Grăsimea ucide!

Spuneam în articolul trecut c-o să vă vorbesc despre alimentația corectă, marea mea problemă de până acum aproape o lună. Încep prin a spune “Grăsimea ucide!”. Nu “poate ucide” ci “ucide”. Am întâlnit (virtual) persoane care, din păcate, au povestit acest lucru.  Obezitatea e o problemă care trebuie neapărat înfruntată și învinsă.

Ca mulți dintre voi probabil, nu respectam multe din regulile ”de bun simț”. Fără mic dejun, cu apă minerală, cu pâine, cu cartofi și carne, cu chipsuri seara. Am reușit să mă îngraș suficient cât să nu mă mai plac, deci o schimbare trebuia făcută. Dacă eu nu mă plăceam, ce pretenții să am de la alții? Soluția mea a fost regimul disociat 3+3r. Este unul prietenos, comod, care nu te amețește cu număratul caloriilor, cu cântărirea alimentelor și care nu lasă foamea să se instaleze.

grasimea-ucideLăsând deoparte regimul, să vă spun pe scurt câteva lucuri pe care le-am învățat și le aplic (exceptând pâinea care nu e permisă la regimul meu). Doar câteva, nedetaliate, nemotivate, pentru a vă lăsa curiozitatea să le găsiți singuri pe site-ul Irinei Reisler. Acolo găsiți exemple, cu clipuri video, informații de la specialiști, justificații, totul ca la carte.

  • 3 mese pe zi obligatorii + 2 gustări. Mic dejun, gustare 1, prânz, gustare 2, cină.
  • Apa călduță dimineața pe stomacul gol, eventual cu puțină lămâie, o cană. (dacă vă întrebați de ce… v-am spus deja unde găsiți răspunsurile)
  • Nu amestecați cartofii cu friptura, știu, așa suntem obișnuiți. Iar dacă mai adăugați și pâine…. v-ați rezolvat serios. Negativ.
  • Nu te înfometa! Mai ales dacă așa speri că o să slăbești. N-o s-o faci, sau poate DOAR TEMPORAR. Vor reveni kilogramele, mai numeroase încă!
  • Consumă zilnic minim 3 litri de apă. Plată, nu bule.
  • Cina se ia cu cel puțin 3 ore înainte de culcare.
  • De asemenea, puteți să vă obișnuiți să nu mai mâncați și felul I și II, nu e o masă recomandată sau nu puteți spune că ați mâncat sănătos pentru că ați avut 2 feluri.
  • Pâine neagră, nu graham, nu albă.
  • Prânzul trebuie să fie cea mai consistentă masă, nu cina!

Astea sunt doar o parte din ele.

Alte articole utile pe aceasta tema le puteți citi pe Smart Woman. Un site care m-a surprins prin ideea de conferință online, redacția dând cititorilor întâlnire la o anumită zi și oră, când îi puteați vedea live și discuta cu echipa. Au stat câteva ore cu laptopul în față, răspunzând la fiecare comentariu în parte.

Eu am rămas fascinată. Și de câte informații interesante am găsit, și de faptul că mi-am schimbat în bine alimentația, și de comunitatea minunată de doamne de pe forum, iar nu în ultimul rând de Irina, o persoană cu totul specială, dedicată muncii ei, pe care o iubește, dedicată persoanelor din jurul ei, chiar și virtual, sufletistă, răbdătoare, generoasă. Doar o scurtă descriere. Îi mulțumesc pentru tot și… îi urez cât mai multe ore de somn sau măcar de odihnă!

Scrie un comentariu sau o intrebare: