Aerofobia este o teamă de a zbura cu avioanele și alte mașini de zbor. În ciuda statisticilor disponibile în general, care indică un nivel ridicat de siguranță a zborului, aproximativ 85% dintre persoane consideră că aviația aeriană este cel mai periculos mod de transport. Aerofobia poate fi însoțită de o căutare obsesivă a informațiilor despre siguranța zborurilor, avariile aeronavelor etc.
Aerofobia clinica semnificativă este detectată la 15% din populația adultă. De obicei, tulburarea apare la vârsta de 25 de ani și peste, femeile suferă mai des decât bărbații.
Aerofobia poate fi o fobie independentă sau o manifestare a unei alte tulburări fobice (teama de înălțime, frica de spațiile închise). Tratamentul aerofobiei este efectuat de specialiști în domeniul psihoterapiei și al psihologiei clinice.
Cauzele aerofobiei
Există o serie de factori externi și interni care provoacă dezvoltarea aerofobiei. Printre factorii externi care pot provoca această tulburare de fobie se numără lipsa de conștientizare a siguranței, imaginile îngrozitoare ale accidentelor avioanelor în știrile de televiziune, rapoartele privind accidentele de aer în ziare și reviste.
La unii pacienți, aerofobia apare după un zbor „dificil”: în condiții meteorologice nefavorabile, în caz de probleme tehnice etc. În unele cazuri, aerofobia se dezvoltă după povestiri ale prietenilor și rudelor care au experimentat un zbor „dificil”.
Factorii interni care cresc probabilitatea aerofobiei includ oboseala fizică și mentală, situațiile psihotraumatice acute și cronice, bolile somatice, nevrozele, depresiile și alte afecțiuni care sporesc nivelul anxietății și reduc rezistența la stres.
Probabilitatea apariției aerofobiei crește cu bolile cardiovasculare, cu un aparat vestibular slab și cu o susceptibilitate crescută la căderi de presiune. Unii pacienți cu aerofobie nu se tem tocmai înaintea zborurilor, dar se tem să se afle într-un spațiu închis (claustrofobie) si să fie la altitudine mare (acrofobia).
Simptomele aerofobiei
Pacienții se plâng de o teamă susținută de zbor. Mulți pacienți notează anxietatea exprimată de așteptare, teama apare cu câteva zile sau chiar luni înainte de zbor, însoțită de gânduri automate despre pericolul zborurilor, imaginarea posibilelor accidente din aer și tulburări autonome.
Unii pacienți care suferă de aerofobie au o nevoie obsesivă de a citi articole despre accidentele de aer, de a studia statisticile despre căderile de avioane, de a se arunca în profunzime în subiecte legate de siguranța călătoriei prin aer.
Pe măsură ce se apropie zborul, simptomele aerofobiei devin mai pronunțate. Gândurile despre zbor, șederea la aeroport și îmbarcarea în avion provoacă o bătaie rapida a inimii, scurtarea respirației, creșterea tensiunii arteriale, greața, diareea, tensiunea musculară, transpirația crescută, slăbiciunea picioarelor, amețeli, dezorientarea, simțul goliciunii capul și alte simptome.
Din cauza simptomelor vegetative pronunțate, pacienții cu aerofobie încep să se teamă de sănătatea lor. Unii pacienți se tem nu numai de zborul în sine, ci și de pierderea conștiinței sau de decesul provocat de un atac de cord. De regulă, semnele de aerofobie se manifestă cel mai puternic în timpul decolării, aterizării și intrării în zonele de turbulență.
Pacienții cu aerofobie refuză adesea călătoria cu avionul și aleg să călătorească cu transportul terestru. În consecință, aerofobia limitează în mod semnificativ viața pacienților. Unii pacienți continuă să folosească transportul aerian, luând înaintea zborului doze mari de calmante sau alcool.
Problema aerofobiei este deosebit de importantă pentru persoanele care sunt forțate să efectueze zboruri frecvente în legătură cu îndeplinirea sarcinilor profesionale.
Anxietatea și teama persistenta împiedică în mod semnificativ activitatea profesională, provoacă distrugeri nervoase, depresii și tulburări neurotice. În unele cazuri, este posibil să se dezvolte alcoolismul și dependența de calmante.
Diagnosticul și tratamentul aerofobiei
Diagnosticul de „aerofobie” se face pe baza plângerilor pacientului și a istoricului bolii. În timpul conversației, psihologul clarifică motivul fricii de zbor, teama de un accident de avion, intoleranța la spațiul închis, anxietatea în timp ce se află la altitudine etc.
Astfel, aerofobia este diferențiată de claustrofobie, acrofobie și alte fobii. Dacă suspectați o boală cardiovasculară și tulburări ale aparatului vestibular, pacienții sunt consultați la un cardiolog, neurolog și otolaringolog.
Principala metodă de tratare a aerofobiei este psihoterapia. De obicei, se folosesc tehnici psihoterapeutice pe termen scurt: terapia cognitiv-comportamentală, hipnoza și NLP. Psihologul îi învață pe pacienții cu aerofobie metodele de auto-relaxare, oferă dovezi convingătoare despre siguranța călătoriei aeriene. Specialistul ajută pacienții să identifice credințele false care stau la baza aerofobiei și să formeze noi modele de gândire și comportament.
Pacienții care suferă de aerofobie sunt sfătuiți să urmeze o serie de reguli care ajută la reducerea fricii în timpul zborurilor. Astfel de reguli includ alegerea unui loc care pare a fi cel mai sigur și care cauzează mai puține senzații neplăcute.
Este recomandat să observați aerofobia, faceți o listă cu cele mai eficiente metode pentru a comuta atenția și apoi utilizați aceste tehnici în timpul zborului. Printre aceste tehnici se numără citirea cărților, ascultarea de muzica, rezolvarea cuvintelor încrucișate, exerciții pentru relaxarea musculară, numărarea în minte.
Terapia medicamentoasă în aerofobie este prescrisă numai în prezența tulburărilor mentale concomitente (tulburare de anxietate generalizată, depresie). După acordul medicului, un calmant unic sau ocazional poate fi luat înainte de zbor și în timpul zborului.
Utilizarea pe termen lung a calmantelor nu este recomandată din cauza posibilei dezvoltări a dependenței. Prognosticul depinde de durata și severitatea aerofobiei și de prezența tulburărilor mentale concomitente.
În cazuri ușoare, de regulă, este posibilă realizarea dispariției sau o reducere semnificativă a simptomelor. Cu anxietate ridicată, este posibil un curs cronic sau recurent.
