimei scazute de sine, bazata pe cercetari empirice. Oamenii cu o stima scazuta de sine se simt mai afectati de esecuri si tind sa exagereze evenimentele ca fiind foarte negative.

De exemplu, ei interpreteaza deseori comentariile non critice ca fiind o critica. Aceste persoane sunt mai predispuse sa sufre de anxietate sociala si de nivele mici de incredere in alte persoane. In schimb, acest lucru face ca interactiunile sociale cu alte persoane sa fie un lucru foarte dificil, pentru ca se simt ciudat, timizi, anxiosi si incapabili sa se exprime in mod adecvat atunci cand interactioneaza cu alte persoane. Mai mult de atat, oamenii care au nivele mici de stima de sine tind sa fie mai pesimisti fata de oameni si fata de lume.

Cercetarile arata, de asemenea, faptul ca stima scazuta de sine s-a dovedit a avea o legatura cu cresterere riscului de sarcina in timpul adolescentei.

Guindon ( in anul 2002) a intrebat consilierii scolari sa prezinte 5 caracteristici care sa descrie cel mai bine elevii care au o stima scazuta de sine. Au fost folosite peste 100 de cuvinte si cele mai obisnuite sunt prezentate mai jos:

1. Retras/ timid/ tacut
2. Nesigur
3. Performante slabe
4. O atitudine negativa
5. Inapt din punct de vedere social
6. Nefericit
7. Furios/ ostil
8. Lipsa de motivatie
9. Stare de depresie
10. dependent/ urmaritor
11. Imagine proasta despre propria persoana
12. Nu isi asuma niciodata riscuri
13. Ii lipseste increderea in sine
14. Abilitati slabe de comunicare

Stima scazuta de sine in cazul copiilor

Ar trebui sa fie subliniat faptul ca, in general, stima scazuta de sine este un lucru foarte obisnuit in cazul copiilortotusi, sunt si unele diferente individuale si unii copii sunt sunt destul de ghinionisti pentru a avea parte de sentimente de stima scazuta de sine.

Stima scazuta de sine in cazul copiilor tinde  sa aiba legatura cu pedepsele fizice si refuzul de a ii oferi dragostea si grija din partea parintilor. Carl Rogers ar descrie acest lucru ca fiind “conditionare pozitiva”, situatie in care persoanele primeau atentie pozitiva din partea celor dragi (cum ar fi de exemplu parintii)atunci cand se poarte intr-un anumit fel. Acest lucru poate sa faca ca respectivul copil sa se simta ca este o persoana de valoare doar atunci cand se poarta intr-un anumit mod (cum ar fi, de exemplu, sa ia numai note de 10 la testele de la scoala).

Copiii care au o stima scazuta de sine se bazeaza pe strategii de adaptare care sunt contra productive, cum ar fi de exemplu bullying-ul, renuntatul, evitatul si multe altele. Desi toti copiii vor prezenta un asemenea comportament in anuumite momente, stima scazuta de sine este indicata puternic atunci cand aceste probleme par in mod regulat.

Din punct de vedere social, copiii care au o stima scazuta de sine pot sa fie retrasi sau timizi si este dificil pentru ei sa se distreze. Desi ar putea sa aiba un grup larg de prietemi, acestia sunt mai predisousi sa cedeze la presiunea de grup si sunt mai predispusi sa fie victimele bullyingului. La scoala, ei evita sa incerce lucruri noi ( de frica esecului ) si o sa renunte foarte usor.

Stima scazuta de sine in cazul adolescentilor

Stima de sine incepe sa intre in declin in perioda adolescentei (in special in cazil fetelor). Cercetatorii au reusit sa explice acest declin al imaginii corpuluisi alte probleme care sunt asociate cu perioada puberatii.

Desi baietii si fetele declara nivele similare de stima de sine in timpul copilariei, o diferenta de sex incepe sa apara in timpul pubertatii, situatie in care baietii au mai multa stima de sine decat fetele adolescente.

Fetele cu putina stima de sine pot sa fie mai vulnerabile la perceptiile despre o imagine ideala a corpului feminin care este perpetuata in media de vest (prin mai multe metode, cum ar fi de exemplu modelele care se fardeaza de pe copertile revistelor).

13 lucruri pe care trebuie sa le stiti despre copii

1. Copiii sunt raționali.

Copiii chiar daca sunt mici, si nu va vine a crede sa stiti ca acestia sunt rationali.

2. Copiii nu sunt prosti.

Copiii sunt foarte inteligenti. Pentru că ei încă mai pun întrebări pe care noi adulții renuntam a mai pune intrebari.

3. Copiii doresc ca tu să fii prietenul lor?

Ei doresc să fii părintele lor.

4.Cea mai mare teamă.Copii care cred că vei muri.

Nu este adevarat. Cea mai mare teamă a lor este că ei nu sunt suficient de buni pentru a fi iubiti.

5. Cel mai frumos lucru din lume este un copil nou – născut.

Cei mai mulți nou-născuți sunt destul de urâti. Mai ales atunci când încă mai au acel icter pe ei.

6. Nașterea este o experiență frumoasă.

Naștere este ca tortura medievala.

7. Copiii răspund la critici și de pedeapsă.

Pur și simplu îi face să te urăsca.

8. Copiii tăi cred că ești cool.

Este cea mai mare greseala daca gandesti asa, ei doar vor fi socati, si nu vor intelege anumite aspecte, nu vor intelege de ce parintii lor sunt diferiti.

9. Sunteți responsabil pentru modul în care copiii se transforma in adulti.

Nu ești. Copiii se creează ei înșiși cu mult mai mult decât noi ii creeam. De aceea, copiii tăi sunt atât de diferiți fata de cum suntem noi.

10. Copiii se nasc în mod natural bun și lumea îi corupe.

Copiii sunt un amestec de bine și rău, asa cum sunt si părinții lor.

11. Fetițele sunt realizate din zahăr și condimente și toate lucrurile frumoase, iar băieții sunt realizati din melci și catelusi.

De obicei, este invers. Du-te și stai în locul de joacă pentru fete timp de 20 de minute.

12. Copiii tăi sunt neobișnuit de speciali, talentati și frumosi.

Statistic, acest lucru este foarte puțin probabil.

13. Copiii devin dificili, nepoliticosi, neplăcuti, egoisit și chinuiti de îndată ce acestea ajung la vârsta de 13 ani și i, prin urmare i, poate fi desemnat adolescenți.

Copiii pot fi dificili, nepoliticosi, neplăcuti, chinuiti și egoisti cu mult înainte de asta.

Sa le vorbim copiilor despre sex

Una din preocuparile parintilor este ce le spunem copiilor despre sex, cat de multe trebuie sa stie. Copiii trebuie sa stie, sa fie informati despre stiinta corpului omenesc. Oricum ei pun intrebari si e bine sa le dam raspunsuri corecte. De ce trebuie sa le vorbim copiilor despre sex? Meg Hickling enumera cateva motive pentru care este bine pentru copiii nostri sa le raspundem la intrebarile despre sex.

Copiii au nevoie sa fie informati despre corpul lor, partile corpului lor si functiile acestora. Organele genitale sunt la fel ca orice parte a corpului. Nu este nimic rusinos in a vorbi stiintific despre ele si nu este nimic rusinos in a vorbi despre cum se fac copiii.

Copiii au nevoie sa stie despre sex pentru a se putea proteja. Este vorba despre protectia fata de persoane care le-ar face diverse propuneri. Copiii nostri e bine sa stie ce se face si ce nu se face, ce e bine si ce nu. Asa ca renuntati la “vine barza” si inlocuiti-o cu stiinta.

A-i invata pe copii despre sex nu inseamna ca ii incurajam sa faca sex sau ca e cazul sa inceapa viata sexuala. Contactul sexual este ceva specific adultilor. Cu cat sunt mai bine informati adolescentii, tinerii pot sa ia decizii in deplina cunostinta de cauza.

Copiii cu nevoi speciale sunt fiinte sexuale si au nevoie sa primeasca informatii pentru a fi protejati si mai mult.Parintii trebuie sa se preocupe de educatia lor sexuala poate si mai mult pentru ca sunt primii care cad victime abuzurilor. Chiar daca au diverse probleme, asta nu inseamna ca nu functioneaza sexual. Trebuie sa le acordam atentia de care au nevoie si sa-i invatam despre corpul lor, despre sexualitate.

Parintele de sex opus

Dragostea baietelului fata de mama a fost pana acum de dependenta copilaroasa. Acum devine un atasament romantic. La 4 ani e convins ca se va casatori cu mama sa. Considera ca mama e cea mai importanta si atragatoare femeie din lume. Fetita dezvolta acelasi gen de atasament fata de tatal ei. Acesta idila romantica il ajuta pe copil sa dobandeasca profunzimea sentimentelor fata de sexul opus.

Exista insa si un aspect care creeaza tensiuni interioare. Baiatul devine constient fata de atasamentul sau posesiv fata de mama, dar si de realitatea ca ea apartine tatalui lui. Desi isi iubeste tatal si il admira si-ar dori la un moment dat sa dispara. Urmeaza sentimentul de vinovatie ca a gandit asa, apoi cel de frica pentru faptul ca tatal lui ar putea gandi similar despre el. La fel se intampla si cu fetita. Si ea si-ar dori sa pastreze tatal doar pentru ea.

Se considera ca sentimentele contradictorii fata de parintele de sex opus (iubire, ura, gelozie, frica) sunt cauza cosmarurilor la aceasta varsta. Acest atasament romantic este metoda de modelare a sentimentelor copilului in vederea rolului de sot/sotie, mama/tata de mai tarziu. Dupa varsta de 7 ani idila din mintea copilului se transforma in aversiune. Copilul se va feri sa fie strans in brate sau sarutat de parintele de sex opus. Isi va redirectiona interesul impersonal spre scoala si invatatura. Parintii trebuie sa manifeste intelepciune pentru a tine in limitele normalitatii acest atasament romantic al copilului pana acesta dispare.

Agitatia si neatentia – ADHD

Agitatia si neatentia sunt specifice tulburarii hiperkinetice cu deficit de atentie sau si mai scurt ADHD. Exista trei tipuri de ADHD: tipul neatent, tipul hiperactiv-impulsiv si tipul combinat.

Cum ne dam seama ca este vorba despre ADHD?

• comportament impulsiv
• incapacitate de concentrare sau de acordare a atentiei, indiferent de durata
• hiperactivitate excesiva
• baietii sunt afectati mai frecvent decat fetele
• toate simptomele sunt evidente pana la 7 ani
• simptomele apar timp de 6 luni sau mai mult

Diagnosticarea ADHD

Diagnosticarea cu ADHD se realizeaza de catre medicul pediatru, medicul psihiatru, psiholog sau psihoterapeut pe baza informatiilor obtinute de la parinti si educatori si pe baza unor teste.

Care este modalitatea de interventie?

Se intervine la trei nivele, in functie de mediul in care se manifesta copilul: mediul familial, gradinita sau scoala, terapie individuala

Recomandari pentru parinti

Sa existe un acord intre parinti in abordarea problemei. Parintii trebuie sa inteleaga care sunt obiectivele si trebuie sa fie de acord cu modalitatea de realizare a obiectivelor, urmand planul stabilit. Ceilalti membrii ai familiei, prietenii intimi trebuie sa aiba idée despre ce s-a planuit si despre rezultatul scontat. Bunicii pot fi de asemenea informati pentru ca pot coopera si ajuta in anumite situatii.

Importanta rutinei

Rutina are rolul de a focaliza atentia copilului. Procesul trebuie inceput incet si cu pasi mici. De exemplu: indemnati-l sa se spele pe maini inainte de masa. Chiar daca uneori uita, continuati sa-i aduceti aminte pana se formeaza deprinderea. Alt exemplu este stabilirea orei de culcare. Incurajati-l ca inainte de culcare sa-si faca un ritual: sa citeasca, sa asculte povesti. Tehnicile de relaxare pot face si ele parte din rutina- de exemplu sa respire adanc si profund l-ar putea face sa se odihneasca dupa activitatile din timpul zilei. Puteti sa transformati asta intr-un joc la care sa ia parte intreaga familie.

Tehnicile de focalizare pot fi de asemenea utile in pregatirea pentru culcare:

• ascultarea zgomotelor din jur: ceasul care ticaie, un caine care latra etc.
• perceperea mirosurilor din jur- mancarea, iarba cosita, o floare
• atingerea si apoi rememorarea senzatiei tactile provocate de pajama sau alte materiale
• contemplarea unui tablou preferat sau amintirii unui eveniment fericit recent.

Prin aceste lucruri copilul invata sa se concentreze asupra treburilor zilnice pentru ameliorarea concentrarii sale. Treptat copilul poate fi invatat sa faca singur aceste exercitii.

Sprijiniti copilul sa faca singur

Copiii cu ADHD sunt dezorganizati si au nevoie de ordine. Le puteti face o lista cu lucrurile pe care le au de facut singuri. De exemplu: scularea din pat, spalatul la baie, imbracarea (ordinea de imbracare), pieptanatul, micul dejun, spalatul pe dinti etc. Faceti impreuna aceste activitati la inceput dupa care retrageti-va incet, astfel incat copilul sa-si asume responsabilitatea pentru aceste lucruri.

Apreciati aptitudinile copilului

Observati care sunt lucrurile la care se pricepe copilul si incurajati-l sa se dezvolte in directia respectiva!

Exercitiile fizice

Jocurile de echipa nu sunt agreate de copiii cu ADHD. Li se poate parea greu sa imparta cu ceilalti sau sa faca ceva cu schimbul. De aceea se recomanda jocuri individuale: judo, arte martiale, dansul, inotul. Inotul este foarte bun pentru copiii cu ADHD pentru ca trebuie sa-si coordoneze respiratia cu miscarea bratelor si picioarelor. Este benefic mersul pe bicicleta, alergarea si pot fi folosite pentru stabilirea unor obiective precise: sa atinga un anumit timp de exemplu.

Asigurati momente de respiro pentru copil

Este bine copilul sa aiba camera lui, unde sa nu se simta tot timpul supravegheat, unde poate desfasura activitatile pe care le doreste si cat timp doreste. Nu se recomanda televizor sau calculator decat pe perioade limitate pentru ca poate crea dependenta. Lasati copilul sa petreaca timp si in afara familiei, la prieteni de familie, vecini pentru a se relaxa si in compania altora.

Concentrati-va pe cate un obiectiv

De exemplu: concentrarea asupra nevoii de o mai buna organizare dimineata. Seara copilul isi pregateste ce are nevoie pentru gradinita sau scoala. Dimineata ii puteti aminti copilului sa verifice inca o data daca are tot ce-i trebuie in timpul zilei. Laudati-l de cate ori este nevoie si recompensati-l pentru o reusita, de exemplu un ghiozdan nou daca si-a asezat lucrurile in ordine o saptamana. La fel se poate proceda si cu impulsivitatea.

Incurajati prieteniile

Uneori, copiii cu ADHD sunt evitati de ceilalti copii, tocmai datorita comportamentului lor impulsiv si hiperactiv. Din acest motiv, incurajati copilul sa aduca prietenii acasa, sa impartaseasca din activitatile care-l intereseaza, sa se joace impreuna, sa lucreze impreuna.

Incurajati copilului

Copilul trebuie rasplatit pentru orice reusita, oricat de mica. Chiar si atunci cand greseste copilul trebuie incurajat ca data viitoare va reusi mai bine.