Hair Mega Spray – Pentru Fire Despicate si Caderea Parului

Hair Mega Spray este un tratament pentru par care promite o gramada de lucruri, fara sa tina cont ca de foarte multe ori, problemele de la nivelul parului sunt de fapt un simptom al unor probleme de sanatate, unei alimentatii incorecte sau in general al unui stil de viata nesanatos.

Citeste parerile fetelor despre Hair Mega Spray

Indiferent daca esti de parere ca primul lucru pe care il observa oamenii la tine sunt ochii, imbracamintea sau orice altceva, lucrul care iese intotdeauna in evidenta si care lasa mereu o impresie – buna sau rea – este parul tau, coafura sau freza pe care o ai, daca ai fire despicate sau nu, cat de pieptanat(a) esti etc. Insa, cand ai un par fara volum si rar, evident, nu vei primi prea multe complimente pentru el.

Discutie: se poate ca de la Hair Mega Spray să cadă părul?

Hair Megaspray Romania Despre Hair Mega Spray

O prezentare pe scurt a produsului pe situl sau web oficial, sustine ca Hair Mega Spray poate sa restabileasca foliculul de par, sa faca parul sa fie mai puternic, mai rezistent si mai frumos pe toata lungimea sa si lupta contra caderii parului, totul datorita unui complex de vitamine naturale.

Nu am gasit o prezentare completa pentru Hair Mega Spray, din care sa inteleg in totalitate cum functioneaza acest produs si cum poate ajuta el atunci cand avem fire de par despicate sau cand ne confruntam cu caderea parului.

Sper ca aceasta sa fie doar o problema temporara pe siteul Hair Mega Spray si in curand sa apara mai multe informatii. Poate daca nu cer prea mult (sunt ironica aici) un prospect al produsului 😉

Ingrediente Hair Mega Spray

Producatorii acestui spray sustin ca ingredientele sale sunt naturale si complexe din punct de vedere nutritiv. Compozitia pare sa fie alcatuita, in mare, din ulei de brusture, de argan, din cocos si din avocado, din extract organic de chilli, precum si din extract din urzica si musetel, avand in componenta sa si vitaminele A si  E.

hair-mega-formular-comanda

Uleiul de brusture este foarte important deoarece indreapta suprafata parului, oferindu-i un aspect cat mai ingrijit, indepartand matreata si hranind si protejand parul. Uleiul de argan este un tip de antioxidant care poate crea la suprafata parului un filtru de protectie contra razelor ultraviolete, in acelasi timp, reoferind parului stralucire si luciu. Uleiurile de cocos si de avocado pot opri caderea parului, protejandu-l contra socurilor mecanice si contra afectiunilor care pot aparea din cauza vopsirii parului, cresterea firului fiind stimulata.

Uleiul de scortisoara si extractul de chilli (va mai aduceti aminte de Chili Fat Slim?) au un efect bactericid puternic, avand rol anti – inflamatii si de calmare. Extractul de musetel si cel de urzica fac parul sa fie mai moale, fiind protejat contra ruperii si restabileste parul dupa ce a fost vopsit. Vitamina A are rolul de a intari radacinile firelor de par, cresterea lor fiind stimulata, iar caderea prevenita, in timp ce vitamina E mareste circulatia sangelui catre foliculi, parul devenind mai stralucitor, mai puternic si mai matasos.

Totusi, lista completa de ingrediente nu este specificata pe site. Voi incerca sa fac rost de niste fotografii cu flaconul sau cutia de Hair Mega Spray, sa pot lua de acolo lista completa de ingrediente si sa o postez pe site. Daca aveti acces la asa ceva mai repede decat mine, trimiteti-mi va rog un email cu ingredientele daca sunteti dragute 🙂

Administrare si contraindicatii Hair Mega Spray

Daca te intrebi cat de lung trebuie sa fie tratamentul cu Hair Mega Spray, producatorii mentioneaza ca un tratament complet are o durata de doua saptamani, ceea ce nu reprezinta o perioada prea lunga de timp, acest lucru fiind ideal, tinand cont de stilul de viata agitat si aglomerat pe care il ducem majoritatea dintre noi. Pentru a te bucura de rezultatele pe care le sustin producatorii ca le poate oferi Hair Mega Spray, este de ajuns sa aplici acest tratament doar o ora pe zi pentru a rezolva eterna problema a caderii parului.

Despre Hair Megaspray

Acestia sunt pasii pe care situl web oficial ii prezinta ca fiind ideali in aplicarea Hair Mega Spray: pulverizarea uleiului pe scalp si pe par, fiind masat usor la radacinile firului de par, urmata de introducerea parului intr-o sapca realizata din plastic, peste care se recomanda infasurarea unui prosop, pentru ca, la final, dupa o ora de tratament, sa speli parul.

Ei bine, aici treaba mi se pare putin dubioasa. In general, caderea parului este o problema care necesita tratament pe termen lung. Ma indoiesc ca Hair Mega Spray o poate rezolva in doar 2 saptamani. O fi oare o strategie de marketing, sa dea impresia ca Hair Mega Spray rezolva problema foarte repede, iar tratamentul este unul foarte ieftin? 🙂

Legat de contraindicatii, producatorii sustin ca Hair Mega Spray poate fi folosit de catre oricine, indiferent de tipul de par.

Pareri despre Hair Mega Spray:

hair megasprayAm rugamintea la cele care au folosit Hair Mega Spray sa ne scrie cateva pareri despre acest produs. Daca va uitati la uleiul Mega Hair Miracle Oil, s-au adunat acolo foarte multe comentarii, majoritatea foarte utile celor care vor sa achizitioneze acel ulei. Haideti sa facem si aici ceva similar 🙂

De asemenea, daca aveti recomandari pentru alte tratamente de par cu efecte similare, scrieti cu incredere in comentarii. Singura conditie sa ii zic asa, este sa fi testat tratamentele respective, nu sa vorbiti din auzite 🙂

Pe un alt blog unde s-a scris si discutat despre Hair Mega Spray, Alina a tras un semnal de alarma ca produsul pe care l-a primit nu arata precum cel din pozele de mai sus si cel de pe siteul oficial Hair Mega Spray.

Mi-am permis sa iau o poza si sa o pun aici. Daca a comandat cineva recent acest produs, va rog spuneti-mi daca ati primit produsul in ambalajul care este prezentat pe siteul lor sau l-ati primit pe cel din poza de alaturi.

Te-a ajutat articolul? Da-i o nota de la 1 la 10!
Loading...

34 pareri . Tu ce crezi despre Hair Mega Spray?

    • Alecia

      |(autorul acestui articol)

      Larisa, te rog da-ne mai multe detalii. Comentariul tau este foarte vag si cu siguranta nu ajuta pe nimeni sa ia o decizie cu privire la achizitionarea produsului Hair Mega Spray 🙂

    • Andrey Liviu

      Bună Larisa,am comandat acest spray pentru prietena mea și a venit comanda exact ca în poza de mai sus,într-adevăr nu corespunde cu cel din poza de comandă,încă nu l-a folosit pentru ca am citit acum toate comentariile voastre și am oprit-o.Te rog spune-mi când l-ai folosit ce efecte a avut la tine și cum îl administrai!
      Îți mulțumesc frumos.

  1. Popescu Larisa

    Cu placere dau detalii. Am comandat prin lasarea nr tel. Am fost sunata de o doamna care mi-a spus ca e un super produs. Ca are in formula ingredientele care sunt si pe site. Ca in 5 sapt ai un par de minune. Am platit 500 ron, asa era pachetul. Inauntru nu era sprayul promis.

    Erau 5 produse ale aceleiasi firme dar era un uleiut pt varfuri. Un produs care nu se pulverizeaza si care nu se intrebuinteaza cum spun pe site. Un produs pe care scrie alte ingrediente: cateva E-uri, vitamina C, ulei ricin si alte derivate de silicon. Si un pic da argan, cred. Un produs pe care scrie clar ca e pt varfuri. Surpriza e alta: site-ul e fantoma. Nu ai un nr contact, sediu, adresa sau e-mail. Nimic. Alta surpriza: la sectiunea comentarii, scrii un mesaj iar cand vrei sa il postezi, ce crezi? Nu se posteaza iar clickul pt postare te dyce la pagina de comenzi.

    Am dat click pe alte persoane care au comentat, surpriza: fiecare click te duce la pagina lor de comenzi. Singura lor pagina. Orice vrei sa faci, sa contactezi, nu poti. Bottom line: produsul-prost iar site-ul e fantoma. E teapa mea, eu sunt de vina. Nici nu le pot reprosa nimic. Sunt aici doar pt a avertiza. Verificati datele unui site. Nu cumparati ce nu cunoasteti si fara sa intrebati pareri. In general, e bine de intrebat persoanele care au comentat dar alta suprpriza: si ele sunt fantome. Nu exista.

  2. Popescu Larisa

    Si da, ricinul ramane cel mai bun. Natural si…nu costa 500ron. Ou, miere, suc urzica, usturoi… Stiam toate astea dar am fost snoaba. In plus, lenea m-a impins sa iau calea usoara.

    • Alecia

      |(autorul acestui articol)

      Multumesc pentru completari. Acum este clar pentru oricine iti va citi primul comentariu!

      Mai am o intrebare pentru tine daca tot te-am prins pe fir 🙂
      Produsele perimite arata precum cele= de pe siteul lor sau precum cel din imaginea aceasta: http://alecia.ro/wp-content/uploads/2016/06/IMG_4872.jpg ?

      Intreb acest lucru deoarece pe un alt site unde s-a discutat despre Hair Mega Spray este o fata care la fel ca tine a cumparat acest produs si a primit produse total diferite fata de cele prezentate pe site (imaginea de mai sus este o poza trimisa de ea) si este foarte nedumerita.

  3. Popescu Larisa

    Am primit exact ce e in imagine. Nimic din ce era pe site. La telefon, o dna mi-a umplut capul cu ingredientele: brusture, chilli, etc -tot ce vedeti pe site. M-a colpesit cu explicatii si beneficiile fiecarui ingredient in parte. Dar pe produsul primit NU ERA NiMIC din ce spusese. Produsul din imaginea de mai sus, dupa cum am spus, nu este un tratament. Este un produs cosmetic, un simplu ulei de par, pt varfuri, gasit in comert la maxim 15 ron. Nu il poti pune pe scalp si pe lungimea parului si sa masezi cum spun ei pt ca ITI CADE parul.

    El este strict pt varfuri si pt a pune un pic pt stralucire. Este scris clar pe flacon. Si nu se spala, il lasi pe par. Pe cand ei spun pe site si la tel altceva. Ca pulverizezi si pui casca de plastic bla bla bla… Deci nu. Nu. Ei trimit altceva. Si ia incercati sa reclamati, ca nu gasiti pe nimeni. Nici macar un comentariu, un mesaj, nimic nu poti si nu ai unde lasa. E totul fantomatic. E chiar comic cand orice click pe care il dai te dyce tot la pagina lor de comenzi. Chiar di marturiile si clientele de acolo sunt false. Am un gust amar.

  4. Popescu Larisa

    As spune peste tot ca shnt sarlatani, dar nu prea am unde. Imi este ciuda sa stiu ca ei continua sa pacaleasca in stilul asta. Toate fetele trebuie avertizate

    • Alecia

      |(autorul acestui articol)

      Imi pare foarte rau sa aud asta Larisa, mai ales ca ai experimentat pe banii tai si produsul nu este deloc ieftin.

      Daca te consoleaza cu ceva, iti pot garanta ca aceste comentarii vor ramane aici permanent, iar alte fete vor putea citi experienta ta.

    • Erika

      Larisa, pot să te întreb cum prepari masca de păr cu ulei de ricin și gălbenuș de ou? Am comandat sprayul, mai precis mi-am lăsat numărul de telefon, dar nu voi confirma comanda. Vreau doar să știu cum folosești uleiul de ricin și gălbenușul de ou. Îți doresc multă sănătate și îți mulțumesc mult de tot pentru comentarii. Astfel amreușit să scap de o cheltuială enormă pentru bugetul meu. Ei spun ceva de genul 150 lei și tu spuneai că de fapt este 500 lei. Este intolerabilă o astfel de șarlatanie din partea unor firme ”căpușe”.

      Mulțumesc de avertizare și aștept cu nerăbdare răspunsul tău. Și eu mă lupt de vreo două luni cu problema căderii părului și acum am ajuns să nu-mi mai cadă dar nici nu se regenerează. Te rog frumos să-mi spui rețeta pentru masca de păr.

  5. Popescu Larisa

    Ma consoleaza putin..pt ca putine fete intra si citesc. Faptul ca este o sarlatanie trebuie postat peste tot. Nu stiu unde sa ma mai duc, ca m-as duce. Dar nu vad multe topicuri. Mi-e teama ca fetele intra pe acea pagina fantoma unde isi lasa nr tel si sunt sunate si apoi pacalite.

  6. Iulia

    Multumesc tare mult , Larisa. Cand am vazut ingredientele am fost la un pas sa cumpar fara sa ma mai intereseze comentariile. Sa iti dea Dumnezeu sanatate si un par minunat. Multumesc mult si tie, Alecia, ca ai acest site.

  7. Irina

    Bună Larisa Popescu lafel am făcut și ieu ca Alina am comandat acest produs lafel lam primit și eu ca și ia altfel arata și nu știu ce sa fac cu el…Am plătit 500 de lei și nu vreau sami cada parul de tot pe care anca al mai am…Vreau sa știu dacă am luat teapa și dacă este așa sa le dea DUMNEZEU sănătate celor care an seama lumea …Dumnezeu nu doarme mai devreme sau mai târziu Dumnezeu o săi pedepsească…. sincer am muncit mult ca sa obțin bani pe care iam dat la curier …aștept un răspuns sincer…

    • Alecia

      |(autorul acestui articol)

      Irina, contacteaza-i si cere returnarea banilor.
      Conform legislatiei sunt OBLIGATI sa iti accepte returul produselor si sa returneze bani.

      Te rog sa ne anunti ce rezolvi si cum. Poate mai sunt persoane in aceeasi situatie ca tine.

  8. Simona

    Larisa ai fost de mare ajutor! Era cat pe ce sa comand si eu, dar m-am mirat sa fie asa miraculos si am zis totussu sa caut cateva pareri :d Daca ar fi fost asa cum se spune despre acest spray ,,minune” am avea cu totii o podoaba capilara frumoasa si bogata :d

  9. Popescu Larisa

    Ale, nu ai unde sa ii contactezi. Spuneam mai sus ca sunt un site fantoma. Nici un nr de tel, nici o adresa de sediu, nici un email. Nimic. Pe orice dai click, te duce catre pagina lor de comenzi. Chiar si marturiile celor de acolo sunt fantome, persoanele acelea nu exista. Dai click si, ce crezi, tot pe pagina de comenzi ajungi. Ei nu au nume, nimic. Ce legislatie? Ce justitie? Ei nu lasa urme.

  10. Popescu Larisa

    Irina, produsul nu e bun. Nu il pune pe par. Am pus eu si e oribil. Ne-am luat teapa, ne resemnam. 500 de ron m-a costat si pe mine inconstienta si graba. Daca faceam ca simona, bravo simona, nu cadeam in capcana. Cautam despre produs si puricam mai bine site-ul ala, care de fapt e o singura pagina. Lipsa detaliilor ar fi trebuit sa ma puna pe ganduri. Lipsa datelor producatorului si a firmei…

  11. Alecia

    |(autorul acestui articol)

    Larisa, eu de fiecare data cand primesc un colet (ce-i drept nu am comandat acest produs, ma refer la magazine romanesti precum emag, elefant, fashiondays etc) curierul imi da o foaie unde scrie si numele firmei care mi-a trimis coletul.

    Nu ai primit asa ceva? Cand ai primit/achitat coletul, nu ai semnat undeva?
    Nu ai primit o chitanta pentru banii pe care i-ai platit?

  12. Popescu Larisa

    Am primit chitanta curieratului. Firma curieratului. Inauntrul coletului-nimic. Am luat si eu mereu: best kids, lentile contact, etc. Primeam dovada platii de la curier, caruia ii semnam, iar inauntrul coletului erau facturile cu fiecare produs comandat iar ca antet, pagina avea toate datele firmei.

  13. Mirela

    Acum am plasat si eu o comanda, la fel doar cu numele di nr de trl, imd m au sunat, era un moldovean la tel, mi s a parut f ciudat k nu mi au cerut adresa de livrare pe site, si domnul a inceput sa ma intrebe pt cine este produsel, de unde sunt , cati ani am, cum am zis mi s a parut f ciudat i am inchis si m au sunat dp slt numar, ambele le am blocat,eu initial m am gandit k este vreun tel cu taxa inversa si d asta incearca sa ma tina la telefon! Aveti grija !

    • Alecia

      |(autorul acestui articol)

      Ma ondiesc ca ar fi cu taxa inversa. Ei vor sa vanda produsele (care apropo din cate am vazut nu sunt cele mai bune), nu cred ca ar avea vreun motiv sa faca apeluri cu taxa inversa.

    • Alecia

      |(autorul acestui articol)

      Ai putea as raspunzi si sa le spui ca nu doresti comanda. Nu te vor mai suna daca e clar pentru ei ca nu doresti produsul.

  14. Paula

    Am cautat produsul si pe site-urile din UK dupa ce am citit parerile foarte bune ale fetelor care au postat. Culmea e ca parerile foarte bune despre acest produs sunt postate de aceleasi fete de pe site-ul din Romania, doar ca nu au acelasi nume, evident.

  15. Laura

    Merci mult. Din pacate, acest forum se gaseste greu… Trebuie cumva dezvoltat, postat pe facebook si nu numai, ptr ca se fac bani pe nevoile oamenilor disperati. Ma bucur ca sunt o persoana, care, din experienta altora am invatat sa ma informez de pe site-uri si forum-uri reale. Va multumesc fetelor. Sa va dea Domnul sanatate. Eu personal sunt multumita de masca din uleiuri naturale, gaz, tonic capilar, miere. Am de gand sa incerc masca cu smantana. Stiu ca este greu sa ai rabdare luni de zile ptr a vedea rezultate, dar sa nu uitam ca fix asta este motivul cu ajutorul caruia, sarlatanii fac bani, iar noi ramanem dezamăgite, fara bani si in unele cazuri cu un rezultat fix opus celui descris.

    Si inca ceva, sa nu uitam ca nu este suficient sa ne facem masti, in primul rand, trebuie sa avem grija sa ne alimentam astfel incat sa nu ne lasam organismul fara vitamine.. Ce folos ca bagam masti, cand suntem avitaminizate? Incepem sa combinam mastile cu alimentarea cu vitamine a organismului si vom reusi!!!

    Iarasi, vitamine din alimente naturale.Mai putin stres, suferinta, multa incredere in fortele proprii, iubire fata de propria viata si propriul organism si, daca ne vom bucura de viata, ea ne va raspunde cu aceeasi moneda 🙂 Nu esti multumita deloc de parul tau, strange-l in coada, tunde-l, intre timp ajuta-l cu masti si vitamine, nu complexa, spune-ti mereu ca esti frumoasa, ai rabdare, ptr ca “cu rabdarea, treci si marea” si nu imbogati sharlatanii!!!

    • Alecia

      |(autorul acestui articol)

      Buna Laura. Iti multumesc din suflet pentru mesaj.
      Imi creste inima cand vad persoane care gasesc chestii utile pe acest blog.

      Sa ne spui ce rezultate obtii dupa ce folosesti masca cu smantana. Am auzit multe despre ea insa n-am avut rabdarea necesara sa o testez.

  16. alina

    va multumesc mult , era cat pe ce sa comand , dar am fost inspirata sa caut si alte comentarii ,inafara accestei pagini fantoma care pe orice apasam ma ducea direct la saitul cu produsu. sunt marturi mincinoase. Va multumesc mult !

  17. Andreea

    Buna . Tocmai ce am gasit site-ul asta din intamplare , dar deja am comandat produsul hair megaspray am platit 180 de lei pe o sticluță care arată că în imaginea postata de tine , Alecia mai in sus si vreau sa stiu daca de asta vorbeai ca e spray pentru vârfuri si nu trebuie să te dai cu el la rădăcina ca iti pica părul mai rau ??

  18. Adina

    Tarziu am vazut despre acest site ca ar fi o site fantoma si am comandat si am ridicat coletul dar nu arata acest spray ca in imaginea de sus…si nu stiu ce sa mai cred acum cu acest Hair megaspray …iar totul e scris in ruseste pe sticluta si pe cutie… imi pare ceva suspect.. ma poate lamuri cineva??…coletul meu nu arata ca in imaginea de sus…

  19. aneta

    rog ca doamna care m-a sunat sa sune si …sa discutam despre produs,,,asta daca are constiinta si crede in produsul pe care il recomanda

  20. Sandru

    Buna ziua….am dat comanda si eu la acest Hair Megaspray si astazi am primit pachetul si surpriza in pachet era ceva pentru slăbit nici de cum Hair Megaspray …l-am returnat automat ..(doamne ajuta ca am citit comentariile voastre..Si l-am pus pe domnul ce mi-o adus comanda sa deschida pachetul sa vad ce este înăuntru)
    P.s nu este de comandat asa ceva ..

Scrie un comentariu sau o intrebare: