Amăgire şi dezamăgire

Care este oare diferenţa între amăgire şi dezamăgire?

Dicţionarele dau pentru primul uluitor de multe sinonime, a ademeni, a atrage, a ispiti, a momi, a seduce, a tenta,  a aromi, a năpăstui, a îmbia, a se înşela, a se păcăli. Pentru al doi-lea cuvânt însă, sunt date numai două sinonime: a decepţiona, a deziluziona. Oare de ce?

De ce sunt atâtea cuvinte pe care el poţi spune despre tine şi atât de puţine când îi descrii pe ceialti? De ce autocritica a născut toate cuvintele acelea şi ţi-a permis să fii atât de aspru cu tine şi totuşi atât de…necuvântător cu ceilalţi?dezamagire

Este ştiut că nervii pe care-i ai asupra ta, întrec orice supărare pe oricine altcineva. La tine nu poţi ţipa. De multe ori poate îţi vine să-ţi dai palme sperând să te trezeşti la realitate, dar nu. Nu poţi. Nu te poţi descărca în nici un fel, poţi doar să plângi, şi asta atunci când încă mai consideri că meriţi să te mai descarci. De ce eşti învăţat de mic că autocritica este ceva pozitiv, şi eşti lăsat să pici în subminarea propriilor valori?

De ce atunci când afirmi despre că eşti amăgit de tine însuţi, sentimentele par molatece, nevinovate, copilăreşti aproape. Când spui însă că te-ai dezamăgit sentimentele sunt clar profunde, sedimentate, vinovate şi clare fără a mai putea fi schimbate. De ce până şi o încercare a inversării termenilor referitor la sine duce la o subliniere a propriei tristeţi?

De ce ne învăţa biserica că suntem răi din fire şi trebuie să trăim cu frică de D-zeu, să ne rugăm şi să-i cerem iertare toată viaţa?   Pentru ce? De ce o comparaţie între tine şi ceilalţi devine aproape precum o comparaţie între patologic şi idealizare?

Personal, am observat că ieşirea din problemele care nu-ţi convin e uneori mai simplu de realizat intrând în alte probleme… care-ţi plac mai mult.

Scrie un comentariu sau o intrebare: