ulburările de anxietate sunt cele mai frecvente tipuri de afecțiuni mentale. Eafectează circa 40 de milioane de adulți, fiind afectat un procent de 18% din populație în fiecare an. Prevalența lor este mai mare în rândul femeilor.
În ciuda faptului că au un grad crescut de vindecare, doar 36% dintre pacienți primesc un tratament adecvat. În procesul de apariție a acestor tulburări sunt implicați mai mulți factori de risc, care țin de genetică, de chimia creierului, de personalitate și de anumite evenimente.
Ce este atacul de panică?
Atacul de panică face parte din tulburările anxioase și este tot mai des întâlnit în societatea modernă. Se manifestă sub forma unei frici intense care survine brusc și în câteva minute atinge un prag maxim.
Persoanele afectate trăiesc cu teama că vor suferi, la un moment dat, un alt atac de panică. Știu că un astfel de eveniment se apropie atunci când simt o teroare copleșitoare bruscă și fără o cauză evidentă.
Atacul de panică se manifestă și în plan fizic, precum bătăi rapide ale inimii, dificultăți respiratorii și transpirații.
Deși frica de a trece printr-un atac de panică este copleșitoare, cei mai mulți experimentează un atac de panică doar o dată sau de două ori în viață. Statisticile raportate de Asociația Americană de Psihologie arată că una din 75 de persoane va suferi la un moment dat o tulburare de panică.
Simptomele atacului de panică pot fi înfricoșătoare, însă ele pot fi ameliorate sau ținute sub control cu un tratament adecvat.
Ce simptome provoacă atacul de panică
Incidența atacului de panică este mai mare la adolescenți și adulții tineri sub 25 de ani. Dacă ați avut 4 sau mai mult atacuri de panică sau trăiți cu teama că veți experimenta un alt atac de panică, este posibil să suferiți de o tulburare de panică.
Un atac de panică durează în jur de 10-20 de minute, dar în cazuri extreme, se poate prelungi până la o oră sau mai mult. Fiecare persoană îl resimte în mod diferit, iar simptomele pot varia de la caz la caz.
Atacul de panică poate fi recunoscut prin câteva simptome specifice:
- frică intensă, apărută brusc
- bătăi rapide ale inimii sau palpitații
- respirație scurtă sau superficială
- senzație de sufocare
- amețeală sau vertij
- greață
- tremurul membrelor
- depersonalizare
- amorțire sau furnicături la nivelul mâinilor sau picioarelor
- durere în piept
- senzație de moarte iminentă
Atacul de panică este o tulburare psihologică deoarece nu are un motiv clar pentru care apare. De obicei, simptomele nu reflectă un pericol real care există în mediul înconjurător.
Din ce cauză apare atacul de panică
Atacul de cord nu poate fi prevenit, acesta fiind unul din motivele pentru care senzația de teamă este extrem de intensă și afectează funcționarea organismului. Inclusiv reamintirea unui atac de panică poate declanșa un alt atac de panică.
Oamenii de știință sunt de părere că atacul de cord are o cauză genetică. Este asociat de asemenea cu anumite schimbări care au loc în viață, precum schimbarea școlii, căsătoria, nașterea unui copil, divorțul. Acestea sunt evenimente care produc mult stres și pot duce inclusiv la apariția tulburării de panică.
Există anumite categorii de oameni cu o predispoziție mai mare spre atac de panică. National Institute of Mintal Health susține că femeile au un risc de 2 ori mai mare de a suferi de tulburarea de panică.
Cum este diagnosticat atacul de panică
În momentul unui atac de panică cei mai mulți oameni sună la 112 sau caută imediat ajutor. Când acesta are loc pentru prima dată, unii îl confundă cu un atac de cord sau au impresia că vor muri dacă medicii nu intervin imediat.
Cei care ajung la urgență sunt testați prima dată pentru un atac de cord din cauza durerii în piept. În acest sens le este efectuată o electrocardiogramă pentru evaluarea funcției cardiace. Li se recoltează apoi sânge. Dacă simptomele nu sunt fondate pe o afecțiune severă, pacientul este de regulă externat.
Este posibil ca acesta să fie examinat și din punct de vedere mintal. Dacă apar simptome precum încleștarea gurii, medicii pot suspecta o cădere de calciu.
Cum se tratează atacul de panică?
Tratamentul în cazul atacului de panică are în vedere reducerea simptomelor. Se realizează prin terapie profesională, precum terapia cognitivă-comportamentală care presupune consilierea pacientului cu privire la controlul gândurilor, a fricii și a acțiunilor sale. Această consiliere are ca scop ajutarea pacientului să înțeleagă modul de manifestare a unui atac de panică.
În cazuri mai rare, se pot prescrie și medicamente pentru tulburarea de panică, precum antidepresive sau inhibitori selectivi ai recaptării de serotonină:
- fluoxetină
- paroxetină
- sertralină
Alte medicamente utilizate împotriva atacului de panică sun medicamentele anticonvulsivante, benzodiazepinele (tranchilizante), diazepam sau clonazepam, inhibitori de monoamină oxidază (aceștia au efecte secundare severe și sunt folosiți în cazuri mai rare).
Cum să reduci simptomele unui atac de panică:
- prin menținerea unui program/orar regulat
- prin practicarea de exerciții fizice regulate
- prin odihnă și somn suficient
- prin evitarea unor agenți stimulatori (ex. cafea, alcool)
Metode de prevenire a unui atac de panică
Atacul de panică apare fără nici un avertisment și nu poate fi prevăzut. Cu toate acestea, persoanele predispus la atacuri de panică pot reduce șansele declanșării acestora prin evitarea factorilor stimulanți, precum cafeaua, alcoolul, drogurile ilegale și printr-o abordare echilibrată a evenimentelor stresante.
Majoritatea persoanelor obțin o ameliorare a simptomelor prin tratamentul recomandat de medic, însă nu toți răspund la fel la acesta. Există perioade de simptome intense și perioade asimptomatice. Întrucât este o afecțiune imprevizibilă, atacul de panică poate fi greu de eliminat sau tratat complet.
Atacul de panică este o apariție imprevizibilă de frică sau anxietate severă, combinată cu o varietate de simptome vegetative in multe organe. În timpul unui atac, se poate produce o combinație a următoarelor simptome: hiperhidroză, palpitații, dificultăți de respirație, frisoane, bufeuri, frica de nebunie sau de moarte, greață, amețeli etc.
Numele „atac de panică” a fost introdus de specialiștii americani în 1980. Treptat, acesta a fost utilizat pe scară largă și este inclus în Clasificarea Internațională a Bolilor.
Anterior, termenul de „criză emoțională-vegetativă” a fost folosit și paroxisme similare au fost luate în considerare în cadrul distoniei vegetativ-vasculare.
În medicina modernă, există o revizuire a conceptului de „atac de panică”. Înțelegerea factorului psihologic și a naturii secundare a simptomelor vegetative, a condus la necesitatea de a clasifica astfel de paroxisme ca nevroze și tulburări vegetative însoțitoare de disfuncție vegetativă, care este o parte integrantă a tulburării neurotice.
Util: citeste despre boala Crohn.
Paroxismele de panică sunt o problemă larg răspândită. Sursele statistice indică faptul că până la 5% din populație a prezentat condiții similare.
Majoritatea covârșitoare a acestora sunt locuitori ai mega oraselor. Vârsta cea mai tipică a declanșării primului atac este de 25-45 de ani. La vârstnici, atacul de panică are o simptomatologie semnificativ mai scăzută. La unii pacienți, este o reapariție a paroxismelor observate la tineri.
Un atac de panică poate apărea ca un singur paroxism sau ca o serie de convulsii. În ultimul caz, este o tulburare de panică.
Dacă mai devreme, în medicina internă, atacul de panică a fost subiectul curiozității exclusiv neurologilor, astăzi este o patologie interdisciplinară, subiectul studierii psihologiei, psihiatriei și neurologiei.
În plus, colorarea psihosomatică a crizelor, conduce la un atac de panică în categoria problemelor relevante pentru practicieni în multe alte domenii ale medicine: cardiologie, gastroenterologie, endocrinologie, pulmonologie.
Cauze
Există 3 grupuri de factori capabili să provoace un atac de panică: psihogenic, biologic și fiziogen. În practica clinică se remarcă faptul că o combinație de mai multe declanșatoare, sunt cruciale pentru apariția unui atac primar, în timp ce altele inițiază o repetare a unui atac de panică.
Printre declanșatorii psihogenici, situațiile conflictuale sunt cele mai semnificative: divorțul, scandalul la locul de muncă, părăsirea familiei etc.
Al doilea loc este ocupat de evenimente psihotramatice acute: accident, moartea unei persoane iubite, boală etc. Există, de asemenea, factori psihologici abstracți care afectează psihicul, prin mecanismul de opoziție sau de identificare.
Acestia includ cărți, filme documentare și de lung metraj, programe de televiziune și diverse materiale de pe Internet.
Diferitele modificări hormonale (în principal la femei datorate sarcinii, avortului, nașterii, menopauzei) sunt declanșatoarele biologice, debutul relațiilor sexuale, aportul de hormoni, particularitățile ciclului menstrual (algomenoreea, dismenoreea).
Trebuie notat faptul că paroxismele cauzate de afecțiunile endocrine si anume tumorile hormonale active ale glandelor suprarenale (feocromocitom) și ale glandelor tiroide care apar cu hipertiroidism, nu sunt considerate un atac de panică.
Declanșatoarele fiziogene includ intoxicația acută cu alcool, consumul de droguri, fluctuațiile meteorologice, aclimatizarea, inocularea excesivă, suprasolicitarea fizică. Unele medicamente farmacologice pot provoca un atac de panică.
De exemplu: steroizi (prednisolon, dexametazonă, steroizi anabolizanți); bemegrid utilizat pentru anestezie; colecistocinina, utilizată în diagnosticarea instrumentală a tractului digestiv.
De regulă, apariția atacurilor de panică este observată la persoanele cu anumite calități personale.
Pentru femei, aceasta este demonstrativitatea, dramatismul, dorința de a atrage atenția, așteptările față de alte interese și participare. Pentru bărbați anxietatea inițială, creșterea îngrijirii pentru sănătatea lor și, ca rezultat, ascultarea excesivă a stării corpului lor fizic.
Este interesant faptul că oamenii care sunt altruisti, care sunt mai înclinați să le dea altora decât să tină pentru ei, nu se confruntă niciodată cu probleme cum ar fi atacurile de panică și alte tulburări nevrotice.
Simptomele atacului de panică
Adesea, un atac de panică este un simptom al patologiei principale, numita boala somatică (boala cardiacă ischemică, distonia neurocirculativă, ulcerul peptic, adnexita cronică etc.) sau tulburarea psihică.
Caracteristicile sale sunt polisimptomicitatea și disocierea dintre simptomele obiective și subiective, condiționate de factorii psihologici.
Un atac de panică se caracterizează printr-un început brusc imprevizibil, o creștere de tip avalanșă și o stagnare graduală a simptomelor, o prezență a unei perioade de atac, care nu are legătură cu existența unui pericol real.
Paroxismul mediu durează aproximativ 15 minute, dar durata acestuia poate varia de la 10 minute la 1 oră. Vârful manifestărilor clinice este de obicei remarcat în minutul 5-10 al atacului.
Cele mai frecvente manifestări ale unui atac de panică sunt: senzația de lipsă de aer, un sentiment de „comă” cu gât sau sufocare, dificultăți de respirație; pulsatie, intreruperea sau estomparea inimii, palpitatii, durere in inima.
În cele mai multe cazuri, la sfârșitul atacului apare transpirația, frisoanele, amețelile, paresteziile, poliuria. Mai puțin frecvente sunt simptomele din tractul digestiv – greață, eructație, vărsături, disconfort în epigastru.
Mulți pacienți indică o insuficiență cognitivă, o senzație de slăbiciune în cap, obiecte nerealiste (derealizare), sentimentul de „a fi în acvariu”, impresia de sunete umflate și instabilitatea obiectelor înconjurătoare, pierderea sentimentului de sine (depersonalizarea).
Componenta emoțional-afectivă a unui atac de panică, poate varia atât în funcție de tip, cât și de intensitate.
În majoritatea cazurilor, primul atac de panică este însoțit de o frică pronunțată de moarte, atingând intensitatea sa în starea afectivă. În atacurile ulterioare, aceasta se transformă treptat într-o fobie specifică (teama de accident vascular cerebral sau atac de cord, teama de nebunie etc.) sau de tensiune internă, de un sentiment de anxietate inexplicabilă.
În același timp, unii pacienți au paroxisme de panică, în care nu există nicio componentă anxio-fobică, iar componenta emoțională este reprezentată de un sentiment de disperare, depresie, auto-păcat etc., în unele cazuri, agresivitate față de alții .
Simptomele neurologice funcționale pot fi încorporate în structura unui atac de panică. Printre acestea, un sentiment de slăbiciune în membrul individual sau amorțeală, o perturbare vizuală, afonie, mutism, unele hiperchineze, anomalii tonice cu răsucirea brațelor și a picioarelor, mâini strâmbe.
Poate exista o schimbare nenaturală în mersul pacientului, care amintește mai mult de ataxia psihogenică.
Fluxul
Perioada dintre paroxismul de panică poate avea un curs diferit. La unii pacienți, disfuncția vegetativă este minimă și persoanele se simt complet sănătoase.
În altele, tulburările psihosomatice și autonome sunt atât de intense, încât cu dificultate, se poate distinge un atac de panică din perioada intercrisiană. Imaginea clinică a intervalului dintre atacuri este, de asemenea, foarte variabilă.
Aceasta poate fi reprezentată de dificultăți de respirație, senzație de lipsă de aer, hipotensiunea arterială și hipertensiunea arterială, sindromul cardiac, flatulență, constipație, diaree, durere abdominală, frisoane periodice, afecțiuni subfungice, hiperhidroză, amețeli, bufeuri, cefalee, hipotermie la nivelul mâinilor și picioarelor, acrocianoză a degetelor, sindroamele musculare și tonice, emoțional-psihopatologic (astenovegetativ, hipocondriac, anxios-fobic, isteric).
În timp, comportamentul restrictiv progresează la pacienți. Din cauza temerii de repeta un atac de panică, pacienții încearcă să evite locurile și situațiile asociate cu apariția unor paroxisme anterioare.
Deci, există o teamă de a călători într-o anumită formă de transport, de a fi la serviciu, de a rămâne singur acasă etc. Seriozitatea comportamentului restrictiv este un criteriu important pentru evaluarea severității unei tulburări de panică.
Diagnosticul atacului de panică
Examinarea clinică a pacientului, în momentul paroxismului de panică, relevă simptome obiective ale disfuncției autonome.
Aceasta este paloare sau roșeață a feței, rapiditatea (până la 130 bătăi / min) sau încetinirea (până la 50 bătăi pe minut), creșterea tensiunii arteriale (până la 200/115 mm Hg), în unele cazuri, hipotensiune arterială până la 90/60 mm gt; modificări ale dermatografiei și testului ortostatic, încălcări ale glauzului și reflexe pilomotoare.
În perioada dintre atacuri, semnele obiective ale tulburărilor vegetative pot fi de asemenea remarcate. Studiul stării neurologice nu determină anomalii serioase.
Pacienții care suferă de un atac de panică, trebuie supuși unui examen psihologic cuprinzător, incluzând un studiu al structurii examenului individual, neuropsihologic și patopsihologic.
Manifestarea polisistemică a paroxismelor de panică, determină o gamă largă de examinări suplimentare necesare identificării / excluderii bolilor de fond și diagnosticului diferențial.
În funcție de manifestările clinice ale atacului, se foloseste EKG, fonocardiografie, ultrasunetele inimii, radiografie pulmonară, niveluri de hormon tiroidian și catecolamină, EEG, Echo-EG, radiografia coloanei vertebrale cervicale, creierul, vasele cerebrale, studiul sucului gastric, ultrasunetele cavității abdominale.
Adesea sunt necesare consultări strânse cu urmatorii specialiști: psihiatru, cardiolog, oftalmolog, gastroenterolog, pulmonolog, endocrinolog.
Tratamentul atacului de panică
De regulă, un atac de panică este tratat cu eforturi comune ale unui neurolog și psiholog (psihoterapeut).
Printre metodele de psihoterapie, cea mai eficientă terapie este cea cognitiv-comportamentală, conform indicațiilor utilizate in psihoterapia familială și psihanalitică.
Punctul fundamental este convingerea pacientului că un atac de panică nu îi amenință viața, nu este o manifestare a unei boli grave și poate fi controlată de el. Un considerent important pentru recuperare este revizuirea de către pacient a atitudinii sale față de multe situații de viață și de oameni.
Printre numeroasele metode non-medicamentoase, pentru controlul simptomelor unui atac, controlul respirației este cel mai simplu și eficient.
În primul rând, trebuie să luați respirația profundă maximă, apoi să vă mențineți respirația pentru câteva minute și să faceți o expirare graduală lentă încetinită. La expirație, este mai bine să închideți ochii și să vă relaxați toti mușchii.
Un astfel de exercițiu de respirație este recomandat să fie repetat de până la 15 ori, eventual cu unele întreruperi pentru câteva respirații obișnuite, exhalări.
Pregătirea specială a pacientului în respirație lentă și liniștită, îi permite în timpul hipertensiunii arteriale să oprească hiperventilația și să rupă cercul vicios al dezvoltării paroxismului.
În terapia medicamentoasă, se utilizează antidepresive tetra și triciclice (clomipramină, amitriptilină, imipramină, nortriptilină, maprotiline, mianserin tianeptină).
Cu toate acestea, efectul lor începe să apară numai după 2-3 săptămâni și atinge un maxim, dupa aproximativ 8-10 săptămâni de tratament; în primele 2-3 săptămâni de tratament, poate exista o exacerbare a simptomelor.
Cele mai sigure și adecvate pentru tratamentul pe termen lung, sunt inhibitorii capturii de serotonină (sertralină, paroxetină, fluoxetină, fluvoxamină, tsipramil). Dar în primele săptămâni de aportul lor, aceastea pot cauza insomnie, iritabilitate, anxietate crescută.
Medicamentele recomandate sunt benzodiazepinele (clonazepam, alprozalam), caracterizate prin eficacitate rapidă și fără creștere a simptomatologiei la începutul tratamentului.
Deficiențele lor sunt reprezentate de eficacitatea scăzută pentru tulburările depresive, posibila formare a dependenței de benzodiazepine, care nu permite utilizarea medicamentelor timp de mai mult de 4 săptămâni.
Benzodiazepinele cu acțiune rapidă (lorazepam, diazepam) s-au dovedit a fi cele mai potrivite pentru stoparea paroxismului deja dezvoltat.
Selectarea farmacoterapiei pentru paroxismul de panică este o sarcină complexă, care necesită luarea în considerare a tuturor caracteristicilor psihologice ale pacientului și a simptomelor clinice ale bolii.
Durata cursului de medicamente, de regulă, este de cel puțin șase luni. Anularea medicamentului este posibilă pe fondul unei reduceri complete a așteptărilor de anxietate, dacă un atac de panică nu a fost observat în 30-40 de zile.
Prognoză
Cursul și severitatea atacului de panică sunt în mare măsură determinate de caracteristicile de personalitate ale pacientului și de reacția celorlalți.
O dezvoltare mai rapidă și un curs sever de tulburări de panică se observă, dacă primul atac de panică a fost perceput de către pacienți ca o catastrofă completă. Uneori situația este agravată de o reacție incorectă din partea medicilor.
În planul de prognostic, punctul important este cât mai curând posibil începutul tratamentului. Fiecare atac de panică ulterior agravează starea pacientului, este perceput de el ca o dovadă a unei boli grave, stabilește frica de a aștepta un atac și dezvolta un comportament restrictiv.
Măsurile terapeutice inutile și inadecvate contribuie la progresia tulburării de panică. Tratamentul adecvat la timp, combinat cu eforturile direcționate în mod corespunzător ale pacientului, duce, de obicei, la recuperare.
Aprecierea vs. Vesnica nemultumire
Oamenii prin natura firii lor reactioneaza bine, cu deschidere si dorinta de cooperare in momentul in care sunt apreciati si acceptati. Creste increderea in sine, randamentul, implicarea, isi pun noi scopuri si lupta pentru ele pentru a demonstra ca sunt de incredere si te poti baza pe ei.
Situatiile in care indiferent ce fac intampina critici, nemultumiri, standarde prea inalte, duc spre pierderea increderii in sine, randament scazut, lipsa dorintei de implicare si chiar indiferenta.
Prin “standarde prea inalte” ne referim la acele cereri care depasesc puterea de executare a copilului fie ca activitate, fie ca performanta a acesteia. Nu va putea face ca tine lucrurile; este suficient sa-l vezi ca se sraduieste sa faca atat de bine cat poate el (in functie de varsta si indemanare). Ex. Va stropi bucataria daca spala vasele. Apreciaza ca le-a spalat, nu reprosa ca a stopit.
Unii oameni considera ca ce este bun este normal sa fie asa si subliniaza doar ceea ce considera ca ar trebui “corectat”. Copilul poate sa dezvolte o imagine falsa – ca nu face nimic bun, ca parintii nu-l iubesc, ca nu se ridica la nivelul asteptarilor lor.
Solicitarile nerezonabile atat cantitativ cat si calitativ si impunerea lor ca prioritati insotite de reprosuri si critici reprezinta cea mai comuna forma de abuz emotional.
Ex. “Nu faci niciodata patul, astepti de fiecare data sa-ti spun sau sa ti-l fac eu. Iti bati joc de mine in fiecare zi.” Vs. “Chiar am asteptarea sa-ti faci singur patul. Acum esti destul de mare sa ma ajuti la treburile casei.” (Daca nu a facut patul si observi ca a asezat cartile / hainele / a sters praful / etc., mentioneaza acest lucru.). “Foarte frumos ai asezat cartile! Stiu ca vei face si patul sa arate la fel de bine.”
Evita “victimizarea”. Nu creezi nici un rezultat pozitiv daca dezvolti copilului sentimentul de vinovatie. (“nu iti pasa de mine / stiam eu ca nu ma pot baza pe tine / sunt bolnava si vrei sa ma omori etc.”). El stie ca nu-si doreste acel lucru si se tot intreaba ce te face pe tine sa crezi ceea ce exprimi.
Copilul se va interioriza dezvoltand sentimente de frica, umilinta si furie, isi va minimaliza meritele si isi va exagera greselile, i se va parea normal sa preia modelul tau de exprimare si va abuza emotional alte persoane.
Hiperprotectia – dragoste gresit inteleasa
Echilibrul si masura sunt bune in toate. Aici nu vorbim despre cat de mult poti sa iubesti copilul. Nu exista unitate de masura, termen de comparatie sau o limita maxima. Vorbim despre cat de mult bine poti sa-i faci prin dragostea ta.
Este absolut normal sa-l protejezi de pericole, sa-l inveti sa le recunoasca si sa se protejeze singur pe cat posibil, dar nu este normal sa-i iei orice putere de decizie, sa-l dirijezi pas cu pas si sa-i afectezi afirmarea independentei.
Reactiile exagerate pot dezvolta teama, lipsa de incredere, inhiba initiativa si creeaza dependenta. Astfel desi ai cele mai bune intentii, intervii in dezvoltarea fireasca a copilului. Deoarece personalitatea are de suferit, hiperprotectia este considerate o forma de abuz emotional. El va fi nepregatit sa infrunte viata, sa ia decizii, sa se afirme.
Desi se manifesta in special asupra copilului mic, unii parinti trateaza copilul la fel si dupa ce creste, nu accepta sau nu inteleg nevoile personale ale copilului. De obicei este ironizat de ceilalti dupa o varsta si va dezvolta astfel mai multe sentimente negative: nesiguranta, inutilitate, anxietate, furie, complexe de inferioritate etc.
Va socializa mai greu, va fi evitat si puterea lui de adaptare va fi extrem de redusa. Aceste carente din copilarie pot marca dezvoltarea ulterioara si chiar viata de adult.
