Despre oameni

Stiu ca traim in secolul vitezei, ca nu avem timp nici sa respiram, ca suntem atat de importanti incat de pupam in oglinda si ca avem impresia ca timpul nu mai are rabdare dar cred ca un video de un minut ne poate face sa ne gandim de doua ori inainte sa ranim persoanele care si-ar da viata pentru noi. Despre asta vorbesc:


Intrebarea e cati dintre noi se regasesc in ipostaza asta? Repezindu-ne parintii, considerandu-i de multe ori cicalitori? Cu regret trebuie sa recunosc ca au fost momente cand nu am avut rabdare. Am invatat de cand am plecat de acasa ca nu e nimic mai de pret pe lume decat dragostea parinteasca. Cred ca nu trebuie sa uitam niciodata ca datorita parintilor nostri suntem ce suntem, cu bune sau rele, si ca trebuie sa fim la fel de rabdatori si afectuosi cum au fost ei atunci cand am fost neautorati desi poate erau si ei obositi sau grabiti. Prietenii vin si pleaca, parintii sunt cei pe care ne putem baza orice ar fi. Iar atunci cand ei au nevoie de ajutorul nostru, nu trebuie sa existe o fractiune de secunda de ezitare. Niciun sacrificiu nu e prea mare pentru cei care ne-au invatat sa fim oameni. Nu o sa inteleg niciodata persoanele care sunt scarbite de batranete, care incearca sa scape de parinti in momentul in care apar greutatile varstei a treia.

P.S: Stiu ca reclama Cosmote este un plagiat al unui film de scurt metraj. Nu asta e ideea. Daca sunteti curiosi sa vedeti varianta originala, o gasiti aici.

Scrie un comentariu sau o intrebare: