Experiențe cu Poșta Română

Emoţii mari legate de un colet care trebuia să-mi vină din State. De ce? Păi, pentru că vine dintr-o țară din Uniunea Europeană, e supusă unor taxe vamale și unui TVA, inclusiv pe transport (coletul meu era de 75$ si 43$ transportul). Apoi, pentru că adresa mea din buletin nu corespunde cu cea de pe colet (nu am mutație pe Iași, nici viză de flotant). Și nu în ultimul rând, pentru că m-am interesat un pic pe internet și nu am găsit articole sau discuții pe forumuri prea favorabile în legătură cu poșta română. Majoritatea criticau personalul, condițiile, anunțau pierderi de colet pe drum etc.

Acestea fiind spuse, impresiile mele sunt următoarele:

Am avut legătură cu 2 doamne de la colete, tare drăguțe amândouă, nu aveam nici un colet acolo, am avut nevoie de informații cu privire la avizul pe care trebuia să-l primesc ca să pot ridica coletul de la poșta vamală aka OP 13, în Fundație. M-au informat, mi-au explicat, toate bune.

La prima încercare de a ridica coletul de la poșta vamală, nu s-a putut… Mi s-a explicat frumos că nu coincide nici adresa, dar nici numele… Pe colet era trecut Cristina M., nu numele complet (nu știu de cum așa ceva). Soluția? Să aștept avizul poștal, eventual să merg la poșta de care aparțin (aka cea din Nicolina) să întreb de el. Așa s-a făcut vizita în Nicolina, unde doamnele m-au sfătuit să aștept avizul că probabil e la factor, ele nu-l au acolo. L-am așteptat. 2 zile. Astăzi am fost iar la ele, să întreb de el. A verificat doamna în calculator și, surpriză, nu trebuia de la ei avizul ci de la oficiul cu poșta vamală, că așa scria acolo.posta-romana

Bun… între timp mi-am scos și factura paypal, să o arăt în caz de un refuz să-mi înmâneze coletul. La poșta vamală, mi s-a zis că nici nu aveau cum să trimită avizul că numele nu corespunde. În fine, mi-a dat coletul, l-au desfăcut atunci să verifice ce am, am semnat și m-au rugat frumos pe viitor să verific numele complet și să aduc un contract de închiriere de unde stau  (ceea ce nu am). A, să nu uit, că mă așteptam să plătesc vreo 80 lei cel puțin ca și TVA, dar n-a fost așa, am platit doar 65 bani pentru o zi inmagazinare.

Să nu uit, niște informații utile, oficiale, găsite de mine: Pentru colete comandate pe intrnet sau prin telefon, internaționale, taxele vamale sunt scutite dacă valoarea este de până în 150 Euro, iar tva-ul dacă valoarea e de până în 10 Euro. De asta eu mă așteptam la Tva…

A durat 2 zile în care m-a așteptat coletul la poștă, dar măcar mi s-a vorbit frumos, nu au fost acrituri  Mâine merg iar,  pentru un alt colet, de data asta din țară. Să vedem dacă va merge la fel de bine.

Tot mâine, sper, o să vă prezint blogul afacerii: accesorii pentru animale (medalioane, zgărzi, culcușuri), bijuterii și accesorii handmade, în principal din metal (pe viitor în combinație cu piele), toate gravate cu textul dorit.  Ceva nou în România, eu nu am mai găsit.

Scrie un comentariu sau o intrebare: