Povesti despre anorexie si bulimie

trimis de Cristina Miron

Acum 2 ani, aveam o greutate constanta, de 54-55 de kg la 168cm, deci o greutate normala. In clasa a zecea de liceu, specific teribilismului varstei, am inceput sa mi expun cu nonsalanta bunastarea materiala, doritoare de a-mi face prieteni, cum altfel decat prin mese copioase platite la cele mai bune restaurante celor din jur. A intervenit si influenta celorlalti: sendvisuri peste masura(4-5) in pauze, junk food, s. a. m. d. in mai putin de 6 luni cantaream aproximativ 65 de kg. Ma simteam lejer, nefiind stanjenita de situatie pana in momentul in care un cunoscut mi-a atras atentia asupra noilor mele forme deloc placute. jumatate de an mai tarziu(2006) am fost operata de apendicita, ocazie cu care am reusit sa scap de o parte din surplus. Mi-am propus sa incep cu aceasta ocazie un regim de viata sanatos, dpdv culinar. Am devenit vegetariana, evitam produsele imbunatatite chimic, renuntasem complet la prajeli, in fine, la tot ceea este considerat nesanatos.

Cantaream in jur de 48-49 kg. totul decurgea perfect, pana in momentul in care am fost selectata pt un casting foarte important in modelling, ce ar fi putut sa mi schimbe viata (idee total gresita). Mi-a schimbat-o, e drept, dar nu in bine. am inceput sa tin un regim hidric (format doar din apa, ceaiuri, supe stracurate), in ideea de a imita idealul modelului perfect, anorexic. Eram tot mai slabita cu fiecare zi, la scoala unde avusesem de a lungul timpului rezultate excelente, eram doar o umbra.

bulimieAm incetat sa mai socializez, fiind complexata de feluritele optiuni din meniurile localurilor, de cei din jur pe care i vedeam mancand cu pofta. ei reprezentau dusmanul, ispita mea in aceasta lupta cu visul meu de a urca pe podium. semnalul de alarma s a delansat in momentul in care am cazut inconstienta pe jos, intr o seara. de mancat, nu o mai facusem de cateva zile. urma concursul, trebuia sa arat bine. in fine, acesta nu a fost decat o simpla sedinta foto care nu a dus nicaieri pt nimeni. Eram acolo, cea mai slaba dintre toate, dar nu era de ajuns. mergeam zilnic in magazine, fara a mi gasi haine pe masura mea. cele pt marimea 0 imi erau prea mari. toti cei din jur se indepartasera de mine sau pur si simplu imi aratau compasiuni. in primavara anului 2007 cantaream 38 de kg. prima data, am fost internata la gastro enteorologie, cu grave afectiuni ale stomacului. eram ca si moarta. nu mai puteam manca nimic, hrana imi facea repulsie, si simteam ca ma sting pe zi ce trece. am stat zile intregi in perfuzii, continuand sa spun ca sunt bine(o perfuzie cu glucoza avea undeva la 1200 de kcal, deci…. . ). am fost externata in aceeasi stare in care intrasem.

Nu se schimbase nimic. am cautat clinici de profil in tara (tratarea bolilor metabolice), dar nu am gasit, internandu ma la psihiatrie(diagnosticul de anorexie si malnutritie). sub influenta unei medicatii deosebit de puternica, am inceput sa consum tot ceea ce mi refuzasem pana atunci:pizza, inghetata, cantitati enorme din cele mai nesanatoase feluri de mancare. Am stat in spital o luna de zile, timp in care am ajuns la 54 de kg. 16 kg in plus in doar o luna. Mi-a fost greu sa ma acomodez cu noua ipostaza, parca nu eram eu. ma simteam obeza, ascunzandu ma sub haine croite ca pt o femeie de varsta a3a supraponderala.

Apoi a urmat bulimia. cel mai urat capitol trait vreodata. nepuntand sa ma intorc la o alimentatie normala, consideram ca provocandu mi varsaturi am doar de castigat. a urmat o noua internare la psihiatrie. cu totul, am petrecut peste 3 luni in spitale. dar nu am incetat niciodata. acum am 48 de kg. acum 2 saptamani aveam 55. Peste 1 saptamana voi avea probabil 53-54. Oscilatiile nu se mai opresc. am un regim zilnic bine stabilit. o salata dimineata, fara ulei si fara sare, 1-2 portii de grau integral la pranz, iar seara nimic sau doar o patratica de ciocolata. cum iau in greutate, ma multumesc sa consum doar cateva frunze de salata verde dimineata. m am obisnuit ce i drept. am scutire medicala pt intregul an privind scoala si sunt nevoita sa invat singura, acasa, iar bacul se apropie. nu rezistam in cadrul unei societati, a unei vieti normale urmandu mi regimul. Asa, acasa, ii simt mai putin consecintele. ies o data, maxim de 2 ori pe saptamana din casa, pt a mi cumpara”verdeturile”, ma aranjez si ma imbrac ca pentru o intalnire in oras, par radianta increzatoare si nimeni nu s ar putea indoi de fericirea mea si de lipsa de griji.

In spatele acestora, insa, nu sunt decat o umbra a ceea ce eram, ma hranesc doar cu vise si sperante ca intr o zi voi putea schimba ceva, ca intr o zi va fii bine. nu, nu imi e teama sa-mi ascund problema. sunt exemplul viu a millor de tinere care incearca sa atinga acel ideal de ”frumusete” prezent in reviste si televiziune. Candva, aveam o viata, eram increzatoare, sociabila si capabila in fata oricarei provocari.

Desigur, frustrarea a venit si de undeva din mine. toate persoanele in care credeam m au dezamagit, iar asta a dus la complexe pe care am crezut ca le pot compensa printr un trup fara cusur. Nu am facut decat sa ma autodistrug.

Scrie un comentariu sau o intrebare: