Abilitatea de a avea incredere, de a iubi si de a rezolva conflictele cu persoanele iubite incepe in copilarie – mult mai devreme decat ne-am imagina. “Experientele interpersonale cu mama ta in primele 12 – 18 luni ale vietii iti prezice viitorul in relatiile de cuplu 20 ani mai tarziu”, spune psihologul Jeffry A. Simpson. “Inainte de a avea amintiri, inainte de a avea limbajul de a il descrie, si in moduri de care nu esti constient, comportamentul implicit iti ramane codat in minte despre cum vei fi tratat sau cat de mult meriti iubire si afectiune”.
In timp ce unele atitudini se pot schimba cu ocazia unor noi relatii, introspectie si terapie, in momente de stres reapar vechile rani. Copilul maltratat devine combatant defensiv, copilul al carui mama a fost atenta si afectiva razbate prin probleme, are incredere in bunavointa altor persoane.
Aceasta este o viziune organizationala a dezvoltarii sociale a omului. Simpson explica: “Oamenii gasesc un mod coerent care se adapteaza cat de bine pot pentru a raspunde mediului inconjurator bazandu-se pe ce li s-a intamplat in trecut.” Ce ti se intampla ca si bebelus te afecteaza ca adult.
Psihologul, impreuna cu alti 2 colegi, a investigat legatura dintre relatia mama-copil si partenerii de mai tarziu intr-un studiu efectuat in Minnesota. Subiectii lor au fost 75 de copii cu mame ce au venituri mici, copii ce au fost evaluati de la nastere pana la varsta de 30 ani.
Vestea buna este ca daca ne putem da seama care sunt paternii vechi, daca ii putem nominaliza, atunci putem sa ne implicam cu un partener de incredere. Asta deoarece vom fi capabili sa ne revizuim comportamentul si sa actionam diferit. Paternii pot fi invinsi. Un copil tradat poate deveni loial. Un copil neiubit poate invata sa iubeasca.
Frica de apa – o temere reala?
Care sunt cauzele pentru care copiii au anumite frici si cum anume le puteti combate impreuna.
„Copilul meu are o frica de apa. Ce sa fac?”
Nu exista o frica de apa „naturala”, ci sa-i spunem una „artificiala”, adica indusa de mediul exterior.
Asta trebuie inteles foarte clar, desi pica uneori greu unor parinti. Copilul dvs nu are o minte la fel de agera ca dvs, nu are un corp la fel de dezvoltat, dar spre deosebire de noi, adultii, este cel mai puternic magnet pentru senzatii, avand niste senzori fantastici. Un gest negandit sau gresit, fie sau nu din intentie, in ceea ce priveste interactiunea cu apa (la dus, la baita seara, la mare, la bunici la lac, oriunde si oricand) este suficient ca cel mic sa capete aceasta temere.
Nu este greu de „depasit”/”invins”, dar trebuie abordata strategia corecta, pentru ca fortarea nu va face decat sa aduca reversul medaliei.
Un profesor specializat, care isi dedica timp fiecarui elev in parte, va avea grija ca cel mic sa depaseasca aceste momente dificile si sa se REimprieteneasca cu apa, mediu care i-a oferit adapost din primele momente ale conceptiei.
Caracatiţa, vedeta de pe fundul mării – pentru a scapa de frica de apa
Materialele de bază
- Fâşii de hârtie de 50 cm lungime şi 1 cm lăţime (câte 6 albe, 4 albastru-deschis, albastru mediu şi albastru-închis, 2 turcoaz-deschis)
- Carton turcoaz, albastru-deschis, albastru mediu, albastru-închis şi portocaliu
- Marker alb
- Ochi ovali cu irisul mobil, Ø 15 mm, 2 buc.
- Panglică din saten verde, de 30 cm lungime şi 0,5 cm lăţime
Paşii de lucru
Plierea acordeonului
Capetele a două fâşii de hârtie (de ex: roşie şi portocalie) de lungime identică se lipesc perpendicular unul peste altul.
Fâşia de jos (cea roşie) se pliază peste cea de sus (cea portocalie), după care cea portocalie peste cea roşie, şi tot aşa, pliind întotdeauna fâşia de jos peste cea de sus. Se continuă plierea până se ajunge la lungimea dorită. Hârtia rămasă se taie, iar capetele fâşiilor se lipesc unul peste altul, la fel ca la început.
Lipirea
După plierea acordeonului, ultima îndoitură (verde) se lipeşte pe cea anterioară (turcoaz), aşa cum am menţionat. Ultima îndoitură turcoaz rămâne liberă. Pe aceasta se va lipi capul. Lipitura se ţine strâns cu degetele, cu o agrafă de birou sau cu o clamă, până la uscare.
- Această caracatiţă are 12 braţe lungi, care se realizează din acordeoane pliate din fâşii de hârtie de nuanţe diferite. În fiecare capăt se lasă o îndoitură liberă, pentru a lipi mai târziu capul.
- Se copiază tălpile de pe şablon (vezi modelul 10 a) din cartoane de culori diferite, apoi se decupează.
- Tălpile se decorează cu buline albe, apoi se lipesc pe acordeoane.
- Se decupează capul din cartonul turcoaz (vezi 10 b). Se lipesc ochii, se desenează trăsăturile feţei şi bulinele cu carioca albă, aşa cum se vede în imagine.
- Se decupează roşeaţa din obraji (vezi 10 c) din cartonul portocaliu, apoi se lipeşte pe faţă.
- Panglica de saten se lipeşte prin spate pe mijlocul capului. Se aplică lipici pe capetele libere ale braţelor şi se lipesc pe partea din spate a capului.
Caracatiţa va fi şi mai vioaie dacă la confecţionarea braţelor se folosesc hârtii de culori puternice, variate. Braţele se pot decora cu steluţe de mare, scoici sau peştişori.
