Summer memories – salsa in Paris

Sunt deja mai mult de 2 luni de cand aman sa scriu acest post. Atat de mult a trecut de cand ne-am intors de acolo, incat de multe ori ma intreb daca mai are rost sa scriu ceva, sau daca nu cumva amintirea a fost distorsionata de multele zile si intamplari care au urmat intoarcerii noastre. Insa nu pot sa nu scriu, vreau sa am unde sa ma uit atunci cand emotiile asociate experientei traite acolo vor fi devenit doar o palida reprezentare a ceea ce am trait.

I love salsaPentru mine, o salsajunkie with no hope of recovery, salsa in Paris nu e o insiruire de party-uri zilnice si atat. Salsa in Paris e o stare. O stare pe care de mai mult de doua luni incerc sa o conserv de cate ori ma urc in masina si pornesc CD-player-ul cu melodiile care au marcat cele mai intense momente traite acolo. Sau de cate ori deschid Facebook – ul si dau peste pozele si clipuletele pe care le-am postat cand ne-am intors. Nu vreau sa se inteleaga din asta ca am ajuns sa dispretuiesc ce se intampla aici, la noi, mai ales ca de-a lungul timpului mi s-a reprosat ca fac parte din categoria celor care nu mai apreciaza partenerii romani, sau ca “mi-am luat nasul la purtare”, si ca “cei de aici nu mai sunt destul de buni pentru mine”. Nu e deloc asa, si daca asta am lasat sa se inteleaga, nu a fost deloc intentionat.

Sa purcedem a povesti. Cronologic, sa nu uitam nimic.

Ca orice salsa addicts care se respecta, nu am lasat sa treaca nici prima zi fara sa dansam. Asa ca in seara zilei de miercuri am ajuns pe cheiul Senei, pe unul din ringurile de care spuneam in postul anterior despre Paris. Nu mare ne-a fost mirarea sa descoperim ca ceea ce consideram noi aglomeratie nici nu se compara cu ce am gasit acolo. Atat de aglomerat, incat chiar daca erai afara, aerul era aproape irespirabil din cauza celor care dansau la 20 de cm de tine, si, mai mult decat atat, nimanui nu parea sa-I pese de asta. Trec peste faptul ca era un Cuban party, pentru ca nici nu a mai contat, oricum, Cuban, ne-cuban, tot mambo am dansat, si sunt cateva dansuri pe care mi le amintesc si acum. In mod surprinzator, podeaua, la care ma asteptam sa fie un asfalt zgrunturos, a fost mai mult decat ok. Singurul lucru de care mi-a parut rau e ca la miezul noptii, muzica s-a oprit brusc si toata lumea a plecat (intrucat in Paris este ilegal sa pui muzica afara dupa aceasta ora – si, culmea, legea asta chiar e respectata).

Balajo
Noaptea de joi ne-a dus pe o straduta intesata de trecatori chiar si la ore tarzii, intr-un club cu canapele, mese si podea de lemn absolut perfecta. Si aici am avut parte de cateva dansuri “memorabile”, si cand spun asta NU fac un elogiu dansatorilor parizieni, ci mai degraba vreau sa exprim starea pe care am experimentat-o pur si simplu. Si da, si aici, ca si la toate petrecerile dealtfel, “stingerea” s-a dat la ora fixa (e unul din lucrurile care ma fac sa ma gandesc ca… tot la noi e mai bine). Dupa petrecere, seara s-a prelungit la o terasa cu masute inghesuite, pe care, evident, am inchis-o.

Friday cooking&salsa party
Unul din lucrurile ciudate in salsa in Paris este ca ei nu au party vinerea. Pare cel putin ridicol, cand ma gandesc ca la noi tocmai vinerea este ziua in care iti permiti sa inchizi Salsa For You la ore turbate cum ar fi, de exemplu, 6 dimineata.
Si chiar si asa, pentru ca nu se putea fara salsa, cooking party-ul de vineri s-a transformat in cooking&salsa party. Cine spune ca intre un birou, o masa, o canapea si un pat nu incap 3 perechi de dansatori, se inseala. Iar cand aerul devine irespirabil, nu-I nicio problema sa iesi (pe geam, ca usa-i prea departe) in curtea interioara a ansamblului rezidential, la racoare printre pomi.

Café Montmartre, Quai de la Seine & Thiais
Si daca vinerea, in august, parizianul amator de mambo nu are unde dansa (paranteza: party-uri de Cuban sunt in fiecare zi, chiar si in mai multe locuri simultan, dar cum Cuban-ul nu facea obiectul excursiei noastre, nu se pune), sambata si duminica se recupereaza din greu.

Asa ca seara de sambata a inceput de fapt undeva pe la ora 5 dupa amiaza, la Café Montmartre, chiar in inima cartierului cu acelasi nume. Pe scurt: muzica – nu te lasa sa stai jos, podeaua – just perfect, atmosfera – greu de descris in cuvinte, dar poate doar exagerez eu. Party-ul se termina la ora 20:00, spatiul se reamenajeaza prin asezarea meselor la locul lor, si urmeaza cina la preturi speciale pentru salseros. Evident am profitat de ocazie intrucat viata in Paris e oricum, numai ieftina nu.

A urmat o incursiune pe chei, din nou, de data asta la un party de mambo. Cina prelungita de la Café Montmartre a fost motivul pentru care pe chei am prins doar ultima ora de party, dar nu a fost atat de grav, intrucat ne-am indreptat apoi spre Thiais, un business park undeva in afara Parisului, spre party-ul de la Moving. Din punct de vedere al conditiilor (podea, muzica, marimea spatiului, bauturi si gustari incluse in pretul intrarii, spatiu special pentru fumatori), cred ca Moving ar fi fost locatia ideala, daca aveai norocul de a detine o masina cu care sa te deplasezi in toiul noptii pana si de acolo.

All in all, exceptand picioarele mele ranite si obosite (thank God ca exista pantofi de jazz), a fost inca un party plin si reusit. De la care s-a plecat in masa, la ora 2 sau 3, cand s-a dat stingerea (da, toate party-urile din Paris sunt cu stingere – lucru pe care n-am sa-l inteleg niciodata).

Barrio Latino & O’Sullivan
Ziua de duminica s-a tradus, si ea, prin doua party-uri. Cel din Barrio Latino, in apropiere de Bastille, a inceput, cum altfel, decat la 4 dupa amiaza, intr-o caldura care pe mine, una, m-a facut sa caut cate o gura de aer afara la fiecare 2 melodii, dar parca nici asta n-a contat. Cum n-au contat nici cei 7 euro cat te costa o cola la 0,33. O sa ma repet daca spun ca si aici, muzica, podeaua, atmosfera, au fost cel putin de milioane, dar asta-i adevarul.

Noaptea ne-a gasit usa in usa cu Moulin Rouge, la O’Sullivan, unde a trebuit din nou sa apelez la jazz shoes intrucat abia ma mai tineau picioarele.

Agua
Dupa pauza binevenita de luni, in noaptea de marti am incheiat periplul parizian de salsa cu un party pe Sena, mai précis intr-un vaporas ancorat la malul ei. Cele doua nivele ale ringului erau astfel impartite incat sus se dansa salsa, iar jos, zouk, kizomba, si alte asemenea. Recunosc ca, spre deosebire de restul gastii, nu am dansat atat de mult in seara aceea, din cauza oboselii acumulate si a faptului ca am vrut sa stau mai mult, sa ascult muzica, sa socializez si sa captez in memorie toate amanuntele care au facut din acea saptamana cea mai frumoasa vacanta pe care am avut-o vreodata.

To sum up, citesc tot ce am scris si parca tot nu am reusit sa redau ce am simtit acolo. Pe aici pe undeva incerc sa postez cateva melodii care imi amintesc instant de starea ce mi-a marcat acele zile, melodii pe care le ascult de 2 luni, in fiecare zi, in masina, in timp ce ma indrept spre birou inotand prin trafic.

Si totusi, am realizat ca nici noi, romanii, nu avem de ce sa ne plangem. Mai nou, Salsa For You e deschisa in fiecare zi, muzica s-a ), aer conditionat avem imbunatatit simtitor (mult, mult mambo (apropos, in Paris nu am avut aer conditionat la niciuna din petreceri, desi afara erau 30 de grade), intrare nu platesti decat vinerea si sambata, si e de 2 ori mai ieftina decat cea mai ieftina intrare din Paris. Singurul lucru care ma intristeaza e ca aici nu mai vad demult pe chipurile si in miscarile oamenilor acea bucurie de a dansa pe care o vedeam acum ceva timp, si pe care am vazut-o in Paris. Dar asta va face obiectul unui post ulterior.
In loc de incheiere, o melodie care mi-a ramas in minte ca o reprezentare perfecta a starii de bine pe care am avut-o acolo. Si, culmea, nici nu e salsa.

Scrie un comentariu sau o intrebare: